M-am întâlnit acum câteva săptămâni cu un prieten foarte bun. Hai la o bere, ne-am zis într-0 miercuri seara, când niciunul dintre noi nu avea chef să meargă direct acasă după o zi de muncă. Cine nu e ok pe #cap știe că zilele mai trec cum mai trec, le mai păcălești cu un mail, un om, o factură, o comandă, un call. Dar serile… mhhhm, serile nu sunt prea ușoare. Lumea tace, Netflixul e la mișto, că nu-ți stă capul la niciun dragonaș de după ecran, gândurile sunt titirez în cap, negrul face cam ce vrea cu tine. Pe bună dreptate că nu vrei să ajungi acasă, mai păcălești cu o bere, un om, cât să-ți faci curaj să descui ușa și să amâni momentul pereților.
– Băi, nu sunt ok, dar nu vreau să vorbim despre asta.
– Păi și despre ce să vorbim? Vreme? Politică? Ne-am adunat astăzi aici… nu ca să ne plângem?
– O să și râzi de mine dacă-ți zic că sunt varză, că tu ai monopol pe depresie.
M-a pocnit așa în moalele capului. Cred că și d-asta am scris mai puțin despre negru în ultima lungă perioadă. Că mi se părea că doar asta fac și că nu mai ajut pe nimeni, doar încurc. “Tu ai mii de ani de terapie, tratamente, căutări, dacă vin eu acum și-ți zic că nu sunt ok e ca și cum iubită-mea e însărcinată și eu mă simt copleșit, iar tu ai 20 de copii acasă deja”. Oooookeeei.
Hai să vorbim.
Când vine negrul nu contează nimic. Terapie, aromaterapie, “experiență” și ale prostii din astea. Negrul e negrul nenorocit pentru toată lumea, fix că e prima oara când te lovește, a 10-a, că durează 2 luni sau 2 ore. Momentul ăla în care NIMIC nu e ok, nu poți să-ți controlezi gândurile, tristețea, nu vezi lumina sau scopul, momentul e groaznic pentru toți, femei sau bărbați, snobi sau șantieriști, grași sau slabi, tineri sau seniori.
Și societatea, draga de societate, ne împarte cum știe ea mai bine, pe categorii, ca să ne stigmatizeze mai ușor.
- Femeile sunt dramatice, muieri, sensibile și plângăcioase. Eeeeee, ești tristă, păi ești femeie, cum ai vrea să fii altfel?
- Bărbații sunt lame, fătălăi, penibili. Eeeee, ești trist, da’ ești ditamai bărbatul, du-te și sparge niște lemne, dă cu pumnul în masă, bea ceva, asta e culmea. Da’ ce-ai, ești muiere, să crezi în depresie?
Pentru că ăștia sunt bărbații. Stâlpul. Mâna de fier. Omoară mistrețul cu mâinile goale. Anxietatea și atacurile de panică, se știe, sunt niște lucruri inventate de femei în corsete și rochițe cu volănașe, ca să meargă cu aura de sensibile, gingașe, ododododo, dragile de noi!
Pentru asta, vă recomand din toooot sufletul meu, pentru că îi știu personal pe Liviu și Denisa și știu ce fac și cum abordează temele serioase, spectacolul MASCULIN despre depresia în rândul bărbaților, care va fi vineri (pe internet, desigur, cum se face). Și care e la liber pentru toată lumea, trebuie doar să ne rezervăm un loc, ca să gestioneze ei mai ușor (servere, din astea, să știe la ce să se aștepte), că netul e ca lumea. Îți pică atunci când te aștepți mai puțin! 🙂 Nu mă lasă (nu știu) să pun embeded la event, faceți voi treaba mea, că, uite, sunt incapabilă (își spuse ea și mai adăuga un negru mic la negrul cel mare) și dați click pe acolo pe sus, unde vă apare link din ăla cu mov sau pe poza de final, că acolo m-am descurcat să pun url :)) Iar asta nu e pentru consumatorii de teatru neapărăt, dar uneori te ajută să îți vezi emoțiile și gândurile jucate pe o scenă, ca să înțelegi că nu ești singur și ca să te privești un pic din afară, că în capul tău tot stai 🙂
Că viața e o prostie și toate motivaționalele astea – și mai rău.
Dar cred că e de cel mai mare bun simț din lume dacă scriu următoarele, dragi bărbați, dragi femei:
-
- VORBIȚI. Vorbiți, vorbiți, vorbiți. Cu voi, cu pereții, cu pisicile, cu prieteni, cu oricine e acolo să vă asculte.
- Dacă sunteți de partea cealaltă a berii, nu dați sfaturi, nu emiteți teorii, nu nimic. Doar ascultați, nu e nevoie de mai mult. Evitați clișeele și prostiile VIAȚA E DESPRE CĂLĂTORIE, după beznă apare și răsăritul, o să fie bine.
- Ce dracului o să fie bine? Că nu are ce să fie bine. De unde știm că o să fie bine? În primul rând, o să murim (asta știm clar), așa că din principiu nu are ce să fie bine mare lucru.
- Nu vă biciuiți pentru nicio plăcere / un lucru care ajută pe moment. Berea aia, KFC, o zi în care nu faci nimic și toate prostiile societății, draga de ea. Nu există grași, slabi, frumoși, urâți, oameni de succes sau loseri.
- Suntem oameni, învățați să punem etichete, să ne comparăm, să vrem mai mult, și mai mult, și mai mult, facem foamea, scuze, intermitent fasting, când tot ce avem nevoie e să ajungem acasă seara, fără să ne ia atacul de panică de cum băgăm cheile în yală, să aprindem lumina și să punem un pahar de vin în plus și pentru negrul din noi:
– Hai, ia un loc, mi-e clar că n-o să pleci curând sau vreodată în viața asta, că nu pot să fac din tine nici vreun roz, că nu mai pot nici să te ignor. Dar cred că dacă te amețesc puțin, o să fii mai simpatic și o să-mi spui și tu despre negrul tău. Că orice depresie are, la rândul ei, o depresie și ar fi bine să vorbească și ea despre asta, că noi, uite, o tot facem! 🙂