Asta nu e vreo poveste noua, cam 50% din planeta se confrunta, constient sau nu, cu aceeasi intrebare spusa in sute de forme: Ce te defineste?
Intrebarea asta se confunda prea des cu “ce iti place?” si “cu ce te ocupi?” si tocmai fiindca e adresata atat de rar, e usor sa uiti ca exista, iar cand apare, sa simti mai degraba confuzie si un strop de agresivitate canalizata tocmai spre bietul om care-ti exprima o curiozitate calda.
Fiecare poveste e diferita: unii mai avuti, altii mai iubiti, unii mai frumosi, altii mai dibaci. Dar toti avem la baza acelasi catalizator: cum ne-am simtit acasa, copii fiind.
Generalizarea e moartea oricarui dialog constructiv, dar intr-o tara ca Romania cu un fundament atat de socialist-comunist, a fi diferit multa vreme a fost o condamnare la solitudine. D-aia, cred, cam toti parintii generatiei care acum are 25-40 ani par ca au fost la aceeasi scoala de parenting intensiv. Scoala care cumva a transmis doua idei rigide despre cum trebuie sa *nu* fi. Fata? Pasionala. Baiat? Vulnerabil.
Mi-au spus ca totul e finit si ne dam seama de finalitate dupa niste criterii clare, chiar multiple. Incetez sa fiu baietel cand ma indragostesc de o fata. Sunt ditai baiatul cand am peste 1.60m. Devin barbat cand: fac sex / ma bat parte-n parte / imi iau carnetul de sofer / ma mut de acasa / termin facultatea / ma casatorestc / primesc o factura pe numele meu.
Asa ca am urmarit niste semne invizibile, de care altii mi-au zis, incat sa aflu cand e momentul sa ma numesc intr-un fel. Si niciodata n-am fost eu, ci am cautat etichete. Ce-i ironic e ca nici nu stiu ce-as fi facut daca le-as fi gasit – as fi inceput sa ma prezint cu functia asta inainte, ca doctorii ? Apoi, cum stiu daca criteriul chiar e atins, cat de indragostit inseamna indragostit? Orice incercare de structura doar aduce mai multa confuzie. Pentru ca ne prindem greu, tarziu, de un adevar inconfortabil: acela ca suntem condusi de emotii, iar pe astea nu le putem programa sau prevede, nu putem trai ce vrem si cand vrem.
Spune-i unui baiat de emotii. Cel mai probabil le va asocia doar cu una, teama. A recunoaste ca traiesti stari care te afecteaza e o realitate perceputa ca o slabiciune teribila, perfect indezirabila pentru prieteni, iubita, parinti. Asa ca mai bine ascundem starile de ceilalti pana cand ajungem sa le ascundem de noi insine. Din cand in cand, insa, te intrebi ce e senzatia aia din gat, ticul ala nervos, dorul de duca.
Nu poate fi decat acea instanta a ta care inca exista, care traieste emotiile alea. Baiat fiind, “emotii” aparea la examen, doctor. Ah, mai aparea la vreo inmormantare sau la boala serioasa a cuiva drag. Am pedalat 30 de ani crezand ca pot interpreta si ma pot securiza folosindu-ma de inteligenta, iar cand o sa culeg suficiente tipare, o sa fiu barbat. Fiindca voi sti de unde poate veni pericolul. Imi suna ridicol acum, dar cam asta aveam in minte: un xls urias, dar al naibii de usor de inteles. Aici cred ca-i greseala – emotiile nu-s rele, iar structura doar incurca. Emotiile oricum exista, iar a incerca sa le sortezi e ca si cum ai bea apa din palma – o sa scapi 90% printre degete.
- A fi barbat inseamna sa nu arati teama, vulnerabilitate. Sau – mai bine – sa nu le ai deloc. Suna familiar? E bullshit.
- A fi barbat inseamna sa stii ca-s acolo si sa nu incerci sa le opresti cand apar.
- A fi barbat inseamna sa stii ce e dincolo de senzatia fricii – protectia de la a supradoza un gest sau replica.
- Esti barbat cand dai o veste proasta si iti asumi reactia celuilalt, esti barbat cand stii ca ai dreptate, dar alegi sa lupti pentru afectiune si echilibru, esti barbat cand inlocuiesti un sut in cur cu niste ore de tristete.
- A fi barbat nu are o definitie pe care o carte sau un intelept o va putea scrie vreodata, e pur si simplu capacitatea de a lua ceva greu si de a il/o accepta ca parte din ecuatia vietii tale mai ales cand partenerul are nevoie de tine.
- E protectie si rabdare, e generozitate si disponibilitate, dar si capacitatea de a rosti “nu stiu”, “nu pot” si “ajuta-ma”.
- E o suita de actiuni care au si curaj, forta, determinare, asertivitate – dar in niciun caz doar atat. Suntem la fel de barbati cand imbratisam perna si plangem sau cand lovim cu furie intr-un sac de box dupa ce antrenamentul e gata.
- A fi barbat inseamna sa ai barem o idee vaga despre cine esti si sa nu fugi de tine. Iar daca nu ai, sa te intrebi pana disconfortul e inlocuit de curiozitate.
- Iar daca fugi, sa te mai opresti pentru o sticla de apa din cand in cand, incat sa ai si niste timp pentru intrebarile alea din fraza interioara.
- A fi barbat nu porneste cu ceva si nu se incheie cu nimic, e insa consecinta deciziilor pe care fiecare dintre noi le luam, sperand ca maine ticul nervos sau dorul de duca va fi mai putin apasator.
Sau atat am inteles eu.
P.S. Exista un web series al The Guardian despre masculinitate – , exista si un documentar Netflix, “The mask you live in” care povestesc pe larg variante de raspuns la intrebarea “de ce?”. Poate o sa va regasiti, poate nu, dar puteti sa aruncati un ochi, ca nu strica. Si nici nu va face mai putin barbati 🙂
Disclaimer. Pe invitatul de azi îl știu de când era băiat. Mă fâstâcea și atunci, că nici eu n-aveam prea multă minte. O face și acum, bărbat fiind. Eu femeie nu prea. Sau nu prea recunosc, că-mi place mai mult joaca de-a copilul decât să iau viața în serios.
Vorbim des, vorbim cu sens, vorbim mult. Terapie, drame, relații, sex, părinți, înmormântări, joburi, bani, facturi, femei nebune, bărbați tâmpiți. Mi-e prieten, vă rog frumos să nu îmi dați unfriend :)), suntem doi oameni mișto si cool (cum ne-am dorit să ajungem toată viața, yay!), care își spun poveștile la vin și din când în când, ca acum, în văzul lumii, pe blogul pe care nu se întâmplă niciodată nimic, d-asta mă bucur când se mai oferă cineva să scrie, să mă salveze în fața celor 3 fani + mama 🙂
