Gret.ro

Dacă mai e cineva care nu știe că am fost pe Via Transilvanica, probabil n-a avut internet, a stat într-o peșteră sau ceva. Am dat peste cap algoritmii Instagramului cu pozele de pe drumul care unește Nordul de Sudul țării, adică Mănăstirea Putna de ultima bornă, Drobeta Turnu Severin. Bine, s-ar putea să fi făcut niște spam, dar pentru cineva care nu a văzut în viața lui muntele, yours truly, m-am emoționat la fiecare copac, insectă, peisaj sau pahar de pălincă.

Am plecat acolo cum plec eu mereu de acasă. Dezamăgită de mine și fără așteptări. Ba chiar cu nervi, că 10 zile îmi lipseau mie pe munte, cu piciorul abia scos din gips cu mult înainte de termen, cu Aku lăsat cu mama, aoleu, Aku, cu un program încărcat și cu o mie de oameni pe care nu îi cunoșteam și despre care decisesem că sunt îngrozitori și n-o să-mi placă de ei. În prima zi, pe drumul către Putna, am dormit în mașină cam 8 ore din cele 8 ore, să evit orice socializare, orice împrietenire, să treacă timpul mai repede. În a doua zi sau cam așa, chiar mi-am indus că am Covid, că poate mă trimit acasă. Am avut o discuție cu Andrei al meu, singurul prieten de pe Via, pe care îl cunoșteam deja:
– Andrei, te rog frumos să nu te panichezi.
– Aoleu!
– Dar, uite, voi ziceți p-aici pe traseu că vai cum miroase aia, aia, aia și eu n-am miros. Nimiiiiic nu simt!
– Dar gust ai?
– Stai să mai încerc cu pălinca asta. Și cu zacusca. Și cu gogoșile. Și cu tona asta de mâncare cu care ne-a așteptat tanti în vârf de deal.
– …
– Măi, gust am, dar poate am o formă nouă de Covid.
– Da, nu te ducem la tren, stai cu grupul.

Din a treia zi mi-a revenit și mirosul, poate și pentru că m-am iubit cu toată lumea ȘI TOATE ANIMĂLUȚELE de pe Via. Ăștia ai mei cu care eram, mhhhm, nu erau CHIAR așa îngrozitori, oamenii de pe drum – nu mai zic. Au turnat în noi afinate, vișinate, pălinci de toate felurile, iar mâncare… Să zicem că nimeni n-a suferit de foame în 10 zile pe Via. Cred că e și greu s-o faci, că absolut toată lumea ne aștepta cu 75649 de bucate pe masă cam de 78746 de ori pe zi. Am cunoscut ultimii meșteșugari ai țării, de opinci, de fel și fel, am văzut cum se face untul la huțuli, cum se pictează teracota, cum se taie sticla și ce naiba n-am văzut.

Iar Via este ceva din complet altă lume, din complet altă țară. Cum zic eu despre muzica românească, aia care îmi place: “Măi, sună de parcă nu sunt români!”. Eu fac cele mai proaste poze din Univers, nu există așa ceva, dar chiar și așa, cu telefonul meu spart într-o mână (și pălincă în alta), făceam click click click și nu mai aveam nevoie de niciun filtru, nimic. Drumul e absolut superb, peisajele sunt din altă lume, traseul e marcat din pom în pom, borne la fiecare kilometru – că nu ai cum să te rătăcești, din păcate. Din păcate, pentru că Via nu se face ca să o bifezi, ci ca să stai ca prostul în fund pe iarbă și să te uiți așa, pierdut, cu orele.

Nici nu știu ce să zic ce mi-a plăcut mai mult. Am început cu Bucovina care e fix ca în pozele de pe net. Deși așteptările mele (v-am zis că mereu le țin foarte jos) erau că, na – așa cum e cascada Bigăr prelucrată pe net – siguuuur și Bucovina e cu filtre, cu lumini, cu unghiul ăla bun. Nope. Deloc. După Bucovina am plecat spre sași și acolo mai fusesem, știam că e frumos, dar fusesem tot cu treabă, 10 zile de capul meu, fără nimeni cu mine. Am descoperit traseul săsesc mult mai frumos decât știam. Pentru că, ceva ce nu credeam că o să zic, oameni. Oamenii cu care eram, cu care am râs nonstop, ne-am povestit viețile la un pahar de… nici nu mai scriu pălincă, iar mă ceartă mama, cu care ne trezeam obosiți după 746 de snooze-uri în creierii dimineții să o luăm iarăși la pas. Spre final de drum, am ajuns în județul Caraș Severin, prin care trece cel mai lung traseu, 200 și de kilometri. Caraș Severin, doamnelor și domnilor. Ce oameni și ăștia de la Tășuleasa Social (cei care au inventat Via), ce oameni să pună pe aici cel mai lung traseu, pe aici prin Caraș Severin. Ce naibii mai poți să vezi prin, repet, Caraș Severin, să te impresioneze după Bucovina și sașii.
…
…
…
Care Bucovina?! New phone, who dis. Traseul părea ceva ireal. Păduri, pârâiașe, păstrăvii săreau pe lângă tine, apă băută direct din munți (munți or fi fost ăia?), podulețe, copaci, fluturi, păsări. Ajunsesem într-un documentar BBC despre natură și aici chiar n-am mai vrut să ne ținem de program.
– Haideți, haideți, suntem în întârziere!
Aha, sigur. Eram fiecare în 849834763 de locuri, stăteam cu orele pentru poza perfectă, ca scuză să ne pierdem pe acolo, aia e, mai stăm 10 zile doar aici.

