Gret.ro

Vorbesc serios, nu citiți dacă nu vreți să aflați adevărul. Nici în carte nu o să găsiți atât de bine explicat, plus niște mistere care se elucidează. EU, eu vi le elucidez, nu se elucidează de la Sfântul Duh și Maica Precista.

So. Se făcea că eram la o masă mare, în GoT, mare de tot. Eu eram un white walker, din echipa răului, dar răul nu e deloc așa rău cum ne-au mințit ăștia 7 sezoane. Pentru că, fiți atenți, noi între noi, zombălăii, ne uitam unul la altul și ne vedeam… normali. Eram normali. Eu eram eu, cu breton și cu mărgele. O doamnă zombăloaică era mai grăsună și fuma. Alții beau vin la carafă. Râdeam, vorbeam, ca tot omul. Asta explică multe lucruri. Că eu mereu m-am întrebat, ce fac ei, white walkerșii ăștia toată ziua, în afară că stau grupați și se uită după ăla mare și rău călare pe cal.

Deci, nu. De afară, eram văzuți rău, că mă uitam în ochii musafirilor (revin imediat la ei) noștri și erau oripilați de mine și de gașca de zombălăi. Dar eu eram eu, cu conștiință, cu tatuaje, cu idei fixe, slăbănoagă, dar nu schelet din ăla urât. Și cu nevoi fiziologice, că la un moment m-am dus la baie (revin imediat și la asta, că e laitmotivul poveștii). 

Așa.

Musafirii erau Sansa, piticul și încă 3-4 din ăștia din film, oameni. Jon si Dani nu erau, nu știu de ce, probabil că și în vis te lovește karma. Că dintre toți pe care aș fi vrut să-i întâlnesc, era Jon, mă rog, fostul Jon, actualul Aegon Targaryen, căruia îi pusesem gând rău, cred că d-aia nu l-a lăsat nemernica să vină la masa asta mare, organizată de noi, să bem un pahar de vin, înainte să-i măcelărim. Aveam în gând să urlu de cum intră la noi pe ușă, mă rog, pe câmp:

– Daaani e sor-taaaaaaa! Incest! Jon, ascultă la mine! N-am dragoni, dar am un labrador și ție-ți plac lupii, crede-mă, we’re a match made in Heaven! Bine, asta dacă nu ești vreun superficial, dar te știu că nu!, și te uiți la mine cum arăt, ca un zombălău, dar o dată ce te facem și pe tine, jur că suntem perfecți unul pentru altul.

Așa.

Eu eram cu ei la masă, ăștia din film, oamenii, cum ar veni. Deși, încă o dată, eu pe toți îi vedeam oameni, că așa ne vedeam noi între noi. Și la un moment dat m-am dus la baie și erau acolo niște toalete ceva îngrozitor (prea multă Vamă vara asta #sechele) și era o singură baie funcțională, unde era Sansa. Care abiaaaaa a ieșit, fix ca femeile alea, de stau câte 10 minute, dar ce faceți, fratele meu atât într-un wc public, ceee? Mă rog, cumva eram zen, ba chiar eram empatică.

Iese Sansa, pe care în real life n-o plac deloc, nici măcar după ce l-a omorât pe Degețel (pe bune că ți-au trebuit 7 sezoane, Sansa, pe bune?), dar o iertasem. Și m-am prins eu, nu știu cum, că, OMEGE, Sansa e însărcinată. Iar eu am făcut ceva ce nu-mi stă deloc în fire, am luat-o în brațe, i-am zis să aibă grijă, felicitări, cum te simți, cu ce te pot ajuta eu, băi, mai știe cineva, need help? Nu mai știa nimeni așa că era micul nostru secret, eu mă simțeam un fel de înger-zombălău-protector și am asigurat-o că o măcelărim ultima, după ce naște. Ca s-o transformăm cu tot cu copil. N-am întrebat-o de tată, deși eram megacurioasă, dar mi s-a părut că nu e treaba mea, deși încă mă roade, că nu-mi dau seama cu cine.

Așa.

Masa asta era cumva o invitație din partea noastră, să le spunem că c’est la vie, urmează să vă măcelărim, dar o dată ce vom fi toți zombălăi, de fapt nu vom mai fi niciunul, că noi între noi suntem normali. Toată lumea știa că urmează marea bătălie, noi știam că n-au nicio șansă, așa c-am zis să-i cinstim înainte, să vadă că suntem zombălăi cumsecade. Și ies eu de la baie cu Sansa și aici vine momentul culminant. Bran auzise discuția și știa că asta e însărcinată!!! Cumva,  stătea așa, în capul meselor, ca la nuntă, ca mirele-ish. Ălălaltu rău, cu sulița și mereu călare, The Night King nu era pe acolo și de-aici devine interesant.

Că Bran vrea s-o măcelărească pe Sansa! Pe sor-sa! Însărcinată! Ca-n scena aia cu zombălăul ieșit din cușcă în fața lui Cersei. Așa, fără picioare cum era, dă să sară! Iar eu. EU! Eu fac ceva ce nu-mi stă în fire. Mă pun între ei, s-o apăr pe Sansa, toți ochii sunt pe noi, ăsta e turbat în fața mea și eu fac un gest eroic și îl opresc p-ăsta la timp (unde ești tu, Jon, să mă vezi?! Undeeee? ‘Tu-ți dragonii Dani cu care l-ai fermecat tu pe-al meu!)

Așa.
Și-i țin ăstuia, lui Bran (foarte ciudat, v-am zis, chiar cred că e un dement și de el trebuie să ne ferim în sezonul 8) un discurs superînălțător:

– Băi, i-am chemat pe oamenii ăștia la masă, le-am promis că doar discutăm și bem vin, noi suntem un catralion, ei 4-5, pe bune că te apuci acum s-o omori pe sor-ta, care mai e și însărcinată? Ești dement la cap? De ce să faci asta, de ce? Oricum îi transformăm curând, las-o să nască, ce naiba e în capul tău, ăla cu 3 ochi?

Și imediat m-am trezit și nu mai știu mai departe. Dar m-am trezit cumva liniștită, cred c-am salvat situația. Mă oftic numai că Jon n-a fost acolo să vadă, dar dacă mă citești, Jon, iubitule, să știi că:

– Daaani e sor-taaaaaaa și eu am un labraaadoooor!