Gret.ro

Pentru cei care se simt singuri.
Neînțeleși.
Grași.
Slabi.
Pentru cei care cred că nu sunt suficienți. La job. În relații sau în oglindă.
Pentru cei care fac greșeli și nu învață din prima din ele. Și nici a doua. Și nici a 10-a oară.
Pentru cei care mănâncă compulsiv.
Și beau ca să anuleze realitatea.
Pentru cei care se ceartă cu părinții. Ofof, ce căpoși, când am devenit noi adulții și ei copiii?
Pentru cei care se dau foarte greu jos din pat dimineața.
Și trag de salariu de la lună la lună.
Iar o durere de măsea înseamnă apocalipsa.
Pentru cei care stalkuiesc foști și foste pe net.
Și postează chestii vesele și funny, să părem că suntem suuuuuperbine și facem o grămadă de lucruri.
Pentru cei care fumează 87534 de țigări.
Și care lasă vasele nespălate în chiuvetă și o săptămână.
Pentru cei care nu găsesc sensul.
Și li se pare un chin și să facă duș.
Pentru cei care își ascund o frustrare sau o durere în shopping. Rochițeeeee!
Și cei cărora le e frică de moarte.
Pentru cei care nu funcționează meditația.
Yoga.
Cărțile.
Terapia.
Pentru cei care plâng fără motiv. Sau cu toate motivele din lume.
Și își urăsc viața. Vocea. Gura. Mâinile. Hainele. Casa.
Pentru cei care nu au primit totul de-a gata. Și au strâns bani să-și ia o mașină la 30 de ani.
N-au bani să plece “să se regăsească” în Bali.
Și sunt prea săraci să-și urmeze pasiunea. Cum să renunți la o carte de muncă și să te faci muzician? Să-ți deschizi o cafenea?
Pentru cei care, cum necum, se dau jos din pat dimineața și încearcă.

Încercăm, mă, încercăm. Uneori știm sigur că nu o să ne iasă, dar alternativa nu există. Statul în pat nu plătește curentul. Mersul într-o peșteră nu ne ajută să mâncăm. Doar dacă știți voi să vânați și să cultivați dovlecei, atunci vin și eu! Ascunsul în casă nu funcționează, că la un moment dat tot trebuie să ieși după boabe pentru pitic. Sau măcar să-i deschizi curierului de la Glovo.

Pentru toți care se simt defecți, proști, nesiguri, grași, pitici, slabi, singuri. Să știți că nu sunteți singuri. Și singurii. Toți ne simțim așa și ne simțim așa până la epuizare. ȘTIM că suntem așa, nu funcționează nimic, nu merge nimic, nu are niciun sens să nimic. Și așa e. Chiar nu are. Viața asta e o prostie fără sens, dar alternativa e să încercăm.

Cu rochițe.
Un pahar de vin.
Două.
O zi de stat în pat.
Netflix.
Un duș chiar și când nu ai chef.
Un prieten care vine cu mâncare.
Sau te duci tu cu mâncare.
Like-uri pe Facebook, chiar dacă poza e cu filtre.
Mâncat sănătos o zi  o masă.

Și orice naibii ne ajută să ne dăm jos din pat dimineața.
Mâine nu o să fie mai bine, o să fie mai suportabil și ăsta tot e un progres.
S-ar putea ca optimismul ăsta debordant să fie și de la pastile, că am revenit fulminant pe ele, dar și pentru că, vreau, nu vreau, Aku are bobițe de primit, că eu mai mănânc ce prind, dar cel mai minunat pisic din lume nu e fan un măr de vreo 2 luni prin frigider.
Să fie pentru progres! 🙂