Gret.ro

Eu urasc petardele, artificile si toate trompetele alea de Revelion, nu pentru ca e misto sa urasti Revelionul, ci pentru ca pe mine ma trezesc. Din somn. Pentru ca dorm. Asta e Revelionul meu ideal de cand m-am facut mare. Sa nu imi iau rochie cu paiete, sa nu ma fonduiesc cu ten, sa nu ma enervez ca nu exista taxiuri, sa nu imi fie frig, sa nu miros in ziua sfanta de 1 a anului a fum si sa nu ma doara capul. Sa dorm, ca sa ma trezesc odihnita si pregatita pentru inca un an tampit.

Am incercat, am facut eforturi, am platit, am avut loc rezervat, am anuntat ca vin, dar cand venea ziua magica de 31, imi bagam ^&%& si ma duceam sa dorm, spre disperarea tuturor.

Problema e ca eu nu mai pot sa fac nimic de Revelion, pentru ca-l iubesc atat de tare si pentru c-a fost atat de frumos la un moment dat. Ca si cum te pomenesti cu McPuisor in farfurie, din senin, in loc de sarmale si sorici, in casa de tara, in vacanta de iarna.

Pentru ca:

De cand ne-am nascut, Revelionul il faceam numai la tara, la bunicii din partea lui tata, in camera “de la color”, se stie. Alex, verisorul de la Bucuresti, singurul nostru prieten real si singura ruda de care ne place(a). Dar daca mai citesc si alti veri, am glumit, ca sunt amuzanta. Alex era talentatul neamului si facea de toate cand era mic, absolut de toate, mai putin temele***, iar eu cu Mirela il iubeam, ne scriam non-stop scrisori, iar cand si-a luat mama celular, un d-ala cu ecran mic, mic si verde, ne dadeam noaptea bip-uri, undeva pe la 6-700 de bip-uri pe seara. Seara de seara! De Craciun, se stia, mergeam la tara si faceam toate tampeniile impreuna. TOATE.

Top 3 care imi vin in cap:

1.

Mergeam cu sania pe dealuri, pe niste dealuri atat de naspa, care se terminau direct in Vedea inghetata. Si aveam o sanie d-aia uriasa, home-made, din fiare si lemne din curte, lipita la sudor, ca sa incapem toti trei pe ea. Era cat o caruta, o caram inapoi sus toti trei, ajungeam lesinati.

In fine, intr-un an, intr-o zi, eram pedepsiti si am fost practic obligati sa mergem pe furis. Si cand eram noi in toiul distractiei, il vedem undeva departe, departe pe tata, prin padure, cu Dick, brack-germanul copilariei noastre, veneau de la vanatoare.

Bineinteles, nu mai aveam ce face, ori ne vedea el la un moment dat, ori ne asumam escapada ca niste rebeli. Asa c-am zbierat ca nebunii, cu ecou, pana ne-a auzit in mijlocul padurii. Noi incantati c-avem public, repede pe sanie, ne-am luat viteza si ne-am dus… dracului. Bineinteles, a deviat sania ca niciodata, ne-am rostogolit, ne-am oprit in niste pomi, ne-au intrat craci in ochi, ne-am imprastiat ca niste verze. Sub privirile lu’ tata.

Nu vreti sa stiti ce-a fost acasa.

2.

In camera denumita strategic “la frigidere”, e mereu frig iarna, asa ca mamaia isi tinea acolo tobele, carnatii, merele la uscat sau alte fripturi, care nu mai incapeau in cele 2 lazi frigorifice burdusite de toate animalele pamantului. TOATE.

Si nu mai stiu ce dracului am facut, dar ne-am tot fatait pe camera aia – care avea si usa pentru exterior, ca n-am mai pus zavorul. Si a doua zi, in ziua sfanta de Craciun, cand trebuia mamaia sa scoata tobele, caltabosii, carnatii, munca ei din ultimele saptamani, well, nu mai erau. Gone. Kaput. Nada. Un caine sau mai multi sau un spiridus le facusera disparute.

Nu vreti sa stiti ce-a fost la masa.

3.

Eu sunt absolut convinsa ca de Revelion nu mai ninge, pentru ca nu mai mergem noi la tara. Nu exista an cand eram noi mici sa nu ninga de Anul Nou, ca s-avem noi povesti misto. Si, daca nu ma insel, in ultimul nostru Revelion in formula completa, nu ninsese deloc, am avut un Craciun noroios, horror. Si, dezamagiti dupa o vacanta fara sanie si dealuri, ne pregateam de Arsinel si Nae Lazarescu fara prea mult chef (pe atunci nu descoperisem vinul***).

