Vestea bună e că japonezii au găsit un motiv pentru care să te dai jos din pat dimineața. Vestea proastă e că nu scriu nicăieri despre cafea și asta mi se pare deja o problemă.
So, ești un ikigai sau mai ai de lucrat la asta? Ce mama naibii e un ikigai? E greu de explicat, dar s-ar traduce cam așa. Ikiru înseamnă “să trăiești”, iar kai înseamnă “the realization of what one hopes for”, adică un fel de… ce naiba ar trebui să faci cu viața ta ca să te simți împlinit? Deci, e un fel de scop al vieții, motivul care te face să te dai jos din pat dimineața.
Zic japonezii aici, mai pe larg, mai științific, că acest ikigai concept te ajută să trăiești o viață mai lungă, mai fericită, mai meaningful. Și au făcut și un infografic care să ne ajute mai bine să înțelegem treaba asta. Știu, e dezamăgitor că folosesc “dimineața”, “dat jos din pat” și “live a little” și nu zic nicăieri de cafea, dar, hei, banii nu pot cumpăra fericirea, dar pot cumpăra cafea bună și cred că putem trăi cu asta.
Ideea e să-ți răspunzi la 4 întrebări:
- Ce iubești?
- La ce ești cel mai bun în viață?
- De ce are nevoie lumea de la tine?
- Pentru ce poți fi plătit?
Gordon Matthews, profesor de antropologie de la Universitatea chineză din Hong Kong și autorul a “Ce face ca viața să merite? Cum văd japonezii și americanii scopul vieții”, a declarat pentru Telegraph că felul în care oamenii înțeleg faptul că ikigai poate fi, de fapt, împărțit în două ipoteze, tot două concepte japoneze: ittaikan și jiko jitsugen. Itaikkan se referă la “sentimentul de unitate sau un angajament față de un grup sau un rol”, în timp ce jiko jitsugen se referă mai mult la “auto-realizare”. Dacă mă întrebați pe mine, nu mă întrebați, dar e site-ul meu, mă întreb singură, eu merg pe varianta b) cu auto-realizare, tu cu tine, tu reușind, tu muncind de unul singur, tu, tu, tu. Eu sunt și foarte egoistă și nu prea funcționez bine în echipă, așa că jiko jitsugen ăsta love.
Matthews mai zice că acest concept ikigai duce probabil la o viață mai bună “pentru că veți avea ceva pentru care să trăiți”, dar tot el zice că nu e chiar ok să ne alegem viziunea ikigai ca stil de viață: “Ikigai nu este ceva măreț sau extraordinar. E ceva destul de real”.
În fine, mai scriu ășstia acolo în articol despre una, despre alta, un fel de zbor cu parapanta, dar ideea de a-ți pune întrebările astea mi-a plăcut. Și mai ales conculuzia lui Gordon ăsta, că viața nu e ceva măreț, ci doar real, așa că hai să vedem cum ne dăm jos din pat să trăim cum putem, nu cu gânduri de-a descoperi leac cancerului între cafeaua de dimineață și până-n brunch.
Mi-am răspuns și eu la întrebările astea, nu că nu mi le mai pusesem, dar dacă au zis japonezii că așa ești mai fericit, le-am scris și pe foaie. A fost grozav. Acum sunt mai dezorientată că niciodată 🙂
- Ce iubești?
Să scriu. Și marea. Și să-mi doarmă un labrador la picioare, dar care să doarmă mult, să nu-l scot la 5 dimineața. - La ce ești cel mai bun în viață?
Să scriu. Și să merg la mare. Și să dorm c-un labrador la picioare, dar care să doarmă mult, să nu-l scot la 5 dimineața. - De ce are nevoie lumea de la tine?
Să scriu și să merg la mare și să dorm cu labra… Glumesc. Mi-ar plăcea, dar nu cred că vă ajută foarte mult. Cred că are nevoie de bani, alcool și cineva care să stea la cozi, când sunt lucruri birocratice de rezolvat. Cred că are nevoie de bani, ca să nu mai facă lucruri pe care nu vor să le facă, compromisuri și să strângă ban pe ban, pentru vacanță de vară în Grecia. - Pentru ce poți fi plătit?
Să scriu și să merg la mare. Și să dorm cu labradorul care oftează din când în când la picioare. Dar, again, asta e o boemie și Gordon al meu zicea că trebuie să fie real. Pot să fiu plătită, ca tot omul, pentru joburi care îmi plac, pentru unele care nu îmi plac, pentru videochat, dacă n-aș avea și principii care mă încurcă. Glumesc, mamă. Nu principiile mă încurcă, ci o cameră de filmat bună. Știe cineva ce model să… 🙂
Pe scurt. Mi-ar plăcea să scriu, să devin din ce în ce mai bună la asta (deși niciodată nu mi-am dorit să fiu bună la scris, mi-am dorit să fiu reală și pe bune) și să fiu plătită pentru asta. Iar lumii nu știu ce să-i dau înapoi, că literele și cuvintele nu plătesc facturi, dar poate îi dau un exemplu că se poate să faci ce iubești să faci. Doar că n-o să fii bogat, o să fii doar un om care face ce iubește, c-un labrador somnoros la picioare, care-ți mai linge câte un deget și se uită la tine cu ochi blânzi. Te uiți la ceas, e 5:15.
– Bine, hai să ieșim. Poate tu ești motivul pentru care mă dau jos dimineața din pat. Nu mă încarcă de fericire și de #scopulvieții, dar văd că pe tine te încarcă. Doar un pic mai stai, să dea cafeaua asta în foc și apoi mergem să #goikigai.
Scrii bine dar vreau poze si cu labradorul.