Gret.ro

M-am tot ținut să scriu despre Sri Lanka și m-am luat cu altele, de om mare, nu că Sri Lanka n-a fost de om mare. A fost de om colorat. Și simplu la suflet, cum nu sunt eu niciodată, că mi-am bătut cuie în el și acum îmi atârnă vreo 7 Wallși din ăia ca în Game of Thrones de el. Și un dragon. Ăla zombălău.

Și-am tot zis să scriu când am citit apoi de la românii care au mai fost acolo și îmi mai arăta Mișu. Ia uite ce scrie asta, tu ai zis că e minunată Sri Lanka, dar tu zici așa mereu, da’ uite că e mizerie și copaci. Da, așa e sărăcia. Mizerabilă. Ce să vezi. Mizerie într-o insula săracă și vegetație în junglă. Oau. Asta chiar e revoltător.

Eu am plecat în Sri Lanka într-un picaj de-ale mele. Stăteam de vreo 3 săptămâni la pat, îmi blestemam zilele, luam pastile cu vin, ca pe bomboane și nu mă ridicam din el. Și-a venit Purdel și mi-a zis:
– Care e planul?
– Să stau aici până mă fac una cu patul și crap.
– Nu mai bine dacă tot vrei să stai, stai pe o plajă cu un ocean în față nu cu balconul ăsta care dă în Dristor?

Și n-a zis rău. Am vorbit cu 5 oameni înainte să mă urc în avion, că nu mai suportam să aud:
– Unde te duci tu, Gretă, la talibanii ăia, singură, să te căsăpească pe acolo, fată europeană, în necunoscut? Ești nebună?! Stai la HOSTELURI? Păi, tu știi ce se întâmplă în hosteluri? Te-ai vaccinat? Fă-ți asigurare. Ia-ți o pușcă la tine.

Adevărul că și eu am fost proastă. În prima zi când am ajuns, n-am ieșit din hostel. Ca să ajung la mare trebuia la propriu să traversez strada din fața hostelului. Până la jumătatea străzii, au venit 20 de tuk-tuk-uri în sufletul meu să mă întrebe, să mă ureze, să-mi facă oferte de drum. M-am speriat ca proasta pământului și m-am întors în grădina hostelului. Mi-am pus prosopul și m-am culcat pe iarbă. Ei, aia e. 6 săptămâni stau în hostel, măcar nu e Dristor, e drăgut, au câini, au luminițe, c’est la vie.

Evident, a doua zi erau frații mei. Negociam, ne împrieteneam pe Facebook, împărțeam iaurturi și nuci de cocos pe plajă și făceam schimb de engleze stricate. Cu ei, cu australieni, slovaci, olandezi care țineau cu Ajax, texani sau indieni și arabi.

Mi-am început sejurul făcând ce știu mai bine. De râs. Colegul meu din camera alăturată pe lângă care am trecut 3 zile și el nu mișca, tot în pat, că nu-l stalkuiam, dar era foarte cald și dormea cu ușile deschise și cu chitara lângă pat, pentru care eu am început să mă îngrijorez. Mai erau și alți străini în hostel, am început să-i întreb ce știu de colegul cu chitara.
-Mă, poate e rău, poate e depresiv, hai să-i ducem o apă, un ceva de mâncare la ușă.
– Noooo, don’t be awkward.
Challenge accepted.
Îi las un bilețel să-l întreb dacă e ok, o cafea și un mic dejun pe prispă. Seara când am ajuns la hostel, un tip cu șapcă și cu aer de golănaș, îmi întinde mâna și zice:
– Hello! I’m Mike. Nu sunt sinucigaș, am fost mahmur.

Și de atunci au început zilele și berile și nopțile până la răsărit. Cu chitara pe plajă. Cu negociat băutura. Cu un furt în hostel din partea unor turci cazați, evident, nu sri lankezii, deși, evident, ei au fost primii bănuiți. Cu discuții mari despre viață, diete, foste iubiri și viitoare pe care ni le dorim. Cu povești din copilărie. Și traume. Și facturi. Și joburi nefericite.

Sri Lanka m-a învățat enorm de multe. Și dacă nu mi-aș fi dat voie să iubesc, cred că și azi aș fi fost acolo.

