Când mi-am făcut site-ul ăsta celebru și mi-am pus eu headline “Nimeni nu știe ce face”, mi se părea așa, o boemie, gen ce pierduți suntem noi, ai nimănui pe lume, nu știm cum să iubim, cât să iubim, ce mâncăm, cât să negociem la salariu, dacă rochia neagră sau albă, d-astea, d-alea vieții. Zilele astea doar cu asta mă alin, că suntem toți mai pierduți ca niciodată, iar eu am trecut de la nimeni nu știe ce face la habar n-am pe ce lume sunt. Merge grozav viața!
Pentru că mulți m-ați întrebat (nimeni, nici dracu nu m-a întrebat) cum îmi petrec zilele de când cu izolarea asta, am zis să vă scriu o poveste bazată pe fapte reale, sarmale și gin tonic.
7.00 Mă trezesc la 7 dimineața din două motive. Să-l ascult pe Exarhu și să am timp de un atac de panică până la 10, când încep munca, să nu încurc și alți oameni. Citesc Libertatea și o iau pe câmpii. Aoleo, aoleo, aoleo. Mai dau un scroll pe Facebook și îmi doresc în secret să se închidă internetul o săptămână în lume, deși, știu, Mișu, știu, ar fi o mare tâmpenie, dar eu nu știu să consum moderat nimic, nici măcar știrile.
7.30 Am descoperit aragazul zilele astea. L-am deschis prima oară în 5 ani. Aparent am și gaze, am dat acolo din rotiță și au luat-o. Singura oală din casă e chiar un ibric, de care uitasem total și pe care mi l-a readus Purdel în weekend într-un video-call în memorie: “Vezi, tâmpito, că ți-am adus eu unul acum câțiva ani, poate-l ai pe undeva”. Îl aveam. Cafea nu mi-am cumpărat niciodată, dar mama s-a pregătit toată viața ei pentru pandemie. Pe undeva prin casă sigur era vreo cutie. Bine, am găsit patru, un ness, încă o cafea din aia granule. Cu ocazia descoperirii aragazului, am descoperit și că fac o cafea absolut groaznică. Oricâtă aș pune, oricum aș fierbe. Însă îmi place cum miroase în casă (a cald, a cafea, a aragaz pornit) așa că fac cam 5 ibrice pe zi și beau o cănuță.
8.25 Apuc să mă apuc la curent cu mărturii din spitale, să citesc statusuri alarmiste, să dau click și pe 2-3 conspirații. Oscilez între a ieși pe balcon să urlu fuuuugițiiiiii, dar unde naiba să fugim și între “haide, Aku, haide mă copile, ești cel mai frumos din lume, ce ne facem noi, ia uite la Colentina ce zic ăștia, de ce pleci, unde pleci, Aku”, adică o oră dezbat intens problemele societății cu pisicul care cred că în 3 zile începe să vorbească și el la limba, doar ca să-mi spună “Femeie, nu mai pot, te rog eu, mai sună și tu pe cineva, poate un terapeut”.
9.00 Primesc pe Whatsapp meniul zilei de la vecinele mele minunate, care mă hrănesc de parcă vine sfârșitul lumii și doar grașii scapă. Ieri, de exemplu, am avut omletă la micul dejun, cu mult bacon, legume, astea. Chiftele. Pâine proaspăt făcută. Încă un sos-tocană-chefir ceva. Vinete. Prânzul a constat în ciorbă de găluște și supă cremă de ceva cu smântână. La desert am avut clătite cu gem. Seara un pachet de biscuiți, așa, de ronțăială, și slănină, ceapă, brânză și ridichi. Azi am primit sarmale și mămăligă plus un pahar de țuică de prune, să facă poftă de mâncare. Nu îmi dau seama la care răspuns de tipul “vreau, cum să nu?” a părut că nu prea am poftă de mâncare.
10.00 Oficial mă pun pe muncă. Și anunț pe toată lumea că muncesc, nu pot fi deranjată, să nu confunde lucratul de acasă cu socializatul acum. Până la 13:00 doar asta fac, vreau ca oamenii să fie siguri că nu pot fi deranjată.
