Iar am ajuns înaintea lui acasă, ascult Delia și fac foamea. Sper c-a trecut pe la mama lui și vine cu ceva cald sau rupem iar Mega în două. Nu i-am scris pe Whatsapp să-l anunț că frigiderul e de pomană, l-am pus mai devreme pe OLX, că știe foarte bine ce îl așteaptă acasă. Unor oameni chiar nu le place să gătească și asta e tot. Avea dreptate mama că n-o să ma ia nimeni dacă nu învăț să fierb un ou. Așa e. Pe mine n-o să mă ia nimeni, dar nu gătitul e problema mea, ci oamenii din țara asta. În fine. Pot să stau bine mersi și fără nuntă cu toate rudele pământului.
Altceva voiam să vă spun. Eu cred că m-am îndrăgostit. Și mi-a fost frică să spun asta cu voce tare până acum. Dar cred că, fuck it, nu cred, știu sigur că iubesc ca ultimul prost de pe lume. Din felul în care îmi tremură buza de sus când mă sărută de bună dimineața și pleacă să fiarbă cafeaua. Din felul în care îi trag fesul până peste ochi când începe toamna, că are sinusuri sensibile ca niște domnișoare abia ieșite în lume. Din felul în care se uită la mine când dorm în cămașa lui albă, oficioasă, de la birou, dar pe care o pierdem până la răsărit printre așternuturi, în povești cu stele, oamenii din viața noastră și vin roșu.
Din felul în care se uită la mine și simt că mă topesc, mă fac unul cu asfaltul, cu bordurile astea, de o să plătiți să mă schimbați la fiecare alegeri și o să mă decorați cu petunii scumpe. Nu-mi aduce flori, știe că nu sunt genul ăla, dar îmi aduce morcovi și mă pupă pe umăr când mă plâng de job, de faptul că n-ar mai trebui să mâncăm lactate și-mi spune că exagerez și că o să fie bine.
Din felul în care își dă ochii peste cap la fiecare selfie pe care îl facem. Știe că sunt pentru mine, nu am postat nimic cu noi doi până acum, deși ne-am mutat de 3 luni deja și în curând sărbătorim un an. Așa sunt eu. Țin minte date naștere, ziua în care ne-am cunoscut, cântece din filmele lumii și ziua în care plătim întreținerea, marțea, de la 19:30 până la 10, deși pe la 9.30 deja se cară doamna administratoră.
Nu cred că e iubire din aia turbată între noi, din aia adolescentină. Suntem doi oameni care aleg să-și împartă demonii împreună și întreținerea. Care își vorbesc în șoaptă la ureche chiar și când sunt doar ei doi în bucătăria asta pe care de obicei o împart cu prietenii lor și uneori băiatul de la Fabio Pizza. Care inventează zile de turiști prin oraș și iau Bucureștiul la pas, făcând o mie de poze, doar pentru ei doi, nu Instagram, pentru că nu le place să-și urle iubirea în gura mare. Știți cât de puțini oameni își găsesc în viața sufletul ăla pe care să-l aștepte cu sufletul plin și frigiderul gol într-o sâmbătă seară banală, undeva în București?
Iubirea e superbă. Dar asta nu e povestea mea, e povestea a doi prieteni foarte buni ai mei, un el și un el, pentru că iubirea e superbă și nu ține cont de sex, religie, culoare, limbă și locul nașterii. Ține doar de ultimul ou din frigider, pe care îl tai pe din două și te simți mai bogat ca nimeni de pe pământ.
Cu dragoste,
pentru G și B,
Greta