Gret.ro

-Hei!
– …
– Ce faci?
– …
– Gretaaaa!
– De ce mă atingi? Nu îmi plac copiii.
– Dar eu nu sunt copil.
– Nici oamenii mari.
– Și nici om mare. Eu sunt tu, eu sunt Greta, eu sunt tu peste 25 de ani!
– Nu înțeleg nimic.
– Știu. Asta va fi propoziția ta preferată și când o să crești.
– Nu vreau să ne jucăm.
– N-am venit să ne jucăm.
– Ce mi-ai adus?
– Păi, niște sfaturi!
– Să ți le bagi în fund!
– …
– …
– O strig pe Mirela dacă nu pleci. Mirelaaaaa!
– Nu plec și Mirela nu poate să mă vadă, doar tu poți.
– Ce norocoasă. Mirelaaaaaa!
– Chiar nu vrei s-auzi de ce-am venit, cum am crescut, ce ai crescut?
– Durează mult? Am teme de făcut la fizică.
– Încă nu faci fizică!
– Văd că proastă n-am crescut, bravo! Te ascult.
– …
– …
– Stai că nu credeam că funcționează pe bune
– Sfaturile?
– Nu, mașina asta a timpului.
– Ori începi să spui ceva ori plec la masă.
– Aaaa, uite, asta. Mănâncă orice! Tot! Dulciuri peste dulciuri, fripturi, vinete, salata boeuf, sucuri peste sucuri, că mare o să numeri caloriile și o să te streseze asta.
– Deja mă stresează. Nu mai mănânc pâine, sunt grasă.
– Ești anemică, ai 20 de kilograme.
– Sunt urâtă.
– Uite, încă ceva. Ești frumoasă tare. N-o să scăpăm niciodată de prostia asta cu sunt urâtă dacă nu începi să crezi tu de acum, de când suntem mici. Ajută-mă, chiar depind de tine. Depindem de tine.
– N-am haine frumoase și urăsc pampoanele alea de ni le pune mama în cap dimineața.
– Știu, d-aia nu le mai porți. Și? Nu e așa că a înțeles? I-ai spus, nu le mai porți, învățătoarea nu te-a putut obliga, a murit cineva?
– Cum adică să moară?
– Of. N-am vrut să vorbim despre asta.
– CUM ADICĂ SĂ MOARĂ?
– …
– Cine a mai murit?
– Nimeni, doar că mai am nevoie de ceva de la tine. Să fii tu mai curajoasă când se întâmplă asta, pentru că e o mare problemă pentru noi moartea. Cea mai mare. Poți să fii tu curajoasă pentru noi amândouă?
– Nu, moartea e ceva îngrozitor, m-ai făcut să plâng, uite, eu nu pot să fiu curajoasă cu ceva ce nu pot schimba. Și tu o să mori, ai 33 de ani ai zis, Doamne, ce babă ești!
– Heeei!
– Nu mai plâng, gata, o să se inventeze ceva și n-o să mai moară nimeni niciodată. Din ce an vii?
– 2019
– Și încă nu s-a inventat nimic?
– Nu…
– Bine, mai e timp, nu dispera. Mănâncă sănătos, fă sport și ai grijă să nu ne omori pe amândouă.
– În 2019, tataie și mamaia sunt toți 4 în viață, da? Mai ține-i și pe ei…
– …
– Sunt, da?
– … Mirela are câine! Un supercâine cu urechi mari și e măritată!
– Nuuuu creeeeed! Și noi?
– N-avem câine. Avem, dar nu cu noi la București, ci acasă la mama și la tata.
– Ce proastă!
– Heeei!
– Iubit avem?
– Definește iubit.
– O, Doamne! Suntem bogate?
– Definește bogate.
– Doamne!!!
– Dar suntem uneori bine, să știi.
– Acum e rândul tău să-mi definești “binele”.
– Uneori mergem la mare și e frumos și liniște în cap. Avem prieteni, Doamne, ce prieteni minunați avem. Suntem pe picioarele noastre și ai o trotinetă. Apropo de picioare rupte.
– Stai, ce?
– Picioare rupte.
– Nu, nu. Partea aia cu prietenii.
– Da, prieteni pansament. Pentru suflet. Minunați oameni.
– Du-te, mă. Noi?
– Da. Îți dau doar un indiciu. Purdel și Elena. O să vezi tu.
– De ele îmi place și acum. M-am mirat și eu că mă plac și ele înapoi. Suntem un om bun?
– Cred că facem mai mult bine decât rău oamenilor și ne îmbrăcăm frumos, mirosim a munte și a verde, scriem și asta ne face bine, cel mai bine din lume.
– Noi? Noi scriem? Eu? Eu scriu?
– Tu, da.
– Și ne citește cineva?
– Dar nu asta e important. Ci că ne face bine și că ne ajutăm prin scris și poate o să ajutăm și alți oameni… O să vezi că o să ne batem cu un monstru, se numește Depresia, ne batem rău de tot cu el, uneori ne face, dar din când în când dăm cu el de pământ și…
– O, Doamne. Deci, scriem și nu ne citește nici naiba!
– Măi! Concentrează-te! Îți spuneam de Depresia asta, e important să mă asculți și să mă ajuți de pe acum, să fii tu iar curajoasă și de data asta, șiu că ești puternică.
– Dar și tu. Mai dă-l în mă-sa de monstru. Dă-i orez cu lapte, așa îi îmblânzești pe toți.
– Știu, n-am uitat. Gata, nu mai pot sta, nu te mai bate cu Mirela, te iubesc!
– Staaaai, nu pleeeca!
– Mai vin, dacă mai pot!
– Nuuuuu, teee rog, mai am nevoie de ceva!
– Ți-am spus și așa mai multe decât aveam voie, pe data viitoare!
– Nu vreau să-mi mai spui nimic. Dar… ai vrea… știi… mă întrebam… poți să mă iei în brațe înainte să pleci?