Iar m-am enervat cu toți motivaționalii treziți peste noapte care tratează ei cancerul, depresia și foamea cu ceai de coada șoricelului și happy thoughts. Haideți să ne ținem de mână cu toții și să spunem în cor: “Nu mai promovați mizeriile aste!!!!” că oamenii, dezorientați și în durere, chiar vă vor crede, adică vor fi dispuși să încerce orice și căderea va fi și mai în gol, dacă, Doamne, ferește, nu a scăpat de boală doar cu energie bună și busuioc sub pernă.
- Toată lumea e depresivă!
În primul rând, chiar dacă toată lumea ar avea diabet, asta nu te face pe tine sănătos, ci pe toți bolnavi. În al doilea rând, folosim cuvântul depresie extrem de des în situații în care nu suntem depresivi, ci doar tristuți că plouă, că am ratat metroul sau că n-avem apă caldă. A fost la un moment dat o campanie de educare pe plan mondial să nu mai folosim cuvântul retardat pentru orice om care ne enervează. Sau autist, pentru că nu avem chef de club, ci de stat acasă. Abia aștept să ne liniștim și noi cu depresia asta făcută de 7 ori pe zi și tratată cu meme-uri pe internet. - Și hai c-o dau din una în alta, mă mai enervează oamenii care zic că AU AVUT depresie și apoi, puf, le-a trecut. Acum nu mai au, poți și tu, rise and shine, ridică-te, Ilie, sau care era ăla din biblie. Depresia e confundată cu burn-out-ul, cu atacurile de panică sau cu episoadele care te pun la pământ, o pierdere, înmormânare. Și nici din ele nu se iese așa imediat, cu ceai de cătină și bețișoare parfumate. Atacuri de panică ai toată viața, o dată ce-ai dat de ele. Și tot așa. Înveți să le manageriezi, mă rog, dacă înveți, că nici asta nu e dat de la Dumnezeu și Maica Precista, unii reușesc mai repede, alții mai târziu, alții niciodată.
- Potoliți-vă cu poveștile cu happy-end!
Cred că nimic nu mă îngropa mai tare în negrul în care eram decât să aud, citesc, particip la povești ale altora care au reușit. Poate doar la mine nu a funcționat doar, pentru că eu și mai tare mă demoralizam când auzeam că uite câtă lume a reușit să se ridice din pat, eu ce am? CE AM??? - Nu există o rețetă clasică
Nici de pastile, nici de terapie, de feluri de psihanaliză, tranzacțională, hipnoză, etc. Trebuie să încerci pe toate și să insiști ca prostul, că nu se vede nimic pe moment. Și poate să nu se vadă nici mai târziu, unii sunt mai lenți la cap, your truly, fac de 20 de ani și tot simt c-ar mai intra niște lucruri la cap, dar momentan am oprit terapia, că nu e nici ieftin, nici nu e timp să fii sănătos la cap în lumea asta. - E foarte bine că dormi!
Doamne, Doamne, sper să nu doarmă niciodată somnul ăla de tristețe, din care efectiv nu mai vrei să te trezești, în care e mai mult un leșin turbat, o clacare, o trecere pe pauză, o inexistență, din care te trezești și mai obosit, și mai prost, și mai nefericit și te-ai făcut una cu patul și spatele ți s-a lipit de cearșaf, mă rog, dacă ai mai stat să pui lenjerie și nu dormi peste pătură, laptop, pungi cu biscuiți, cărți, șervețele și 3 umerașe. Da, suntem de invidiat. - Nu cred că poți gestiona depresia fără pastile
Nu cred, habar n-am. Da’ am văzut și mulți, muuuulți psihiatri și toți mi-au zis același lucru. Fata mea, ai diabet și poți trăi cu el, dar pe insulină. Asta a fost cea mai ok explicație pe care am primit-o, când mă auto-schingiuiam că bag chimicale și pastile pentru capul ăsta și așa idiot, niște amorțeli noi în cap erau tot ce îmi lipseau. Iau de 8 ani pastile, am schimbat cam 20 de tratamente și combinații, cred că peste 20, până am ajuns la unul cât de cât decent. Exagerez și mă alint ca fraiera, merge chiar bine, nu e decent. Dar, na, nu e o poveste cu happy end, că, unul la mână, le-am schimbat de dracii le-au găsit și, doi la mână, nu e niciun final, că, na, creierul ăsta al nostru se obișnuiește cu orice în timp și o să ceară altceva. Sper măcar să mă lase să trec de vara asta. - Cere ajutor specializat
Că fiecare vorbește din experiența lui, prin filtrul lui, din adâncul negrului lui. Și ajutorul specializat nu sunt nici cărți, nici videoși, nici podcasturi, nici nimic, ci doar psiholog și psihiatru. Nu sau. Și. Psiholog și psihiatru. Again, poți să dai peste muuulți (știu, am numai vești super super) care nu prea știu ce fac sau cu care au chimie sau care nu au chef de tine și te pastilează acolo cât să te țină prost în cap și să te vadă o dată la 2 luni pentru rețeta nouă. O chestie revoluționară pentru România pe care am învățat-o în ultimul an de terapie e că psihologul și psihiatrul trebuie să facă echipă, să vorbească despre tine, că tu poți să ceri cine știe ce pastile, la terapie să spui altceva and so on. Nu pentru că ești un om nașpa, ci pentru că ești un om dezorientat și suferind.
În fine, mai am, dar cred că mai bine mai fac o listuță cu lucruri pe care vrei să le auzi când ești în negrul de pe lume. Nu sunt multe și, de fapt, nu vrei să le auzi, că atunci nu vrei să auzi nimic, nimic, dar e ok să ți se mai arunce din când în când câte un:
- Nu e vina ta că treci prin asta
- Nu știu cum să te ajut, dar sunt aici, lângă tine
- Te iubesc
- Nu știu dacă o să treacă, dar știu că, dacă mă laș, n-o să treci singură prin asta
- Ceea ce simți e real și e o boală, nu ai făcut nimic rău ca să ți se întâmple asta
- *O pizza lăsată la ușă, fără să bați, fără să intri, doar cu un mesaj pe Uatsapp: “În caz că ți-e foame”
- Hai la mare! 🙂
