Gret.ro

Toată lumea în jurul meu e însărcinată sau urmează să. N-o să fac gluma aia clasică “și eu îmi iau cina de la MegaImage, la conservă”, că nu e cazul. E o alegere și dacă ți-o mai și asumi, poți să trăiești liniștit cu asta. Nu, pe bune, chiar LINIȘTIT!

Eu am încercat să-mi iau câine, m-a ținut o seară, în care am avut nevoie de întăriri, mulțumesc, Vlad!, căci era un ADHD umblător și am realizat că nici c-un pește (în acvariu) nu m-aș înțelege bine, dacă într-o zi mi s-ar părea c-ar da din coadă prea agitat. M-a mai lăsat Mirela să am grijă de peștele lor și mi-a fost lene 4 zile să trec pe la el, abia mai mișca, i-am pus vreun kil de boabe (de câine, de pește, God knows), c-am dat peste vinul lor de la tata din balcon și nu m-a mai interesat prea mult soarta peștelui.

Daar. Normal că există un dar. Stăteam eu într-o seară boemă de octombrie (acum, acum e seara aia) și mă gândeam cum o arăta viața noastră mai spre bătrânețe, a noastră Generația Facebook, FIFA pe playstation și Generația Tatuaje Minunate cum am eu.

• Cred că o să mă prind că visul meu de-a deveni direct bunică pur și simplu nu e posibil. Am mai zis-o, mi-ar plăcea mult să fiu bunică în viața asta, mamă nu m-am văzut niciodată. D-aia m-am lipit la copilul lui Vlad și al Ioanei, poate-poate mă lasă să-l răsfăț și să fac chestii de bunică. Adică selfieuri, meciuri pe stadion, din astea, de bunică modernă și cu tatuaje.
• Am 52 de ani și încă n-am terminat rata la garsonieră. Încerc să rămân sănătoasă cât de cât, s-o vând și să plec în lume cu banii ăștia. O iau și pe Mirela și îi lăsăm pe iubiții noștri să-și facă de cap, ce darnice suntem. Așa e neamul nostru!
• Glumesc, dacă și la 52 de ani o să stau tot în garsoniera asta, ceva am ratat în viață. Sper să fie închiriată unei studente la Litere care apreciază mult scrisurile pe pereți și o mai umple și ea de cuvinte.
• Mama și tata sunt sănătoși, mai albi un pic în cap, dar suuuper sănătoși, chiar mai sănătoși decât acum! Poate îi luăm și pe ei în vacanța în jurul lumii, deși mama sigur va fi pro-investit banii în bancă, din astea. Lasă, investim în amintiri, nu în bănci.
• Mai cred că o să fim foarte singuri și asta mă întristează foarte tare, că sufăr as we speak rău de singurătate, dar când o să-mi fie greu să urc scările? Și acum suntem foarte singuri, deși avem senzația că nu suntem. Că ne fură like-urile astea, mia de prieteni de pe Facebook, inimile de pe Instagram, mailurile de la 2 dimineața. Mi-ar plăcea să se inventeze până acum un leac de singurătate și, mai ales, unul care să te lase să mănânci orice fără să te îngrași. Mai ales!
• N-o să învăț să folosesc aragazul, pentru că I hate aragazul. Mi se pare că trebuie să ai foarte multă răbdare să gătești. Eu mă plictisesc și când curăț o mandarină, pe la jumate îmi vine s-o las și să mă întorc la like-urile și prietenii mei mulți, muuulți de pe internet.
• Sunt foarte loială oamenilor din viața mea, am câțiva pe care îi iubesc de mult și îi iubesc foarte mult, mi-aș da și niște ficat pentru ei, un rinichi (după o selecție riguroasă, ceva Jocurile Foamei, să văd care-l merită). Sigur, pentru că sunt mult mai deștepți decât mine, ei au plecat sau urmează să plece din țară, dar sper să rămână aproape. Sau să plec și eu cu ei.
• De fapt, de la asta am pornit cu aceste gânduri târzii în noapte. Mă rog, târzii. E 7:47 PM, dar e deja întuneric afară (which reminds me: mori, iarnă, mori!), că mai toți ai mei se mută în țări mai calde și mai bune și eu mă încăpățânez să rămân aici, cu literele mele și murăturile de la mama. Dar se termină și murăturile astea la un moment dat.
• Relația cu țara asta merge dificil. N-are grijă de oamenii ei care vor să muncească, atât, sub orice formă, numai să facă un ban de-o întreținere, un sushi, un tatuaj. În iarnă, când m-am trezit free-lancer, orice ar însemna asta, că nici acum nu știu, am trimis cred că zeci de CV-uri (și eu nu fac asta), ba chiar îl făcusem în Power Point (și eu nu fac Power Pointuri), căutându-mi ORICE să mă țină ocupată la cap, chiar și voluntariat, orice, că știam că stătută la cap, vine Apocalipsa peste mine. Nu S-A găsit nimic, deși m-am chinuit la PPT-ul ăla!, și-a venit și Apocalipsa și pe urmă a fost mai bine, c-a venit și vara, și Vama e ieftină, și am trecut și pe pastile.
• Nu zic că e doar vina ei, poate greșesc și eu undeva, dar nu știu unde, că nici măcar ouă de țară nu consum să fac pagubă, pentru că no aragaz, no worries. Dar mi-ar plăcea să fie mai ușor. Adică, avem atâtea, atâtea neajunsuri pe cap, atâția bunici bolnavi și părinți hipertensivi, atâtea căutări pentru plus one, atâtea haine negre pentru că… așa funcționează viața. Cu cât se aglomerează botezurile în viața noastră, se aglomerează și înmormântările. Atâtea, deci, încât grija facturilor n-ar trebui să fie o grijă.
• Mi-ar plăcea să fiu un străin de 32 de ani, eu cred că ei nu-și fac atâtea griji ca noi. Pentru mâine, pentru luna viitoare, peste 3 ani. Și, mai ales, cred că lor nu le e rușine să trimită CV-ul la angajatori, dar rușine din aia cruntă, de-ți trebuie un curaj nebun, venit din 2-3 pahare de vin înainte să apeşi send.

Nu știu, nu eu, normal!, mi-a zis o prietenă despre toate astea, care a și plecat până la urmă, deși s-a despărțit cu greu de murăturile de Telorman. E bine, stă la curte și are un labrador simpatic. Vrei să cumperi o garsonieră? 🙂