Gret.ro

Scriu. Scriu mult. Scriu pentru mine şi pentru monştrii de sub pat. Scriu de când sunt mică. Şi de când erau şi ei mici. Acum suntem prieteni vechi, prieteni buni care fac cu rândul sub pat și merg în Vamă împreună.

• Sunt de meserie jurnalist, uneori copywriter, uneori scriitor și din când în când (dar niciodată dimineața) femeie.
• Sunt un suporter supărat care își varsă nervii des și scrie scrisori lungi fotbalului! #welovesport
• Sunt ăla care nu reușește să mediteze. Cum adică fără gânduri? Inspir, expir și apoi ce? Numai gândul că trebuie să inspir, să expir și să număr, well, numai gândul ăsta e un… gând!
• Sunt un dezastru când mă trezesc dimineața. Hashtag woke up like this pe dracu, adica înjur ca un birjar, mă întreb preț de 10 snooze-uri oare chiar am nevoie să muncesc în viața asta, mă uit fascinată la femeile din metrou pe tocuri și ieșite parcă de la coafoar la 7 dimineața, în Dristor, capăt de linie, deși, dacă mă întrebi pe mine, nu e niciun capăt acolo, e un început. De drame.
• Sunt el care nu reușește să agațe nimic seara asta, la festivalul cu o mie de femei și toate pe Tatratea. E ok! Mai bine ți-ai face griji pentru a doua zi dimineața. Și ai bea niște apă!
• Sunt dezastrul din bucătărie și nu fac diferența între pilaf și risotto (pentru că nu există). Între mărar, pătrunjel, busoioc, leuștean și iarbă (pentru că nu există!).
• Sunt un cuplu nefericit care face un copil să se salveze. Of.
• Sunt un cuplu fericit pe autostradă vineri seara în drum spre Vamă.
• Sunt cele 70 de selfie-uri din care abia-abia am ales unul mai de like-ajută.
• Sunt un defect la cap, ca toata lumea, că ne știm doar, cu seri în care doar vinul are un răspuns.
• Sunt un tată singur cu rate și două fete care se pregătesc de balul bobocilor și mă-ntreaba pe mine ce părere am despre rochiile turcoaz.
• Sunt o mama în corporație care plânge din senin în prezentări și în exceluri. Stupid, stupid, stupid!
• Sunt toate orele de terapie și toate relațile care n-au mers. Și care au mers vineri seara pe autostradă în drum spre Vamă.
• Sunt amintiri mixate din copilărie și julituri în genunchi, din alea grele, pe asfalt: “Suflă că trece…!”
• Sunt tatuaje care păreau o idee bună. Și prăjituri care păreau o idee proastă. Erau, că îngrașă.
• Sunt o întreținere neplătită cu care am plecat la munte.
• Sunt toate momentele de ieri la care mă uit și mă întreb: “Ce-o fi fost în capul meu?!”.
• Și momentele de azi la care mă uit și întreb: “Ce-o fi în capul meu?”.
• Și momentele de mâine la care mă va voi uita și sper că nu mă voi mai întreba, pentru ca:

• [nimeni]
  [nu]
  [știe]
  [ce]
  [face]
  exact
  și asta e absolut ok.

  Într-o lume în care toți vânăm idealuri și perfecțiunea absolută, ne visăm zmei și prințese, vrem numai povești, și mindfulness, și zen, și univers, și treaba aia cu karma, cineva trebuia să își asume și faptul c-o dăm în bară și că e chiar sănătos să nu ne iasa totul perfect și ordonat ca-ntr-o poză cu mâncare pe Insta. Vorba Rapidului, cred că gret.ro (adică eu!) e despre “decât un gol urât, mai bine o bară frumoasă”.

• 
• P.S. Pentru #gretexte și reportaje, citiți și aici. Nu de alta, m-am chinuit mult cu printscreenurile astea așa și așa urâte bine, făcute în PaintP.S. 2 Love, Ioana @The Fab Squad, Vlad @Koob Hub și Juru, pentru ajutor, nervi tari, logo-uri, cafeaua aia bună de la voi și, mai ales, că știți voi parolele mele când le uit eu.