Gret.ro

Intr-o martie 2011, mi-am dat demisia fara niciun plan, ca, na, asta fac eu. Si la doua zile dadeam cu aspiratorul prin casa unde stateam la nevoie (Mirela love), ca nu mai aveam bani de chirie, ca, na, asta fac eu. De ce sa imi fie bine, cand poate sa imi fie rau?

Am fumat un pachet de tigari in 2 minute, ca, na, hashtag rebela, si mi-am facut curaj. Hai ca-l sun! Ce se poate intampla rau? Sa raspunda!!! Dar aia e, eram demisionara, albastra in cap si dadeam cu aspiratorul in vizita. N-a raspuns si ala a fost cel mai misto moment al zilei. Doamne, ce bine! Ca, na, acum pot sa ii scriu sms. In timp ce scriam poezia, ma suna. Acolo pe ecran scria Felix Draghici. El. Felix Draghici. Auzisem ca e cel mai misto om cu care puteam lucra vreodata in viata asta. Atunci auzisesem. Acum stiu.

– Alo!
– (doamne, mama mea, sfanta precista, vocea asta comenteaza meciurile de la PRO, Liga, toti nebunii, ce-ai facut, Greta?) Buna ziua. Ma numesc Greta Goran, am 26 de ani, am lucrat la… si la… si mi-am dat demisia si lalalala (io cu poezia) si as vrea sa vin sa lucrez la voi. Daca e!

Si la asta nu ma gandisem, ca eram in praf si in smotru si cu parul albastru. Si mi-as fi dat o mana sa ma cheme macar in alta zi. Nu intr-o o ora! Stiu ca mi-am pus un sacou (singurul din casa, de-l mai luam la nunti) si ma gandeam cum apar eu asa, de pe ape, cu parul plin de praf, complet nepregatita (mental) pentru asa ceva (ca stiti ca astia introvertiti si anxiosi mai bine se arunca de la etaj decat sa fie spontani cu oamenii), tatuata si cu par albastru- verde.

Dupa ce mi-am revenit din primul lesin, repede in baie si da-i cu foarfeca pe unde iesea suvita albastra, da-i si taie. Au mai ramas cateva, dar cat sa tai, ca nu mai aveam timp. Am luat taxiul si am ajuns, asa ciuntita, tatuata, rebela si in sacou.

Totul mi-e vag, cine m-a luat de jos, cum am ajuns la etajul 5, sunt absolut convinsa ca am si lesinat de cateva ori. Si in taxi, si in lift, si in birou la sport. Nu stiu ce-am vorbit de Rapid, de fotbal, de ce imi doresc de la viata, nu stiu cum dracului am facut, ca io sunt si ultimul om cand vine vorba sa vorbesc, ultimul bolovan, dar nu se poate sa ma mut in alta camera si sa iti scriu? Dar cumva m-a angajat pe loc. Nu la TV, unde voiam (visam cu Caragea, cu baietii, nu cu haosul!), dar la site. Mi-a placut atat de Felix, ca i-as fi zis OK si daca ma punea sa dau cu aspiratorul (eram in forma in ziua aia).

La 5 minute dupa, mi-am dat demisia. Mental, asa cum ma si angajasem. M-a lasat la HR si acolo mi-au cerut fetele (love, Irina, dar nu mai face, fratele meu, asta!) un CV. Un ce? Dadada, un CV azi cat mai repede pe mail, sa il vedem, sa studiem, vii asa nepregatita? Cum sa te angajam? Bine, sigur nu a fost chiar asa, dar in capul meu a sunat si mai rau.

Am plecat, da, sigur, revin io cu CV, mi se pusese pata ca PRO, ditamai brandul smecher, fun, salbatic si daring sta si cere CV-uri. Arat eu a om cu CV, d-ala cu Unde ma vad peste 10 ani? Si daca nu scriu frumos, nu ma mai angajeaza? Si la fluent language ce sa scriu? M-apuc eu albastra in cap sa fac CV-uri, auzi. Plina de draci, m-am pus in primul bar la Universitate. Sa beau o cafea si sa mai fumez un pachet de tigari si de nervi. Si atunci suna Felix. Iar apare pe telefonul meu Felix Draghici. IAAAAR! Cel mai misto om cu care as fi putut lucra in viata mea. Asta e, a fost dragut cat a fost. In timp ce imi crapa inima, am raspuns, sa ne luam la revedere, zic. Asa e frumos.