În total, Via Transilvanica are 1400 de km, pe care îi faci, în mod normal, în 2 luni. Cap-coadă. Dacă vă decideți, câteva sfaturi să vă ajute, sfaturi pe care nu le găsiți pe internet:

1. Întrebați mereu dacă mai vine vreun fel de mâncare după primul. Vor mai veni încă 500 și trebuie să vă dozați porțiile, deși instinctul e să lingeți farfuriile, borcanele și blidele.
2. E ok să refuzați un pahar de ceva. Mă rog, e ok, dar nu e frumos față de gazde. Da, ficatul vostru nu va mai fi niciodată la fel, însă amintirile frumoase se vor tripla în fiecare zi.
3. Sunt extrem de multe pisici și ceva câini pe traseu. Așa că puneți niște plicuri în bagaj, că o să vă pară rău că nu aveți la voi. Bine, nu faceți ca mine, care am cărat DOAR plicuri.
4. E frumos și singur pe traseu, dar e mai frumos cu oameni. Cunoscuți, necunoscuți. Cu care să împarți apa (bine, berea mai degrabă) când nu mai ai ce să bei, să cânți ca să sperii urșii, să-ți facă cineva poze :)) și să râzi ca prostul.
5. Căpușele. Aveți un kit cu voi și îmbrăcați-vă cât mai acoperit. Nu e nicio tragedie dacă se întâmplă beleaua, luați și niște antibiotice să fie în ghiozdan și, mno, bucurați-vă de natură, că asta înseamnă că e cel mai liber, frumos și verde loc din lume. Documentar BBC.
6. Nu vă zgârciți (ca mine) cu pelerine de ploaie de 2 lei de la SH și bocanci de împrumut. O să plouă, că așa e prin munți, dar din toate drumețiile noastre n-a fost una mai frumoasă ca aia în care ne-a plouat cu orele nonstop, ne-a udat până la piele și ne-a distrus telefoanele, că nu te puteai abține să nu poze, nu video, nu vreun live.
7. N-o să aveți cine știe ce semnal, ceea ce înseamnă că o să aveți zile de liniște și de pace cu voi, fără scroll, mail-uri, urgent, am nevoie ieri, numărat like-uri și energie pentru 473789 de selfie-uri din care să alegi unul.
8. Nu vă faceți griji că vă îngrășați. La deal e cel mai rău lucru din lume. Urci și plângi. Bine, eu nici nu am o condiție fizică de invidiat, iar picioarele mele au văzut de mai multe ori gipsul decât au văzut brazi, de exemplu. Și aici e bine să aveți un om care să vă împingă de la spate, la propriu. Sau un ghid, ca Lorand, care să-și dea ochii peste cap și să râdă de tine și cu tine până, uite, ai ajuns iar la drum normal, nici n-ai mai realizat, deși picioarele clar nu le mai simți.
9. Febra musculară e doar un semn că ai avut o zi grozavă. Și trece cu încă o zi grozavă, și încă o zi grozavă, și încă…:)

Eu am mers pe Via cu ajutorul Cronicari Digitali și Raiffeisen Bank, dar mai ales țin să îi mulțumesc celui mai mare ajutor, mama, care a stat cu Aku și care mi-a trimis poze blurate și mișcate nonstop cu ei doi. Sper să mă întorc curând pe Via, cc mama, te muți și tu la noi 2-3 luni?

Also, în ordine aleatorie, sper că nu uit pe cineva. Mulțumiri ca la Oscar:

• Muntele, care m-a ajutat cu anxietatea și dorul de Aku de acasă. Și care a vorbit cu Cris când S-A crezut că am dispărut, ca să zic frumos, prin munți.
• Silviu Barbul aka @lostintimisoara, follow, care te înțelege din priviri, cu care râzi fără aer și cu care am deschis sticla aia de vin cu lingura, la cea mai frumoasă cazare din Saschiz, dar fără tirbușon.
• Emilia Morariu cu care am dormit în toate cele 9 nopți. Mă rog, eu am dormit, ea nu s-a plâns deloc că sforăi sau că-mi întind bagajele prin toată camera (plus hol, palier, curte)
• Vlad Eftenie, care nu mai are nevoie de nicio prezentare și care ne-a făcut niște poze tablou (la propriu tablou)
• Ana Rubeli aka @aiciastat, care mi-a plăcut cel mai puțin la început și am iubit-o cel mai mult la final
• Electric Brothers, care a înregistrat sunetele Via și care are cel mai minunat puști din lume, Crișan, cu care m-am înțeles cel mai bine, doi copii amândoi
• Andreea Balaban, care are 3 pisici negre acasă și cele mai frumoase rochii
• Ghizii noștri, Ștefan și Lorand, care nu știu cum ne-au suportat la cât ne-am plâns
• Iulian Aruxandei, care e cel mai BUN om din lume și știe foarte multe lucruri
• Raul cu care am sărit gardul la Mănăstirea Putna când ne-am întors din barul satului
• Silvia, care a orchestrat nebunia și Cristi pe care l-am ajutat să strângă followerși pe Via. A făcut cam 7 și a pierdut 20, pentru că suntem foarte pricepuți la asta
• Dragoș și Diana cu care împărtășim aceeași obsesie, pardon, iubire pentru pisici și pentru vin. Și oameni, și frumos 🖤
• Pe Andrei l-am lăsat ultimul pentru că îl iubeam înainte, dar după astea 10 zile nu mai vreau să plec nicăieri pe lume fără el. Și halba noastră de bere! 🙂
• Ba nu, ultimul e Lucian Lipovan, care mă lasă să plec să fac vreo nebunie din asta și semnează cererile de concediu fără să mă certe (prea mult)