Deci, am scris asta în 2 ore, că iar dă error 500 și nu mai suport. Scriu de pe telefon, că pe desktop nu merge nimic, dar așa draci am, că nu mai pot.
Iar am căzut, yay, nimic nou. Normal că am căzut, că nu am fost răcită să treacă. Și am primit un mesaj pe gretul, care m-a epuizat la cap și mai rău decât eram. Și eram. Că iar sunt la pat, fără niciun vis să-l părăsesc curând.
Băi, deci nu mai pot. Toată lumea are depresie. A fost la Mega și-a plătit 70 de lei pe o brânză și 3 roșii? Oh, boy! Sunt în depresie! Și e ok, nu mă supără, dar mă supără. Că oamenii care sunt varză citesc asta, și cărțile motivaționale care nu îți spun că E POSIBIL SĂ NU FUNCȚIONEZE ȘI PENTRU TINE ȘI AI NEVOIE SĂ TE INTERNEZI LA 9, nope, ele dețin adevărul absolut și dacă nu te tratezi cu citate și meditație, înseamnă că ești un loser, că ai dat fail și cu depresia, că uite, toată lumea asta cu depresie se face bine cu ciuboțica calului. Să-mi bag _)*8.
Ovidiu. Să-l luăm exemplu pe Ovidiu. Că așa m-am enervat și mi-am dat seama cât de spălați pe cap suntem. El, care e mai rău ca mine, sau cam pe acolo. A început să citească articole din DOR cu o tipă care a avut depresie, i-a murit mama și a fost rău și pe urmă s-a ridicat din propria cenușă și acum e bine. Și tot așa.
-Ovidiu, oamenii ăștia au avut traume, burn-out-uri, ceva care i-a pus la pat și apoi au trecut peste. Tu nu ai traume, nu o despărțire, un job pierdut, un om care a murit, nu asta te-au făcut așa cum ești. Din păcate. Dar nu te mai hrăni cu asta, că o să ne trezim noi într-o dimineață învingători și fericiți. Că depresia nu e o traumă, o m-a părăsit iubitul. E ceva din noi, de când suntem mici, de când ne-am născut.
Nu reproduc ce mi-a urat înapoi, dar i-am urat și eu lui înapoi și ne-am întors la tristețurile noastre.
Mă enervează la culme că acum toți oamenii au depresie, dar ei sunt puternici și mișto și luptă, și gata, nu mai au depresie. Băi, nu funcționează așa. E fix ca atunci când zicem despre noi “am fost la meeting și am fost autist, n-am zis nimic”, “sunt autistă azi, nu vreau să ies în Control să beau”. Bă, ești fără chef, nu ești autist. Tu știi ce înseamnă să ai un copil autist?
Și mesajul de mai devreme. Ca să știți că nu suntem singuri. Oamenii zic că ne ajută. Eu nu mai știu ce să zic. Vreau doar să dorm și să nu mai existe mâine. Luați-l voi și faceți ce vreți cu mâine ăsta. Rise and shine. Ridicați-vă din cenușă. Fiți voi eroi. Noi nu suntem. Dar mesajul ăsta parcă mă descrie pe mine. Poate l-am inventat. De la atâta rău, poți să faci și asta.
de cand eram copil, simțeam un gol imens in suflet. Acum nu te gândi că stăteam închisa în casă toata ziua si boceam. La prima vedere paream un copil normal, care se juca, zburda toata ziua, ii plăcea să își împartă jucăriile cu altii etc. Dar acel copil purta dupa el o povară mult prea mare pentru umerii lui mici. Chiar dacă nu era nimic iesit din comun la mine si paream un copil cat se poate de normal, eu eram tristă mai mereu. Nu imi găseam locul, plângeam de multe ori fara sa stie nimeni. Ma baga într-un colț al camerei si plângeam până mi se făcea rau. Simțeam o tristețe aproape sfâșietoare. Eram trist precum un om mare … un copil bătrân. Nu înțelegeam se ce întâmplă, asa ca anii au trecut si stările mi se agravau din ce in ce mai tare. Imi era frica sa vorbesc cu părinții mei. Nici macar nu stiam cum sa le explic. În generală și la liceu nu am avut foarte mulți prieteni, iar colegii mei erau cam răutăciosi cu mine. Am fost copilul ala care nu a deranjat pe nimeni niciodată, eram timidă și încercăm să mă fac cat de cat plăcută. Intrasem si eu intr-o gașcă de fete cool … Nu pot să cred că am folosit cuvantul asta :))) cine naiba il mai foloseste ? ! Dar nu înțelegeam ce făceam eu acolo pentru ca nu ma potrivea absolut deloc cu peisajul acela si nici cu acele persoane. Eu eram aia mai fraierica din grup. Nu eram ca ele, nu fumam, nu radeam de altii, nu ma îmbracam ca ele… binenteles ca acele individe nu îmi erau prietena cu adevărat si ma țineau pe post de … Nu stiu, habar nu am. Imi era greu să merg la școală, pentru că simțeam că nu mă pot integra. De multe ori plângeam cand trebuia sa ma duc la școala si găseam tot felul de scuze că sa raman acasa. Ai încercat-o pe aia cu praful de creta ? Eu da ! :)) cam atat de disperată eram. De fiecare dată când aveam un test sau o teză, ma apuca panica. Bai, o panica de nu Iti poti imagina ! Pur si simplu simțeam că nu sunt bună de nimic, ca o sa