Uneori te simți mic, mic, mic, cât licuric (licurici?) de mic și te enervează oamenii, internetul, comparațiile, blugii ăia scumpi și vasele alea nespălate. Ba chiar și alea spălate. Și ale vecinilor.
Nu știu dacă e de la luna asta, care mi s-a părut cea mai lungă din Univers, zici că nu se mai termină dracu’, dar lucrurile nu sunt ok.
Îmi vine să-mi închid tot internetul și dacă nu mi-ar plăti Social Media ăsta facturile, chiar aș vrea să știu că nu mai există Facebook, Insta, Snapchat, Tom maimuța vorbitoare. Nu le închid și dacă sunt aici, atunci și prestezi. Că, na, e ca și cum te duci la petrecerea de care nu ai chef, dar dacă tot te duci, te și aranjezi puțin, să nu fii ultimul prost în șlapi și tricoul ăla de casă găurit la subraț, într-un loc în care toată lumea e la fixativ și catifea.
Ne comparăm între noi, veșnic în competiție, cine mai slabă, cine e mai funny, cine pozează mai frumos, cine râde mai mult, cine vede mai multe filme, cine are păreri mai mișto, cine, cine, cine. Cui îi pasăăăă? Păi, nouă. Tuturor. Futu-i societatea asta pe care o creăm împreună.
Și cum stăteam eu și-mi înghițeam lacrimile, că azi mi se pare o zi din aia greșită rău, de îi trebuie roșu turbat în calendar, mă sună și un număr pe care nu-l cunosc și, contrar principiilor mele de viață, răspund, mai mult pentru că mă aștept să sune Telekom cărora le-am scris un mail foarte urât cum că le plătesc foarte mulți bani și nu am net, și de ce nu am net, că eu am nevoie de net, că abia se încarcă Facebook-ul și pe Insta nu pot să urc nimic și oricum dacă-mi dau net în plus, eu tot nu o să accept, că n-au net la metrou și eu merg mult cu meroul și ăsta, Telekomul vostru de căcat, cum vede un M din ăla de metrou moare, pică, turbează și mie nu mi se încarcă reddit.
În fine, ei tot nu m-au sunat, dar îi aștept, cc Telekom, sună-mă că nu mai am net și din cauza asta nu mai știu pe unde să merg, că nu se încarcă nici mapsul și toată viața mea e un dezastru și asta din cauza voastră. Deci, nu era Telekom, și era un prieten care nu mă sună niciodată, că d-aia nu am nici numărul lui și, de fapt, nu suntem chiar așa best buddies forevă, dar m-a sunat să-mi spună că i-am trecut prin cap și să-mi spună că sunt un om f minunat și că atât, c-a închis pe urmă.
Și cred că ar trebui să facem mai des gesturi așa, de nicăieri, frumoase, pentru ceilalți, pentru noi, că viața asta e o prostie și e grea și oricum trece și murim ca proștii, dar numai luna asta nu trece, asta e infinită.
Mi-ar plăcea să fiu mai simplă în cap
Și să fac lucruri frumoase pentru oameni
Și să le dau bani
Și să le fac poze frumoase
Și să îi îmbăt cu vin
Și să îi învelesc noaptea când dorm
Și să le împerechez șosetele două câte două, după spălat
Și să le arăt melodii noi de pe net pentru care să facem obsesii împreună
Să îi sun random să le spun bancuri cu Bulă
Și să îi duc la un adăpost de cățeluși să-și aleagă unul când sunt triști
Și să le ud plantele
Și să le spun povești cu bunicii
Și să mergem la Mega împreună și să coacem dovleac pe care să-l mâncăm cu lingura.
Și să le spun că n-o să fie bine, că nu e niciodată bine, dar că o să treacă.
Și noi, și negrul ăsta din cap, și luna asta cea mai infinită din Univers.
De fapt, mi-ar plăcea să primesc eu asta. Astea. Că de dat înapoi, mi se pare că doar dau și uneori e obositor, mai ales când ești răcit și te doare capul și în afara de gutui și Nurofene mi se pare că nu am nimic de împărțit.
Atât.
Sunt tristă.
Și nici Telekom nu sună.
