Un hotel din Belgia închiriază acvarii cu pești* pentru turișii care se simt singuri. Cred că o să ajungem să ne închiriem oameni – următorul pas, cu care să gătim, dormim, mergem la mesele în familie. Bordelul Singurătății. Cred că am văzut și un film cu aproape tema asta. Doi văduvi, un el și o ea, vecini și amici, dormeau în fiecare noapte împreună și în rest își vedeau de viețile lor. Până la urmă s-au îndrăgostit, cum îi stă bine unui film și au rămas împreună până la genericul de final. Dar viața nu e așa.
Singurătatea mi se pare cea mai grea boală a lumii ăsteia de acum. Ea și depresia. Dar cred că sunt sinonime, până la un punct. Și nu doar singurătatea aia de capul tău. E meschină, ca depresia, vine în multe forme. Vine și în doi, cred că e și mai urâtă. Eu nu știu, mereu am fugit prima, până să se ajungă la asta, dar îmi imaginez că se dublează greul când ți-e străin și omul de lângă tine, dar îți ești și tu străin.
Vine în familie, când nu te simți de acolo. În grupuri la muncă sau la bere când nu te integrezi. Și facem eforturi și greșeli să ne integrăm, când uneori ar trebui să ne ridicăm și să facem ce avem chef să facem, nu ce se așteaptă ălalaltul. Vine în mii de forme. Și în minciuni și dependențe.
Mi-ar placea să inventăm, așa cum există pastilele de stomac, de cap, răceală și splină, și pastile de singurătate. de pe piață.
- 👀 Să se administreze doar de către alți oameni, familie sau prieteni. Să nu ți le poți cumpăra singur de la Farmacia Singurătății, vizavi de Bordel. Doar în grupuri de cel puțin doi. Nimeni nu trebuie să treacă prin singurătate, well, singur.
- 👀 Să se fabrice sub formă de dulceață, clătite cu nutella și felii de pâine prăjită, cu unt și gem. Bere sau vin. Limonadă sau compot de ananas.
- 👀 Să existe Spitalul Singurătății de Urgență, unde oamenii sunt tratați cu îmbrățișări. Și papuci moi de casă. Popcorn și Netflix. Bătăi cu apă. Cu tricouri ude. Petreceri în pijamale. Până când răsarele soarele și omul se poate întoarce liniștit la birou: “Gata, cea mai lungă noapte a trecut. Ia niște plăcinte la pachet, să împarți cu colegii!”.
- 👀 Să se ridice un Hotel al Singurătății în fiecare stațiune la mare. Din toată lumea. Eu chiar cred că într-o altă viață am fost pește ceva. Nu îmi imaginez fericirea fără mare, soare, apă, zgomotul ăla. Nu m-am simțit acasă nici acasă la Alexandria, Telorman allez, se știe, cum mă simt la mare. Orice mare și-un petec de plajă. Cu oameno, fără oameni, acolo e acasă. Cred că oamenii nu se pot simți singuri la mare. N-are cum! 👣👣
- 👀Să inventăm, un număr de telefon la care poți suna / whatsappui la orice oră și să vină cineva. Poate chiar există doctorii ăștia, de fapt. Doar că îi recunoaștem mai greu. Pentru că Doctorii Singurătății nu poartă toți stetoscop și halate din alea albe. De obicei sunt salvați în agenda telefonului ca “mama”, “frate”, “prietenul meu cel mai bun”, “ea”, “el”.
Să le dăm un semn mai des, să ne dați un semn mai des! Că poate nu degeaba ne întreabă telefonul când formăm un număr nou dacă vrem să “SALVĂM”. Toți avem nevoie să fim salvați din când în când. Mai ales iarna, când marea e înghețată cu vanilie.
*poza cu peștele
Picture: Twitter/Mich_Cooke
#gretextefaranumar
Taxiuri și singurătăți | La spitalul Alexandru Obregia, vă rog. Adică la nebuni, domnișoară?!?
Scoateți furculițele, scoateți penițele | Rugăminte de la departamentul de PR
Depresia nu se tratează cu citate | Așa e. Fericirea e o alegere.
Cum te tratezi de MCD și de ce nu cred c-o să mai am prieteni după decembrie
Depresia mereu își face loc
Lămuriri post-depresie | Poate Dumnezeu a greșit doza, poate murăturile sunt soluția, poate.