Mă uit la ecranul ăsta gol și știu că dacă încep să scriu o să-mi facă bine la cap, dar sunt atât de obosită că nu mi se așază gândurile și literele în cap neam. TREBUIE să facem atât de multe lucruri în fiecare zi, că nu mai pot cu trebuie. Seara mă gândesc de 7 ori, pe bune, dacă să mă culc îmbrăcată ca să mă scol îmbracată, c-ar fi 10 minute de somn în plus, dacă n-ar mai fi și chinul ăsta. Chinul trasului unui pulover peste tine.
Cred că aproape toată lumea în jurul meu se plânge de oboseală. Și dacă mă citesc acum prietenele mele mame cred că-mi sar în cap. Eu am un bambus. Ele un omuleț viu. Nici nu vreau să mă gândesc. Mă ridic în ultimul ceas din pat, după 2 ore de snooze, deși yayaayya studiile arată că nu e sănătos, cărțile zic că oamenii de succes se trezesc la 6 dimineața și că totul e în capul tău. Mda. Capul meu mi-e și problema.
Ieri am bălăcărit-o pe mama că vine la mine și eu nu am energie. Că vrea să-mi aducă, as usual, niște lucrușoare, miere, ouă, brânză, d-astea de curte bio eco sănătoase cu gust să îi duc și lui Clau, să o fericesc și pe Purdel, să mai duc și la birou și la oameni pe stradă. Un gest nobil, de altfel, dar mie îmi pocnea o venă de nervi:
– Mama, știi cine trebuie să le care? EU. Să sune, să livreze, să “uite, de la mama”, să-ți scriu înapoi pe Whatsapp, dadada, s-au bucurat, uite poză cu salata boeuf împărțită cu oamenii în metrou.
Am bălăcărit-o de zici că voia să vină să mă ia la spălat covoare pe Dâmbovița. Nici să nu aud, nu veniți, nu vreau să-mi faci curat în casă, cum adică să-mi schimbi lenjeria de pat, adică să mă ridic din el pentru 5 minute cât durează? Să aud uruitul aspiratorului? Păi, tu știi cât de obosită sunt eu?
Mi-a părut rău după, mai ales când mi-a scris:
– Îmi zici mie ce și cui mă lași să aduc mâncare și mă întâlnesc eu cu copiii.
… Bine, fie, adu și niște dovleac copt, dacă e.
Doamne, câteodată sunt un om îngrozitor. Și mă simt îngrozitor. Nu știu exact ce ne obosește așa. Că nu e ca și cum dăm cu sapa. Dar dăm cu capul și cred că asta ne leșină la somn, seara în pat. Uneori îmi doresc să fi avut un job pe care să-l fac cu mâinile, nu cu capul. Nu știu, manichiuristă, whatever. La bancă, să ștampilez, la poștă! Știu că sună absurd, but again, mi se pare un chin și o pierdere de vreme și schimbatul în pijamale. Vai, mai știți că părinții noștri, după birou, se schimbau în HAINE DE CASĂ, care nu erau alea de job și nici pijamale. Erau HAINE DE CASĂ.
- Suntem obosiți pentru că toată lumea vorbește de serialul ăla de pe Netflix, trebuie să-l vezi și tu.
- Pentru că există prea mulți băieți pe lume și prea multe relații eșuate
- Și cărți, și meme-uri, și Facebook, și stories, și viață socială, și sport, și mers la Mega, și dat cu roll-on la subraț, și stat pe chat, și spălat pe cap, și mângâiat câini pe stradă, și facturi, și combinații, și oferte, și programări, și stat la coadă, și, și, și.
Practic, mă plâng de lumea modernă. Cred că mi-ar trebui o cură de stat în pădure, într-o scorbură, o scurtă perioadă. De 10 ani.
<Insert amintire>
Tot mama mi-a adus acum aminte de o fază din clasa a 12-a, cu profesorul de mate, care nu înțelegea de ce mă mai obosesc să vin la orele lui, că eram interesată fix zero de cifrele și prostiile astea ale matematicii, știa că mă visez jurnalistă de război, corespondentă de pe front, nu de războiul vieții:
– Păi, vin pentru că bac.
– N-ai nevoie, îl iei tu.
– Da’ trebuie să-l iau cu notă mare.
– Atunci de ce nu dai și tu la ASE, 4 examene, nu 17 pe sesiune ca la Litere.
– Păi, mă vedeți pe mine stând 8 ore pe zi c-un calculator în față?
CUT. La întâlnirea de 10 ani a ținut minte și la reunire am povestit eu ce fac și îl aud:
– Și cum era, Greta? Acum nu tot 8 ore stai cu calculatorul în față?
– Domn’ profesor, nu că stau, acum DORM cu el!
<Final>
În fine, v-am zis că nu mi se așază nimic în cap. Sunt prea obosită și vreau un câine, vreau la mare și 5 milioane de euro. Măcar singurul lucru bun e că sunt atât de leșinată seară, că-mi petrec maaaxim 10-15 minute cu depresia. Bine, ajută și pastiluța de fericire, dar whatever, somnul e bun uneori. Voi știați că nu poți să plângi cu ochii închiși? 🙂
