Gret.ro

Deci, disclaimer. Am pus poza asta pentru că am decis că e prea frig în case și afară, plus că eu, serios, chiar m-am decis. Mă fac influencerită de bloggăreală și pișcotăreală. Și chiloțăreală.

Nu, serios. Am o vârstă, câte principii să mai am? Lasă. Unde e ceva gratis, gen orice, vă rog frumos să mă contactați. Brânzică d-aia mică, mică, sampling? Sure, why not? Capsule de lapte? Dar ofcors. Orice, adică. Haine, mașini, bani, vă rog frumos de azi înainte să vă uitați la mine ca la un influencer fără principii, că-mi pun toate logo-urile pe mine, plus că am și pisicul ăsta, rupe pe like-uri. Nu, vă zic, m-am decis. Nu mai vreau să muncesc, vreau să-mi lipesc logouri pe mine și să scriu cum mi-a schimbat mie viața și m-a vindecat de depresie și de facturi un cub de brânzică topită.

Probabil, râdeți ca fraierii, dar asta e calea pe care o apuc. Nu știu exact cum, dar fac aici un apel public, o scrisoare deschisă, vreau să fiu blogger și pișcotară!!!

:))))))))
Mă iertați.
:)))))))
Intru câteodată în Vadim Mode și nu mai ies din el. Dar să vină Hochland să mă cauteeeee! Să vină domnul Iohannis!!! :))

Așa. Deci. Am 9 ani de tratament, doze de cal, că anul trecut pe vremea asta luam câte 19 pastile pe zi să fiu… bine. Long story short, pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, am decis să văd care e treaba fără pastile. Dar nu așa de capul meu, ci cu un psihiatru, treptat, sub supraveghere, deci, nu fiți tâmpiți, că sevrajul nu e ok, not ok!

Și e super, super. Am vreo săptămână (10 zile?) fără absolut nimic. Și:

1. Râd mai mult, adică nu mai mult, dar așa, mai intens, mai din toate coastele.
2. Plâng. Aoleu, cum plâng. Eram în Uber într-o zi și omulețul verde din semafor, stătea așa căzut, într-o parte, de m-au luat un plâns și o jale și o dramă, că uite-l, mă, cum a căzut el din semafor și nimănui nu îi pasă, de-am ajuns acasă și tot am suspinat. Mno.
3. Am atacuri de panică. Fără număr. Care sunt, na, în legătură cu fobiile mele.
   1. Noaptea nu mai dorm, adică dorm, dar visez doar moartea, că mor, că murim, că not ok.
   2. Claustrofobic. Aoleu. Am aruncat la propriu jumătate din casă, că simțeam că nu am aer. Ce lift, ce metrou, ce spații înguste? Mă ia cu transpirat și cu frici și fugi. Și, no, stau într-o garsonieră, nu că nu mi-e ușor, e cevaaaaa.
4. Dorm cu luminile aprinse, că întunericul nu mă ajută.
5. Văd siluete. Doamne, apără, deși știu că sunt în capul meu, le văd și ziua când am mintea neocupată. Siluete de oameni, de animale, mulți iepuri (???). Și ele șușotesc, bat CUBA deasupra mea, mișcă, fac lucruri. E super, vă zic.
6. Suuuuunt mult mai… trează. Lucru de care îmi era cel mai dor. Să simt așa totul la intensitate maximă. Vestea bună e că le simt și p-alea care îmi plac, dar și p-alea rele. Dar nu mai e amorțeala aia e, totul liniar și OK.
7. Mi-e foarte greu cu oamenii. Nu am răbdare. Sunt și răutăcioasă și mă plictisesc repede. Dacă nu îmi place undeva (și aici nu zic de beții, prieteni, etc, ci de ședințe, chestii serioase) mă ridic și nu că plec. Fac urât și plec :))
8. Mi-am reorganizat prietenii și au rămas puținei așa. Că nu mai am filtru neam. Zic cu voce tare ce doar gândeam așa, pe furiș.
9. Sunt muuuult mai puțin curajoasă. Și a dat iară timiditatea aia absurdă în mine. Adică am agreat acum vreo 3 luni că mă duc miercuri să le vorbesc unor oameni despre content astea. Și m-au și întrebat oamenii ăia-
   – Ei: Cât vrei să dureze prezentarea ta?
   – Eu (proasta pământului): Cât pot cel mai mult?
   – Ei: O oră
   – Eu: Păăăăi, clar o oră!!! Două, nu contează!Și acum mor de frică. Nu frică. Groază. Înțeleg că oamenii ăia au dat și bani să mă asculte (nu mie, eu îmi iau doar atacuri de panică din prostia asta) și că sunt sute și că eu mă duc să le spun așa, care e treaba cu viața. HAHAHAHAHA!
10. Fuck my life. Mai am, dar a venit Ovidiu pe la mine și vede și el siluete, avem de discutat lucruri.

Voi? Ce mai faceți?