O oaie, două oi, nu am mai dormit de joi. Șapte, paișpe, nouăzeci, în 3 ore iar mă scol cu mintea terci!
N-am dormit nici pic. M-am deprimat, m-am enervat ca m-am deprimat, am vazut un sfert de film, n-am inteles nimic. Am spalat, am citit 2 pagini, m-am gandit in word cat ar insemna doua pagini. Mi-am propus sa scriu si eu. Am scris patru pagini de word, dar am marit fontul. Am dat cateva like-uri. Nu multe, ca apoi atrageam atentia. Sa para ca am si eu o viata, tin mult la asta. Mai ales ca o sa fie o viata foarte lunga, asa e cand nu dormi niciodata, matematic scutesc aia 20 de ani pe care ii petrecem dormim. La mine cred ca sunt vreo 7 in total de somn. Nu ani. Luni.
M-am enervat iar. Am vrut sa ma spal pe cap, dar asta m-ar enerva si mai tare. Maine, care naiba maine, azi au anuntat astia canicula din aia rea grozava si m-am amarat iar pe motiv ca nu sunt la mare. Nu maine. In viata asta. “Infofer.ro”, imi striga dracul de pe umar. “Prinzi Rasaritul pe pod, lucrezi de la mare maine, te ajuta, te inspira!”. “Dormi, ma bolovanule! Lucrezi tu pe dracu de la mare. Vrei sa iti cant balade rock la chitara?”, imi striga dracul mai lucid de pe celalat umar, ca eu nu cred ca duc un inger si un drac in spate, ci doi draci, doar ca unul e mai cu picioarele pe pamant. Ii las sa se certe, intervine si monstrul de sub pat, nu ma inteleg cu ei.
Ma mananca degetele sa tastez infofer.ro, dar nimeresc tot intr-un word. Mai scriu un pic, cu font de 22 si bold, sa para ca sunt productiva. Ma dau cu Bephanten pe tatuaje cat sa uit si de word si sa vad ce mai e pe Whatsapp. Decid ca mi-e foame. Dar e vara. Si vara nu se mananca, normal. Beau un Theraflu fierbinte, ca il aveam prin casa si stiu ca iti da somnolenta. Sa fie, preventiv. Poate nu e canicula maine, pardon, azi. Poate ningeeeeee! ❤❤❤