E un sat mic, mic, în sudul țării, aproape de regiunea Olteniei, dar pe hartă tot în Teleorman ți-l arată, ceea ce e bine, că ne enervează să ni se spună olteni. Nu știu de ce exact, eu am 10 ani, Mirela și V au 11, dar e enervant să-l mai auzim pe câte unul că ne bagă cu oltenii în oală. Moașă-sa-n c**, auzim de la tataie cum se enervează și el, iar el se enervează rar, că ține cu cu Dinamo, deci, le-a cam văzut pe toate.
Suntem mici și ne petrecem verile împreună. Bunicii stau pe aceași uliță, părinții noștri fac concediile împreună, cu tot cu noi, 5 plozi agitați, că V mai are 2 surori, dar mai mari, în altă ligă, nu asta cu păpuși și soldăței ca a noastră.
Fumăm prima țigară împreună. La discotecă tata ne lasă doar cu el, s-aibă grijă. Aha. Bem pe furiș vin din beci, ba de la tataie, ba de la nea Săndică, bunicul lui V. Ne îmbătăm prima oară. Mai mult separat, că noi suntem cuminți, noi mai rar și ne luam usor, de la o bere cu scrum împreună, că suntem fete, V e băiat, mai golănaș, aleargă repede pe bicicleta când mai face câte o prostie și-l amenință cu ciomagul nea Săndică. Ce viață are, nea Săndică îl amenință, tata la fel, dacă-l prinde cu țigara în gură. E într-o continuă goană pe bicicleta lui, mereu aleargă cineva după el să-l bată.
Jucăm mima, whist și rummy și ne îndrăgostim pentru prima oară. Nu ne spunem asta între noi, e rușinos. Nu vorbesc eu cu Mirela despre asta, dar în trei? Facem toate drăciile lumii. Ne jucăm în fiecare zi de-a mama și de-a tata, eu copilul. Același scenariu, e ziua mea în fiecare zi și ei îmi fac un tort de tărâțe, ornat cu boambe aka corcodușe. După 3-4 zile de naștere, mă prind și nu mai mănânc tortul, doar suflu în lumânări. Un mic geniu şi eu.
Ne îmbrăcăm într-o vară în mireasă și speriem lumea noaptea prin sat. Scăpăm cu greu nebătuți. Cu greu. Vine capacitatea, ei doi dau primii. În casă e presiune așa și așa. Mirela poate să ia și cu 9, Vergi la fel, la Greta n-avem emoții, 10 pe linie o să fie. Grozav, ce ani de terapie eu cu mine mă așteaptă.
Mergem la Curtea de Argeș, să vizităm, să îi dăm cu moaștele, să se mai potolească dracii pe noi. Pe mine mă mușcă o viespe de cerul gurii, nu pot respira, tata și tatăl lui V îmi bagă un furtun pe gât dintr-un portbagaj până ajungem la spital. Se așezase a naibii pe felia unsă cu gem făcut de tanti Ani, mama lui V. Minunat ne-au făcut moaștele, să mai venim!
Suntem la mare, ne jucăm toată ziua puzzle-uri din cutii din alea mari. Ce bine că ne-au dat ai noștri ocupație, cât tații stau la șpritz și mamele la povești și pregătit mese pentru noi. Ei stau la cort, noi la cazare. Suntem și cu mamaie şi tataie. Mamaia e în costum de baie de două piese! Doamne, ce frumoasă! Ce curaj și ce mișto mamaie, de la țară, de la Socetu. De câți ani de terapie mă scapă această imagine cu femeia mea simplă de la țară, în costum de baie din două piese, sigură pe ea și extraordinar de frumoasă. Oare o să mă îmbrac și eu așa când sunt mare? Nu în 2 piese, ci în iubire şi încredere în sine. Încă lucrez la asta, la oraş e mai complicat.
Suntem ceva mai mari, mai cu aere de liceu, noi descoperim machiajele, V descoperă fetele, în sat sunt mulți copii și avem prieteni. Rămânem împreună și noi, că încă ne place unii cu alții. A e frumoasă rău, dar rău de tot. Stă la capul satului. Are o față perfectă, e cuminte, păr creț, Doamne, ce frumoasă e! E superfinuță şi grațioasă. O plac, dar joacă în altă ligă, astea de la Bucureşti sunt ceva Champions League, de la semifinale în sus. Ce mișto ar fi să fim prietene vreodată.
Cred că și V o place, habar n-am, de fapt, că între noi nu vorbim așa ceva. Nouă nu ne place de nimeni, e aşa indecent şi prostesc să începi să te pupi acum prin sat, ca toți restul. Aha. Ai mei dau bacul, se mută la București. Mie îmi aduc cd-uri cu muzică făcută la cerere. Lui V nu mi-e rușine să-i cer Laura Stoica, Mădălina Manole, printre Paraziții și altele moderne.