Pe la 10-11 seara a inceput. Cu fulgi mari, mari, uriasi, niciodata n-am mai vazut asemenea fulgi. Ieseam pe rand afara, sa ne uitam, sa facem poza perfecta – atunci era cu pozitii, nu ne permiteam sa irosim filmul aiurea, sa, sa, sa, sa, sa ne uitam in sus cum ninge. Pana pe la 2 dimineata s-a pus atata zapada pe jos, ca nu se mai putea umbla pe afara.

An de an, aventura era urmatoarea: sa-i ducem la ei acasa pe bunicii din partea mamei. Care stateau in satul de langa, la 5 km de noi. Discutiile erau ACELEASI an de an: “Dar, dormiti cuscra la noi! E camera libera, va duce Nicu dimineata!”, “Nu, mergem pe jos daca trebuie, e mai bine la noi acasa!”. Asa ca am iesit si-am curatat tot, am dat la lopata, am facut transee, am facut galagie, am impins masina, a fost reusita vietii in noaptea aia.

Nu vreti sa stiti ce-a fost pe ulita.

Note explicative:

a)*** temele

Vara luam vacanta pe cat? Pe 15 iunie? E, eu pe 16 iunie la pranz, aveam toate temele facute, toate lectura obligatorie citita, plus inca 2-3 carti. Si incepea distractia. Eu, Mirela si Alex, in curte la facut teme, altfel nu avem voie la joaca. Da’ ce dracului teme ca eu nu mai aveam ce, in timp ce astia doi, NIMIC, dar NIMIC nu scriau, mureau de ras, se plangeau NON-STOP ca, vai, ei vor sa se joace, dar nu scriau niciun centimetru, nimic, blank! Si am imaginea asta in cap, eu la poarta, uitandu-ma la ei, pedepsitii, in curte. Ei deprimati, normal, ca trebuie sa faca teme (ma, dar nimic, nu stiu cum sa va explic, nimic n-ar fi scris), eu, deprimata c-am voie la joaca, dar n-am cu cine!

Iar la un moment dat mama ii contoriza la numarul de pagini scrise. Si atunci astia doi au inventat sistemul cate-o-litera-pe-rand:

R

A

S

P

U

N

S

:

=

23

b) ***vinul

Tot vara, ne facuseram noi nitel mai mari, am stabilit ca intr-o zi TREBUIE sa bem. Cand? In timpul saptamanii, cand sunt mama cu tata la Alexandria. Cum? Mirela. Ea e omul de baza. Era cea mai mare, nu ii era frica sa mearga in beci, deci. Si se duce Mirela mea in pivnita, cu un furtunas si niste sticlute, sa bage vin din butoi. Doar ca, stiti cum e sau nu stiti cum e, nici Mirela n-a stiut cum e, c-a fost mai mult degustare cu furtunul, pana s-a intors cu vinul la noi, era deja pfufafafafafafafafafaffaf ce va iubesc!!!

Si am imaginea asta in cap, cu mine si cu Alex la poarta, lesinati pe banca, uitandu-ne cu mila si amuzament la Mirela, care zacea, cu mamaia langa ea. Iar mamaia blestema negresele. “Le-ai mancat calde! Ai mancat cu pofta! Ce sa-ti dea mamaia? Mai ia niste lamaie. Aoleu, moare fata!”.

Si eu cu Alex, la prima noastra betie, la poarta:

– Greta, cred ca trebuie sa mergem si noi, ca parem ciudati. Mirela vomita si noi stam aici si ne uitam.

– Alex, eu nu pot sa tin drumul (vreo 5 metri)

– Hai sa incercam pe alee, ne concentram pe alee!

– Nu, ca eu cad!

– Zicem ca de la negrese!

– Pfuffafafafafafafafa

– Pfufafafaaffaa

– Pfuffdfafafafafa

Si acum ce naiba sa imi mai placa la Revelioanele si Craciunurile astea insipide, fara negrese, tobe si scrisori si fara toti oamenii mei frumosi care s-au dus in alte lumi si ne-au lasat cu Dacia asta 1310, s-o punem singuri in miscare?