Ma enerveaza oamenii (dar inainte de asta, ma enerveaza ca nu mai am diacritice) care zic ca ei si daca ar fi bogati-bogati, tot ar mai lucra, ca lor le place sa fie activi, sa se simta utili, sa isi tina mintea ocupata. Ohh, please!
Doamne, apara si pazeste si Maica Domnului si Iisuse Hristoase, daca as mai munci eu o zi in viata mea. Stiu si care e suma pentru care m-as simti ok, cred ca as renunta si la depresie. Nu, ca m-am gandit serios la asta. E 5 milioane de euro. Ca e o suma decenta, nu e nici mult, nici putin. M-as descurca cu ea.
Stiu si ce-as face. As lua rucsacul in spate si as calatori in toata lumea pana cand ma lasa picioarele si cand ma lasa picioarele, imi iau un papa mobil din ala si ii pun pe altii sa ma care. America de Sud, centrala, de Nord, de Vest, de Est, de Nord-Est, de Sud-Vest, Asia, Africa, Europa, Antarctica, poate, daca se mai incalzeste putin si acolo.
Doamne, nu mi-as obosi mintea nici sa citeasca semnele de circulatie, nu ca n-as mai munci. Mi-as lua un om doar sa imi spuna cand se face verde la semafor, sa pot sa trec, ca sa nu imi bat eu capul cu asta. Bai, dar nimic. Nimic n-as face. As vedea lumea asta, ca si asa nu cred ca ne ajunge o viata sa o vedem, dar nu Maldive, Ibiza, prostii d-astea. Ci cu sandale d-alea urate, de calatorie, cu un rucsac in spate si la revedere, ne auzim pe interneti, ca la asta n-as renunta.
Nici la Gret.ro, chiar, ma, pe mine de ce nu ma plateste nimeni sa ma duc in lume sa ma regasesc, cum fac copiii bogati, d-astea, sa intru in contact cu mine, si sa scriu de pe acolo? Dar nu Hofland, Cockland, Ma-sa-land. Iar imi aduc aminte ca mi se spune ca sunt blogger si eu ii urasc pe bloggeri din toti ficatii. Hei, ati vazut noua crema cu spf, lpf, frf? Multumesc, e minunata, cumpara si tu si viata ti se va schimba. Like si share!
Am deviat. Dar asta e un apel de disperare, sa revenim. 5 milioane de euro. Asta e visul. Nu stiu cum o sa ii fac, momentan sunt atat de saraca ca ma uit la rochite reduse 70% si imi pun mainile in cap. Da’ ce-are? Aur pe ea? Nu stiu, zau, cum sa ii fac, ca vedeti ca si munca imi place cu moderatie si oricum nu poti sa faci milioane de euro muncind. Tiriac ce mai face? E tot singur, tot in viata? N-o vrea si el un om bun langa el, un suflet cald, o femeie misto? Daca imi da 5 milioane de euro, ma ocup sa i-o gasesc. Va rog, daca tineti la mine, dati din share in share sa ajunga la domnul Tiriac, pe care mereu l-am respectat si admirat, este un om de mare caracter si un sex-simbol pentru varsta pe care o are, nu zic ca are multi, dar are. Si ani, si bani.
In fine. Azi noapte iar am visat ca eram bogata, azi m-am trezit prost, deci. Bai, eu nu cred ca sunt facuta sa stau intr-un birou. Un suflet liber si calator ca al meu nu poate sta inchis. As vedea lumea cu laptopul in spate si as scrie despe ea. M-as imprieteni cu oamenii satelor si le-as asculta povestile de cand erau ei tineri si indragostiti. As scrie despre toti oamenii din lumea asta, le-as cauta povestile, iubirile, amantii, dramele, fericirile. As manca putin (ca sa slabesc) si as fi o binecuvantare in casa oricarui om. Doamne, n-as mai mai vedea Dristorul niciodata.
Si v-as lua si pe voi cu mine. S-o tinem langa, sa fumam trabuc in Cuba, sa dansam pe strazi, sa facem nopti albe, sa mancam mango din copac, sa dormim in copaci, pe sub copaci, pe mare, pe langa mare, pe munte (daca e caldut). Haideti sa facem cumva sa ne imbogatim fara munca si stres. Ma gandesc ca mai multe capete luminate (ale voastre, zic) or scoate ceva bun.
Cinci milioane de euro. Asa arata fericirea. Nu un el si o ea tinandu-se de mana, zambetul unui copil, prima bere bauta cu tatal tau, prostii d-astea. Haideti, nu va oripilati, haideti sa fim seriosi ca sunt ok si astea, dar nu sunt ca cinci milioane de euro. Nu sunt nici doua, naiba, si cu doua nu m-as descurca.
Multumesc, astept oferte, ganduri si sandale d-alea urate de calatorie, macar sa merg pe tramvai cu ele.