Cred că V cu A au o treabă. Se înfiripă ceva între ei. O prostie din asta, de vacanță de vară la bunici. Cred, de fapt. Nu pot să mă uit la V altfel decât la vărul meu. E mai mult decât atât. E fratele mai mare. Mă tot gândesc, neah, în capul meu, nu are cum A să se uite la bolovanul ăsta al meu cu care bem Robema, berea proastă a Teleormanului și cu care furam la rummy împreună, de nu mai vrea nimeni să se joace cu noi, că suntem necivilizați, lipsiți de etică, auzi.
Ajung și eu la București, ăștia tot împreună. Se mai împart, se mai despart. Dar cumva, ceva îi aduce împreună. A e atât de frumoasă în continuare şi de finuţă. Ce naibii caută ea în Regie, să-l vadă pe-al meu? Încep să mă gândesc și eu altfel decât la văru-meu. Se poate ca ăsta chiar să fi crescut frumos și eu să nu văd? Are deja un timp cu A, n-am curaj să-i spun ce gândesc, dar mă rog în sinea mea să n-o dea în bară. L-aş chema pe nea Săndică să-l bată cu ciomagul dacă o supără pe A.
Suntem toți în București, trec anii, trec pomeni și înmormânări. Multe. Și mult prea devreme. De părinți, de bunici. Suntem mai mari și mai triști, ne luăm primele joburi, A e în zonă mereu. A știe tot, A nu trebuie să se machieze când se vede cu el. V nu trebuie să facă pe băiatul cool și mișto. E deja. Acum am curaj să i-o zic. Să vorbim de îndrăgosteli, de oamenii care ne-au murit, de facturi, de viață, de problemele cu banii, cu oamenii.
Ce mi-ar fi plăcut și mie un A în zonă, de când sunt mică. Să mă știe așa cum sunt, să fi fost acolo la primul salariu, primul tatuaj, primul iubit. Să-mi asculte toate mizeriile, să-i ascult toate mizeriile. Să facem Crăciunuri și drumuri la țară. Să dormim în patul cu purici și să murim de râs. Să mâncăm chestii cu mâna, pâine cu dulceață şi fructe nespălate din pomi. Mereu din pomii vecinilor, sunt mai bune. Să ne uităm acum la satul ăsta cu wireless și să râdem că, pe vremea noastră, maică, nu aveam nici cablu, nici drumuri, nici telefoane. Când ne-au pus fix, sunam random în sat și făceam glumele alea clasice de doi lei. Și să ne aducă ceva împreună și înapoi, până când, el mi-ar fi zis într-o zi, după 17 – 20 de ani câți au trecut de la vacanța aia de vară:
– Băi, vrei să fii soția mea? Hai s-o facem și p-asta, că e ceva cu noi, dacă tu ai rămas la fel de frumoasă după 20 de ani și eu la fel de îndrăgostit.
Și Alex a zis DA, așa că sâmbătă mergem la nuntă. Pardon. Sâmbătă mergem acasă, mergem în copilărie. Mi-e atât de drag de Vergi și abia aștept să-l văd maimuțoi domn în costum și papion. Îl și pregătesc mental pe Whatsapp, cu miștouri, că noi între noi nu ne spunem că ne iubim. E rușinos 🙂
Iubirea de Hollywood e o prostie. La fel și iubirea-drama. Și iubirea-năbădăi. La fel și nunțile care TREBUIE să se facă. Le știți, nu? Mergeți, plătiți, dansați și toată lumea iese fericită în poze.
Iubirea aia mișto, aia cu I mare e rară, rară de tot, e o vacanță de vară la bunici. Și nu ține 3 luni. Uite. E mai mult. E o vacanță de vară la bunici la care te întorci când ești mare și totul e la fel. Nea Săndică blesteamă și înjură, tataie râde în curte și bea bere cu mine și Mirela, Alex e frumoasă de pică! Părinții lui Vergi trăiesc și plecăm la mare împreună. Bunicile noastre dau vina pe tava cu negrese, când ne îmbătăm ca proștii încercând să scoatem vin cu furtunul din beci.
Iubirea e o vacanță de vară la bunici. La Socetu.
E un sat mic, mic, în sudul țării, aproape de regiunea Olteniei, dar pe hartă tot în Teleorman ți-l arată, ceea ce e bine, că ne enervează să ni se spună olteni. Nu știu de ce exact, eu am 10 ani, Mirela și V au 11. La capul satului, aproape de ieșirea spre Olt, o fetiță creață și frumoasă e și ea în prima zi de vacanță de vară.
