Simt că vine iar, e deja un gri în capul meu, încă două toane, pardon, tonuri, și se face negru. Am tras de mine ca o gumă de mestecat în ultima vreme, în toate direcțiile, doar-doar să mă ridic din pat. Azi mă simt obosită.
Și aseară m-am certat cu tâmpitul de Ovidiu iar pe tema depresiei. Deși el e mai rău decât mine, aseară îl apucase dragul pentru cărțile de self-help. Am crezut că îmi pocnește capul de nervi. De parcă nu împărțim împreună pastilele și paturile de la 9, de mii și de mii de ani, după mii de ore de terapie și alte încercări. Nu, frate, aseară îl apucase să facă pe justițiarul pentru “How to be happy – 7 steps to smile more”. Am crezut că mor.
Așa că azi m-am decis să fac publice două “scrisori” de pe Whatsapp scrise pentru terapeuta mea, în momente dificile. Dificile, nu greu-insuportabile. În momentele greu-insuportabile nu scriu nimănui, mă încui în casă și îmi fac răutăți. Dar despre asta în alt episod, dacă mi-oi face curaj.
So, this is me, dezbrăcată complet în fața voastră. Știu că n-o să vă placă ce vedeți. Nici mie. Dar asta e depresia fără farduri și citate motivaționale.
1.
“Dragă Daniela,
Știu că ieri era ziua de status-scrisoare-ce-rele-își-mai-face-Greta, dar am zis să te las o zi în plus în concediu, până să vin cu veștile proaste 🙂 Că sunt, mama mă-sii de cap!
Am revenit la sală și am mers zilnic și cam asta e singura chestie bună pe care mi-am făcut-o zilele astea. Am descoperit și înotul (sau mă rog, ce dracului fac eu acolo, că înot zici că mor, dar whatever, până acum n-a sărit nimeni să mă întrebe dacă mă înec, dar îi văd după ochi. Un instructor m-a întrebat într-o zi dacă sunt ok. Ohhh, my friend, cât timp ai? I-am zis că da și am mai dat de 3 ori din mâini ca bezmetica).
În rest, numai căcaturi (am voie să vorbesc așa, iartă-mă, dar nu știu cum să le numesc mai drăguț, că astea sunt: căcaturi) în continuare îmi fac.
- Fumez și nu mă plac.
- Beau și nu mă plac. Mai rar, dar am avut 2 clacări. 3? Dracu mai știe. Cam așa. Tu o să-mi zici că super, că e bine, că-s puține. Sunt pe naiba!
- Plec în Vamă mâine și urăsc din toți rărunchii. Mă urăsc pt cum arăt, aș vrea să ningă, să vină apocalipsa mai repede, să-mi tai stomacul, picioarele și o mână.
- N-o să mă apuce și mai rău în Vamă, sper, mă țin tare. Îți voi povesti sper de bine la următoarea scrisoare. Sper. Mi-am propus doar să dorm.
- La Andreea mă duc pe 2 august, nici nu mai știu ce naiba să-i mai spun, mi-am mai redus pastilele, de capul meu, le iau ca înainte, adică. Daaar nu e ok. Nu e ok.
- Mă gândesc like în fiecare zi de ce nu mor, vreau să mor, de ce dracului nu îmi fac curaj să termin cu mizeria asta de viață. Mă face cu capul fiecare zi. Toată lumea se plânge că vai timpul trece atât de repede, vai, vai. Mie mi se pare că trece înfiorător de greu și că mai am îngrozitor de multă viață de trăit. PE CARE NU O MAI VREAU.
- Abia aștept concediul, mi-am luat primele 2 săptămâni libere. Voi sta cuminte sper eu. Cu sport, foame și somn. Sper eu.
- Cum o să fiu eu bine în viața asta, cum, cum, cum, cum?
- Tu ce crezi despre hipnoză? Există așa ceva? Aș vrea să-mi șteargă cineva creierul, să-l scoată, să-l ia, să-l facem bucățele, să rămân fără amintiri, fără gânduri.
- Nu sunt bine, Daniela. Nu sunt. Internează-mă, fă-mi hipnoză, electroșocuri, fă-mi orice crezi de cuviință că eu nu mai știu. NU MAI ȘTIU. NU MAI ȘTIU. NU MAI POT. ȘI NU MAI VREAU.
Iartă-mă că-ți scriu vești proaste în concediu, dar altele nu am. Și am stabilit că suntem sincere.
Te aștept cu drag să ne revedem.
Sper să nu mai fiu proasta pământului și să mă opresc dracului din răul ăsta constant pe care mi-l fac, iar data viitoare să vin cu o scrisoare mai bună.
Cu drag și multă prostie în capul ăsta idiot,
Gret”
2.
“Draga Daniela,
Nu stiu cum sunt, dar cred ca ok. Am mai avut niste colapsuri in ultima saptamana, dar ieri am facut ceva pentru prima oara de care sunt mandra. Aveam o angoasa si o frica in suflet, mi-era frica rau, simteam cum a venit iar negura, gandurile. Si mi-am repetat de o mie de ori, e doar mintea mea, e doar mintea, e doar mintea. E doar mintea!!! Plus ca am spus rugaciuni (eu sunt atee, nu cred in asa ceva), dar spunandu-le imi tineam mintea ocupata pe moment. Si am mai vazut un serial, imi tot spuneam e doar mintea mea si am depasit momentul zilei de ieri.
In continuare ma chinui sa slabesc, de fapt, nu ma chinui cu adevarat, dar ma chinui sa ma chinui 😊 Incerc sa nu mai fumez, n-am facut-o ieri si alalteieri, azi am fumat la cafea, am luat de la cineva. Mi-ar placea sa ma opresc de tot, asa pot si la sala sa misc mai bine.
Cred ca (cred!) nu mai beau cand vine negura aia rea peste mine. Mi-e frica sa zic ca sigur nu, dar eu asa cred. Nu am multe zile, dar am multe momente cand mi-ar fi fost la indemana si n-am facut-o. Mi-e dor de tine.
Andreea mi-a rasucit un pic tratamentul, dar am mai scos din pastile. Parca e mai bine. In continuare, am treaba asta cu somnul. Cum prind putin timp, cum lesin la somn. Dar sigur nu e oboseala, sunt eu avoiding the reality.
Intre timp, mi e rusine cu mine, asta ma face cel mai rau cu capul.
Mi-e dor de tine. Tu cand revii? Ma ajuta sa iti scriu si incerc sa ma tin, in fiecare miercuri, cum am vorbit.
Sper ca ai un concediu frumos si minunat!”.
So, this is it. Tratați asta cu citate și cătină. Îmi pare rău dacă vă așteptați la altceva de la mine. Și eu mă așteptam la altceva de la mine, dar am învățat să nu mai pozez în fericire supremă pe interneți când mie îmi vâjâie nefericirea în cap. Dar nu știai că distanțele sunt în noi?, cum ar zice Grimus în minunăția asta.
Cu drag,
Gret