Lăsați tot ce faceți, că S-A aflat adevărul despre ce se întâmplă cu noi după ce murim. Pentru că, da, se întâmplă lucruri, dada, e pe bune!
Înainte de toate, cine S-A aflat? Păi, Purdel, că așa funcționează relația noastră. Ea citește toate prostiile din lume și îmi face rezumate, că nici nu e ca și cum poți vorbi cu ORICINE despre toate prostiile din lume. La mine, însă, limita e cerul, sunt aici să ascult, ba chiar să încurajez tot ce vă trece prin cap. Încă un disclaimer, mă știți, v-ați plictisit de mine deja și de subiectul meu preferat: fobia de moarte, pentru că sunt o agnostică-atee, adică nu cred în nimic, dar mi-ar plăcea mult să cred în ceva. În orice. Să știu că mai există ceva după viața asta tâmpită și scurtă și ne stresăm cu un motiv, cu un scop ascuns. În fine. Așa că, vă anunț, m-am decis să cred în ADEVĂRUL ADEVĂRAT despre Viața de Dincolo.
Teoria zice așa, gata, gata, aveți răbdare. O povestesc și eu cum am reținut, între niște pahare de vin și pasaje din carte. So. Există o familie de suflete. Adică, un soi de reîncarnare, dar mai tare decât atât. Noi suntem acum, aici, pe acest Pământ să ne luăm o lecție / niște lecții și să ne intersectăm cu ăștia din familia de suflete, care nu sunt familia de pe Pământ neapărat. Șiiiiii, noi când murim, dacă suntem suflete mature (cu mai multe veniri pe Pământ), abia așteptăm să murim, ca să mergem acolo sus (sau, mă rog, acolo în necunoscut) unde ne așteaptă o parte din familia din suflete, care sunt, like, frații noștri, power, ne recunoaștem între noi, vorbim, povestim. Zic doar o parte, că or mai rămâne și alte suflete pe jos, pe aici pe Pământ, că nu murim toți în același timp. Șiiiiiiiii tot acolo sus (sau, mă rog, acolo în necunoscut) ne așteaptă ghidul care ne e predestinat, alături de el tragem concluziile și cu el alegem și unde să ne naștem și ce lecție să fie următoarea. Aici am o mică problemă, că nu înțeleg, efectiv, ce naibii a fost în capul meu de suflet de-am ales Roșiorii de Vede, Teleorman, într-o familie (o iubesc, nu mă înțelegeți greșit) CARE NU E MILIONARĂ ÎN EURO. Pur și simplu, sunt absolut sigură că, dacă aș fi avut un mic moment de luciditate spirituală, aș fi ales fără doar și poate:
– Hai, mă, trimite-mă pe Pământ să învăț cum e să fii copil de bani gata, să mă caut la cap plimbându-mă prin lume, să mă descopăr, să îmi iau lecția CUM SĂ NU TE SCHIMBE BANII.
Și ghidul m-ar fi trimis iar și iar, că dacă semăn un pic cu Greta spiritul nu învăț mai nimic din greșeli.
Dar nu, eu am ales Roșiorii de Vede din fucking Teleorman, cunoscut, desigur, pentru bogăția și oportunitățile pe care ți le oferă. Am ales să am o soră pe care o iubesc cel mai mult din lumea asta (și aia de dincolo), care să plece din țară și să nu o văd, pentru că Teleormanul și șansele lui infinite de-a reuși în viață.
În fine, asta e singura chestie care mă deranjează din treaba asta, dar pot trăi cu ea. Cine știe cum m-am trezit dimineața, mahmură, cu antenuțele în toate părțile și m-a luat ghidul pe nepregătite, am semnat ca primarul. Se prea poate. Cel mai tare îmi place, că de-asta mă și ambiționez să cred în familia asta de suflete, că o să ne mai veeeedeeeem. Și că ne recunoaștem și dăm atenuță cu antenuță în cap sau cum ne-om lua în brațe, ca suflete. Aaaa, știu la ce vă gândiți. Ghizii, cine sunt ghizii? Același lucru am întrebat și eu. Am așteptat să ajungă la capitolul ăsta, ca să vă lămuresc și pe voi și să nu dau fake news. Ghizi vom fi și noi, după x reveniri și lecții învățate. Când vom simți că gata cu planeta asta, ne-am luat tot ce-avem de învățat, vom deveni ghizi și, well, îi vom ghida p-ăștia mici în ale sufletelor. Bine, acum că scriu, mă gândesc, care sunt ăștia mici? Cum apărem noi pe rând, dacă suntem niște suflete. Cum se nasc sufletele? Cum pe rând? Că, na, conform teoriei în momentul ăsta ar trebui să fim ori toți ghizi, ori toți aproape de-a deveni ghizi, doar mai întârziați, ca mine.
[O să revin cu aceasă dilemă, cum ajunge Purdel la acest capitol.]
Vă las la final cu o imagine pe care o am eu în cap cu o zi din Viața de Dincolo, pentru că sunt și cu mama zilele astea la mine, cu mâna pe inimă vă zic că vreau o mamă mai prietenoasă decât asta de acum. Pur și simplu o aud deja:
- Și ți-am zis să nu mai intri prin pereți cu capul gol! Uite cum tușești acum. Adu praful ăla de stele să-ți fac frecție cu el.
- Pe aura asta cât ai mai dat? Da’ ce-oi face cu atâtea aure, e plin dulapul.
- Te-am rugat frumos să nu te duci să vorbești cu ghidul pe burta goală. Mestecă măcar niște aluat de zâne înainte de cafeaua aia! Ia, domnule, o banană marțiană la tine, că nu o cari în spate.
- Și crezi că dacă n-ai plămâni tot e bine să fumezi ca turcul? Deschide naiba o gaură neagră, c-ai afumat tot Universul.
- Mâine vin și eu la întâlnirea cu ghidul. Numai prostii îți bagă în antenuțe. Îți fac luminițele ca în pomul de Crăciun. Mai potolește-te cu lecțiile astea, că am rămas singura fără nepoți galactici. Mă râde tot neantul!
