E 7 dimineața, m-am trezit să mă spăl pe cap. A, bun, nu curge nici azi. Mă mai culc o oră și sper să nu mă dezintegrez. Am visat urât, mi-ar prinde bine niște somn. Rățuște. Mii. Și iezi din ăia mici, mici, care sar haotic pe picioarele din spate. Sigur, asta o să mă ajute să visez frumos.
E 7 și 23 dimineața, sună alarma, că am uitat s-o mut. Mă duc să mai verific apa. Nimeni: nimic. Înjur prin casă și ca să fiu sigură că sunt auzită, iau și toate grupurile de uatsapp în care sunt și îi anunț că nu am apă caldă și că cedez nervos. Primesc mesaje separat dacă sunt bine. Sunt SUPER!!!
E 7.47 dimineața și scrollez pe Instagram. E totul conform planului, oamenii s-au distrat și aseară, selfie-uri, concerte, colecții noi la pulovere, meme-uri, le trimit și eu mai departe, mă mănâncă pielea capului, oare de la câte săptămâni în sus rămâi cheală?
E 8 și 15 dimineața, aș bea o cafea, dar îmi aduc aminte că nu am bucătărie în casă. Mestec o gumă. Mai dorm 5 minute și mă ridic. Azi cred că e ultima zi de căldură, mi-a zis mie mama. Tot ea mi-a zis că a murit Tanti Gigi, care e prietena cea mai bună a mamaiei și vecina ei de la țară și bunica prietenei mele care s-a măritat sâmbătă. Tanti Gigi. A murit Tanti Gigi și ea făcea cele mai bune deserturi din lume. Fuma și foarte mult. Fuma și când nu avea voie. Mă duc să-mi aprind o țigară pentru ea și să plâng puțin înainte să mă spăl pe față.
E 8 și 33 dimineața, vecina de sus sau de sub sau undeva în bloc plânge și urlă. O voce de bărbat răspunde “Mai taci, fă, că n-am băut nici cafeaua”. Vedeți voi, totul se învârte în jurul cafelei. Mi se pare normal. Hai să nu ne certăm niciodată înainte de cafea și înainte de ora 12. Nu sunt un om matinal, promiți?
E 9 dimineața sunt la 5togo în Dristor, băiatul mă întreabă ce mai fac, eu îi spun că nu mă spăl, asta fac cu viața mea, tu? Mă uit cu jind la aburul care iese din espressor. Îmi pune și un macaron lângă cappucino, să nu mai fiu tristă.
E 9 și 15 dimineața, mai stau 5 minute, că dupa 25 se eliberează la metrou. O doamnă îmi spune că-mi cad banii din buzunar. N-am, doamnă, bani, halucinați. A, ba am, uite ce bine să iei geci vechi pe tine.
E 9.30 și las 2 metrouri să treacă. Mă ia cu panică în aglomerație. Stau și mă întreb dacă mă mai urc vreodată în metroul ăsta. Mi-e cald. Mi-e frig, cred c-a început un pic sevrajul. Mai stau aici pe scaun, poate următorul e mai gol.
E 9.31 îmi iau o banană și nu știu dacă mai sunt la vârsta la care să îmi permit să mănânc banane și după 4 după-masa, că am auzit eu o nutriționistă care zicea că de la o anumită vârstă, bananele se consumă doar dimineața și maxim una medie. Care o fi vârsta aia anumită, de ce nu găsesc pe internet și ce înseamnă o banană medie. N-o mai mănânc.
E 9.36 la Dristor, mă urc în metrou și zic “Neața!”. Mă înroșesc mai rău când îmi răspunde o doamnă cu “bună dimineața”. E clar, cobor la prima și îl iau pe următorul.
E 9.40 la Muncii și aici mă gândesc la Hope, pe care-l duceam lângă biserică la Radu veterinaru. Iar vreau câine. Vreau câine și blugi cu talie înaltă, dar musai încrețiți sus. Numai probleme.
E 9.44 la Iancului și mi-e frig de tot. Azi noapte iar am visat că murim, mă ustură gâtul de la cât am țipat în somn, azi o să fumez mai puțin. O cafea, aș bea o cafea! Propun să mă dau jos la Obor și să-mi iau una, brusc nu pot trăi fără cafea, încă 15 minute până la birou. A, super, uite, acum plâng în metrou Iancului – Obor că nu știu de unde să-mi iau o cafea la Obor. Curg așa lacrimi ușor și îmi suflu nasul, când mă prind că am cafeaua de la 5togo în mână. Mă mai liniștesc.
E 9.50 la Obor și mă felicit că am cafea, că e urât la Obor, mi-e frică mereu când mă duc, e multă lume, toată lumea merge repede, oamenii vor să-ți vândă ceva, miroase a grătar și a perdele de plastic stătute în soare, cum era să mă duc eu în bâlciul ăla?
E 9.53 la Ștefan cel Mare și am găsit un loc jos, mă așez, deși mai am o stație, dar mă ia cu leșin și nu știu dacă am încuiat ușa de dimineață. Mi-e foarte cald, foarte cald. Și mă ia cu căldură și cu nervi când mă gândesc la cât de singuri și proști suntem toți. Ne complicăm așa cu idioții, ne certăm de la mizerii, interpretăm, vrem mai mult, și mai mult, și mai mult. Trebuie să ajung să-mi fac unghiile, chiar!
E 9.58 la Victoriei și pasajul e îngrozitor, mai stau 5 minute să urce oamenii, dar vine următorul metrou și iar e buluc. Îmi pun muzică tare în căști să tacă gândurile astea care nu sunt nici negre, nici rele, dar sunt multe. O fată pune mâna pe mine, îmi vine să mă arunc de pe scară de mirare și frică. Dau căștile jos, îmi spune că am geanta-avion deschisă. Îi spun și ei “bună dimineața” în loc de mulțumesc. Neața și ție. Mi-e dor să stau pe spate și să văd stele.
E 10.11 am ajuns la birou și știu deja ai mei că nu o să fie o zi bună. C-am scris pe grup. Sunt încurajată cu ia cheile, du-te la mine, spală-te și întoarce-te. Hai, mă Gret, nu mai fi așa încruntată. Nici nu îi aud. Mă uit la ei și îmi sunt dragi și uite că murim și nu cred că energiile râd și beau bere. Ce prostie e viața asta!!!
– Gret, știi ce ți-ar rezolva ție problemele?
– Ce, Lucian, CE?
– O centrală pe gaz în casă.
– …
– Nu, pe bune, hai să-ți punem!!!
Exact asta. Fix asta îmi lipsește mie să nu îmi mai fie frică de moarte, de viață, de oameni, de Firea, de doamna de la întreținere și de șerpi. O centrală pe gaz. Dap, reducerea tratamentului merge grozav.