13.00 E a doua tentativă de a-mi comanda aspirator. Mi-am luat și sâmbătă unul de pe emag când m-am prins că al meu tocmai S-A stricat (se poate să fi încercat să curăț litiera cu el, se poate, dar mama știe că a explodat așa, singur, era pe balcon chiar!), dar am comandat la showroom Crângași plata numerar. După mii de telefoane, nu S-A rezolvat regretabila eroare, așa că de ieri încerc să recomand altul. Altul, desigur, că nu mai sunt convinsă de primul. Au trecut două zile și încă nu m-am decis. Știu totul însă despre aspiratoare, e grozav, dar nu îmi dau seama ce-ar fi potrivit nevoilor mele și fără să dau foarte mulți bani pe el, vin vremuri tulburi, nu pot să arunc așa în stânga și în dreapta cu banii. Comand de pe Bringo, plătesc deja un aspirator, dar cu niște nisip pe jos mai poți trăi, fără gin încă nu îmi dau seama cum.
18.00 Pentru că ne mai citesc și alții, să zicem că până la 18.00 sunt haos, urgențe, stai, treabă. Închid laptopul și începe distracția.
- Tata m-a anunțat că, vreau nu vreau, îi ameninț sau nu, fac ca toți dracii, nu îi pasă, el în 3 zile vine să-mi aducă provizii. Dar am mâncare, tată, am de toate. Ți-am pregătit 10 litri de vin. A, ok, păi, hai, drum bun, când veniți? Glumesc acum. Mă cert cu ei ca la balamuc să nu vină și sper să reușesc să-i țin acasă. Acasă, în Teleorman, la țară. Sunt safe acolo și toate video-call-urile se termină bine, cu mamaia care vrea să-mi mai vadă dinții, să las naiba pisicul din ecran, mama care îmi face virtual turul casei vezi că ai acolo aia și aia și aia. Și tata care cred că închide și continuă singur balamucul că el vine să mă vadă, știe el cum să se protejeze de virus, dar de dorul de fata lui – nu! 🙂
- Apoi prietenii. Băi, ăștia sunt cei mai ÎNFIORĂTORI. Aud doar așa:
- Citesc cam o carte pe zi
- Fac yoga, am niște programe super, îți dau?
- M-am înscris la ceva after work să mă țină ocupat la cap.
- Nu mai fumez, de ce, tu?
- Beau foarte mult ceai și o dată la 15 minute fac exerciții.
- Deci, am link-ul ăsta cu documentare, neapărat ăla și apoi ăla…
- Fac curat, e casa lună, îmi place că sunt mai responsabilă, îmi dau seama câte haine am!!!
- Ieri mi-am gătit și m-am apucat de spaniolă. Azi vreau să fac activitățile doar cu mâna stângă.
Încheiem politicos cu și mie mi-e dor de tine, dar de mâine simt că rărim și apelurile astea. Nu îmi face bine vibe-ul ăsta bun. Le tot zic de spitale, de povești, de conspirații, de AM VORBIT EU!!!, dar par de neclinitit. Și foarte pe făcut lucruri. Oamenii ăștia nu sunt prietenii mei și, cu această ocazie, caut prieteni noi și dramatici cu care să mă urc pe pereți și să o luăm razna împreună.
22:00 În cel mai fericit caz e 22:00, dacă nu chiar mai devreme, iau pisicul în brațe și mai povestim ziua, deși simt cum mă judecă și-mi spune “Femeie, ziua ta a fost și ziua mea, o știu deja” și adormim îmbrățișați. Visăm fel și fel de lucruri îngrozitoare, alergăm prin casă cu rândul, de 2 nopți dormim cu televizorul aprins pe spotify, playlistul denumit vesel-generic “de lună plină” și, după cum se vede, am devenit din aia care vorbește la plural în numele pisicului / copilului #perfectumeu.
Voi?
