România noastră e și cea de la miting. Eu am obosit să râd de ei, că râd de mine. Râd de vecinii de acasă, de oamenii care urcă speriați în autocare și, mai rău, de cei care urcă în autocare pentru că asta simt, că România e abuzată și că Guvernul ar trebui lăsat să-și facă treaba.
Ei se anesteziază cu alcool și pe moment România nu mai doare.
Asta facem și noi, și pe moment despărțirea aia, jobul și demonii nu mai dor.Ei lasă mizerie în urma lor, pentru că nu știu altfel, nu concep altfel.
Noi scrumăm în scrumiere portabile, luate din magazine de suveniruri din orașe străine.
Sunt oameni care n-au călătorit niciodată, Bucureștiul pentru ei e o vacanță de o zi. Trăiesc de pe o zi pe alta și își cârpesc hainele. Nu toți aveau tricouri albe, nu știu dacă le-au primit sau a trebuit să vină cu ele de acasă. Unii erau îmbrăcați în cămașă, de oraș, unii în culori închise, că munca nu e fană tricouri albe. Oamenii ăștia muncesc și ei, nu toți ca noi la birouri cu un Flat White în față, la naiba, s-a și răcit, nu mai e bun, hai să aruncăm cu 16 lei la coș.
Ei votează ce văd, ce știu. În orașele mici și la sate, oamenii nu se duc după culoarea politică, ci după primar. Dacă e om bun primarul și le mai dă niște pământ, mai organizează o distracție de Zilele Orașului, îi ajută la nevoie, pentru ei cartonul ăla de ouă și gâsca tăiată special, asta nu e șpagă, ci doar că așa merge lumea. Așa merge lumea lor și o știți bine, că e și lumea părinților noștri.
Chiar și noi, megacool și frumoși, avem rude și părinți cu care nu mergem la Alt Shift la creveți și brânză halloumi. Nu toți. Prea puțini. Și din vorbă-n vorbă, din bordură în bordură, din promisiune în promisiune, ajung să creadă sincer că PSD-ul chiar e soluția, a făcut rele, dar a făcut și bune. Și, în plus, cu ei te poți înțelege la o adică. Vorbesc aceeași limbă, sutn oameni cu frica de Dumnezeu, uite ce icoane au în birouri și ce frumos promit lucruri.
Râdem de Dae, dar îl face oricând pe Cioloș la public speaking. Oricând. Ciolos vorbește cu noi, dar suntem ca la cafenea cu Flat White ăsta în față. Ne entuziasmăm doar noi, în vreme ce oamenii, majoritatea, din păcate, se uită cu milă și sictir la noi:
– De 16 lei, vă făceam eu 10 cafele. 10 lei e o cutie întreagă de Jacobs!
E vară și mergem acasă. Ne adunăm pe la pomeni, săbători, Sfinte Marii. Nu râdeți de ei și nu țipați la masă: “Ce știți voi, mă?”. Că așa e, ei știu una și bună și aia o să voteze. Cred că mai bine le spunem că nouă, copiilor, “ăstora de la București” ne face rău Guvernul prin deciziile pe care le ia. Rău de tot. La bani, la sănătate, la viață. Că și lor, de fapt, uite ce-au crescut toate. România n-o să se facă bine cu materialele Recorder și meme-urile cu Viorica. Ea vorbește atât de clar, atat de simplu. Ea se îmbracă și se poartă așa cum, la o nuntă, majoritatea femeilor se “aranjează”.
Asta nu e o luptă pe care s-o câștigăm curând, eu cred că și dacă mă apuc acum de făcut copii, mă rog, nu acum, că sunt în public, dar până vineri, tot nu va fi o Românie curată și aproape civilizată pentru copiii copiilor mei încă nenăscuți. Chiar dacă plec în Vamă și m-apuc vineri de ei!