• M-a învățat că orice nație am fi, oricum am fi crescuți, indiferent de limbă, nivel de trai, cultură, toți suntem la fel. Toți vrem reducerea aia de pe booking.
• Și să fim iubiți.
• Și să ni se spună că suntem frumoși.
• Să râdă el la glumele mele.
• Și ea la ale lui.
• Să slăbim.
• Să avem bani.
• Să călătorim cu ghizodanul în spate.
• Să nu sune alarma dimineața.
• Să nu ne ardem pe spate de la soare.
• Să facem sex bun.
• Să murim cât mai târziu.
• Să împărțim țigările, că uite, e târziu, și am rămas și fără bere, și fără țigări.
• Să ne promitem că ținem legătura.
• Să fim cheesy și să ne luăm brățara prieteniei.
• Să avem încredere în sri lankezii ăștia care ne duc să mângâiem elefanții.
• Sau la rude acasă, să bem ceai din ăla oribil, dar cu care ei se mândresc.
• Să le punem The National în căști. Și Firma.
• Și să le placă.
• Să ne curățăm singuri baia, că nu suntem la SPA de 7 stele, come on, cred că putem să ne spălăm pe dinți fără să împrăștiem pereții.
• Să stăm fără lumină și internet când plouă afară.
• Să curățăm plaja de gunoaie. Aruncate tot de noi, turiștii.
• Să stăm unii lângă alții și să ne uităm la ocean, în timp ce Jeewa cântă ceva în Sri Lankeză și îți spune într-o engleză stricată pe care a învățat-o citind cărțile lui Yalom cum ei se trag din ocean. Cum toți ne tragem din ocean. Când ne doare, îl doare și pe el. Să-i punem întrebări. O să ne răspundă el. Să ne citim stupid în palme. Și, și, și la iubire ce zice? Ah, multe mici și atât? Păi, dacă e mică, mai e iubire? Aia nu e iubire. Dar ce e? E intersecție! Doi oameni se pot intersecta și lumea poate să ia o formă frumoasă, chiar și pentru scurt timp. AIA NU E IUBIRE! Dar ce e? INTERSECȚIE! Ok, regulă nouă, Greta nu mai are voie să bea și să i se citească în palmă. Nununu, găsește acolo iubirea aia mare, Petra, aprinde lanterna de la telefon, că i-a intrat Carul Mare în ochi, vorbește prostii, nimeni nu pleacă de aici până nu găsim nenorocita aia de dungă în palmă!
• Să fii bun.
• Să fii bun.
• Să fii bun.
• Să fii bun.
• Dar nu prostie de discurs d-ăla de Tedex, să fii bun, și zen, și luminos. Să fii bun că tot tu suferi. Că tot răul pe care îl faci se întoarce împotriva ta. Karma. Buddha. Whatever. Cum s-o numi. Nu ai cum să faci rău și să nu suferi tot tu ca prostul. Noi suntem buni și blânzi din egoism. Ca să fim noi bine. Asta e religia noastră. Ce e cu atâtea lumini colorate și flori la Buddha? Păi, culoare. Ca să colorăm suferința. Sărăcia. E totul gri și așa. În lume. Culorile înseamnă bucurie, nu fericire, aah, fericire, aia e grea, haideți, haideți, nu o mai lăsați pe Greta să bea și să deschidem iară subiectul ăsta. Florile sunt pentru miros. Că nu ducem orice floare. Doar cele frumos mirositoare. Închide ochii. E negru, nu? Dar a ce miroase? A mare. A ploaie. A cald. Nu e deja mai bine, că tot e negru?

Ce s-a întâmplat în Sri Lanka zilele astea mă întristează și mai tare decât eram. Și îmi fuge în cap ideea că oriunde mă așezam în fund și mă uitam parcă era o poză de Pinterest. Și mă îngrozesc imaginile cu oamenii ăia care merg fără nicio emoție, îmbrăcați în bombe. Ca să moară. Ei și alții.

Viața asta este o prostie sinistră. Și un chin fără de sfârșit. Oricum murim, tragem ca proștii, ne certăm ca proștii, ne bălăcărim, ne răzbunăm, plângem, distrugem. Dar cine naiba se crede Dumnezeul ăsta ca să decidă el când moare un alt om? Inimaginabil. Extremismul ăsta mă scoate din minți. Fă ce vrei cu tine. Cum vrei. Când vrei. Dar să decizi tu că azi e ultima zi pe Pământ a unei mame, a unui surori, a unui copil. Doamne. DOAMNE.

Dar o să închid ochii, nu ca să nu mai văd, ci ca să simt.
Miroase a mare.
A ploaie.
A cald.
A cozonac.
A licurici.
Și a iubirea aia mare a cărei linie a apărut de nicăieri într-o noapte de octombrie în palma mea.
Se poate să fi fost și berea.
Se poate să fi fost și marea.
Se poate să fi fost și oamenii.
Se poate să fi fost și tu.