pic, ca sunt cea mai mare fraiera. Cand eram mai mica, înainte sa dau un test, o sunam pe mama si o puneam sa ma liniștească. Tremuram toata si mi se făcea rau. Si la facultate am fost la fel.Cand aveam vreun examen sau cand trebuia sa vorbesc in fata colegilor …Bai, asta cu vorbitul in public, nici nu stiu cum să-ți spun. Mai bine imi tai o mana decat sa vorbesc in public. Mai bine ma pui sa fac 50 de flotari ( si eu nu sunt bună la sport, nu am rezistenta mai deloc ) decat sa vorbesc in public ! Este cel mai mare chin in viata asta. Imi este teama ca toata lumea o sa rada de mine si sunt cel mai mare loser in viata ! Anii au trecut, iar depresia se hrănea cu mine. Tristețea mea era ca o boala. Stăteam cu săptămânile in casa, nu mai aveam grija de mine, eram neepilata, nespalata. Cand ma uitam in oglinda gândeam doar o față străină mie. Niste ochi încercanati si o privire pierdută. Simțeam că nu sunt bună de nimic, ca viata asta este un chin si ca mai bine mor decât să mai traiesc asa ! Pardon ! Am spus ” traiesc ” ? Am vrut să spun ” supraviețuiesc “, pentru că asta fac zi de zi, incerc sa supraviețuiesc … este îngrozitor ! Te doare tare, iar aceea durere nu seamănă cu nimic din ceea ce stii tu … Nu este ca o durere de dinți, spate, cap. Te macină, te înnebunește, te omoară putin cate putin. Simt ca mi-am luat o cameră cu chirie in iad. Cam asta este depresia … si stii cand ma activez cel mai tare ? Atunci când se inserează afara, si este acea lumina difuză, nu este nici noapte, nici zi. Acel crepuscul …doamne fereste ! Zici ca ma transform. Nu iti pot explica in cuvinte ceea ce simt. Este o combinatie de durere, disperare, sentiment de singurătate, tristețe
de fapt nu am un cuvânt pentru asta. Sper sa il gasesc cândva … Am fost si la psihologi si chiar și psihiatri. Un psiholog bun Nu am reusit sa gasesc. Ultima la care am fost imi spunea sa caut pe google citate motvationale, ca o sa ma ajute si asta. Pe bune ? Pe bune?????????? Chiar imi spui asta ????? As fi omorat-o în secunda doi, dar mi-am adus aminte ca legea nu îmi permite sa fac asta :))) După am dat peste articolul tau ” depresia nu se trateaza cu citate motvationale”. M-am mai linistit, credeam ca sunt eu vreo tampita si au inventat ăștia o metoda noua de vindecare. Nu stiu ce as putea sa mai fac. Sunt zile în care imi doresc sa mor. Se se termine totul ! Nu mai suport ! Nu mai suport nici oamenii care imi spun ca altii o duc mai rau ca mine si totusi nu au nicio depresie. Imi vine sa ii iau la bătaie! Gret, sa nu te opresti din scris niciodata! Te rog ! Ti-am povestit aici o parte din viața mea, o mică parte. Mică, mică… iti dai seama ca daca stau sa iti spun cum ma simt, în detaliu … o sa te apuce durerea de cap. Depresia este urâtă. Se hrănește cu oameni, ii schimba, le ia energia, ii face sa se urască, sa creada despre ei ca sunt urati, si prosti, si handicapați, si dusi cu pluta de-a binelea ! Depresia nu ar trebui să existe Dacă aș avea o super putere, as face cumva ca depresia asta sa dispară definitiv ! Ma simt atat de singura iar disperarea mea a întrecut orice limita … Sper ca nu o sa par o tampita ca ti-am scris Si as vrea sa scrie cat mai multa lume despre depresie, sa nu le mai fie frica ! Asa nu o sa ne mai simțim chiar atat de singuri …” depresie” este un cuvânt fara valoare pentru că este folosit in necunoștință de cauză. Este folosit in contexte total gresite …il foloseste oricine, oricand ! Daca nu imi sta parul bine, am depresie, daca m-am îngrășat cu 2 kg, am depresie etc etc. Si cand venim si noi, ăștia care chiar avem probleme, cine sa ne mai bage im seama ? ” Aaaa, ai depresie ? Lasă că îți trece în 2 zile ” … sau ” draga, dar tu nu ai deloc ambiție in tine sa treci peste depresia asta ?”…aoleu !!!! Cand aud lucruri de genul imi vine sa ma duc in munti !!!!! Au fost persoane care mi-au spus că nu am dreptul sa am stările astea pentru ca nu s-a intamplat ceva atat de tragic, încât să ajung aici …ca am părinții in viata, ca sunt sănătoasă și că ar trebui să fiu putin mai recunoscatoare pentru ce am …”.
Depresia e când vrei să mori. Și mori. Sute o fac în fiecare zi. Oameni cu “viața perfectă”. Și a mea e frumoasă. Am mulți prieteni minunați. O familie superbă. Nu sunt singură. Merg în vacanțe și am descoperit snapchat-ul ălă fără dinți. Dar nu e zi în care să nu vreau să mor. Așa, pe pastile cum sunt. Și uneori, ca azi, vine negrul și nu mai pleacă. Stă aici și plângem împreună, dorindu-ne să nu mai existe mâine.
