Gret.ro

Iar n-am mai scris, am trăit un pic niște drame, niște plânsuri, niște plânsuri, niște nenorociri, că, na, e vară și știți că e frumos să pici, ca să nu-ți ieși din mână.

Băi, sunt atât de neplăcută zilele astea și am o dorință uriașă să îi aliniez pe toți. Mă apucă nervii ăia mari și când primesc like-uri, și când nu primesc, și când mă întreabă cineva de vorbă, și când nu mă întreabă. M-a băgat în niște tristețuri imposibile și țara asta proastă, pe care cu greu o mai tolerez. Mă trezesc dimineața și primul lucru care îmi vine să fac e să sar cu picioarele pe telefon până rămâne cioburi. Am mai făcut asta o dată și apoi am stat cu un Nokia 3310 că n-am avut bani de smartphone vreo 3 luni.

“Nu te duce în negru, nu te duce” îmi tot zic prietenii (sau foștii mei prieteni, că nu știu cât mai vorbesc cu mine după zilele astea) și mai rău îmi vine să mă duc. Așa, în fugă, șchioapă, neșchioapă, să mă duc acolo într-un colț de negru și să stau până nu mai există internet, ca să nu mai citesc nimic. Sau până închide cineva țara asta proastă, ca pe un SRL care a dat faliment, și facem una nouă, de la zero.

Dar dacă ceva a ajutat zilele astea a fost muzica. Muzica. M U Z I C A. N-am mai dat căștile jos din urechi de 10 zile, dorm cu ele, mă spăl cu ele, s-au făcut una cu urechile și realitatea e un pic mai tolerabilă. Un pic. Am un playlist de nervi, pe repeat și în curând o să-mi pun un slogan în spinare, că nu înțeleg multe în viața asta, dar cel mai mult nu înțeleg oamenii care Gret, Gret, Gret când te văd că ai căștile pe urechi. Oribil. Oamenii pot fi foarte oribili uneori.

Deci, muzica. Muzica e cel mai frumos lucru inventat pe lume. Terminați cu focul, electricitatea și alte prostii d-astea. Poate doar medicamentele să bată muzica, asta dacă nu ești din ăla care tratează cancerul cu levănțică pe la tâmple și ceai de rostopască. Dacă e ceva ce mi-aș dori mai mult și mai mult pe lumea asta (pe lângă ăia 5 milioane de euro pe care încă îi aștept să pice din cer sau de la vreun sugar daddy) ar fi să am voce. Măcar așa, cât să nu înceapă copiii să plângă pe stradă când cânt la semafor.

Playlistul de nervi ăia mari este următorul, în ordinea numerelor de pe tricou:

CAUTĂ – OCS
Ascultată până la epuizare, urlată până la epuizare, în somn, în baie, în mare, în Piață. Acum abia aștept primul concert să îi epuizez și pe vecinii de concert, nu doar p-ăia de bloc.

COMA – CHIP
Când am mai lăsat OCS-ul să se odihnească, iar asta pentru că versul ăsta Dă-ne curaj să cădem din nou 🙂

FIRMA – PRIZONIERI DE RĂZBOI
O iubire mai veche pentru că “Închid ochii și-ncerc să cioplesc în cuvinte Imaginea ta înainte de-asalt”, vers care merge și pe drama îndrăgostelii când te enervează tâmpitul 🙂

Și Om la lună, o minunăție descoperită recent, care îmi liniștește planetele când le apucă și pe ele nervii ăia mari. Din păcate preferatele mele nu sunt pe youtube încă, dar pentru că mă duce capul, le-am tăiat dintr-un live Guerilla și le-am făcut mp3. Până atunci, vă las cu numărul 3 în topul liniștirii planetelor, adică:

Acestea fiind zise, mă duc să mai urlu ca dementa la lună, chiar dacă e doar ora 3, dar nu îmi place să îmi ies din mână.