Gret.ro

Sunt omul eșecului. Greșesc și fac tâmpenii. Distrug relații. Mă împac. Fac selfie-uri proaste. Le refac. Arunc la coș o hârtie. Nu nimeresc. Mă grăbesc și nu o mai iau de jos. Trec pe roșu. Înjur. Îmi dau demisia. Nu trebuia. Nu m-am făcut stomatoloagă cum voia mama. Poate aș fi avut bani. N-am bani. Îmi deschid o afacere. Sistemul mă învinge. Îmi iau labrador. O duc la mama. Beau. Nu trebuia, că azi e marți. Sunt depresivă. Nu mă ridic din pat. Mint. Spun c-ajung și mă duc în altă parte. Mă enervezi. Îți vorbesc urât. Iartă-mă.

Stai. Asta facem toți. Failuim în orice moment al vieții noastre. Unele sunt mari. Altele mici. Dar tot eșecuri sunt. Pe unele le remediem din mers. Pe altele nu le mai recuperăm niciodată. Altele se transformă în noi începuturi. Vedem asta mai târziu, dar pe loc doare ca dracu’.

Și totuși care e cel mai mare failure? Știu eu. E felul în care ne privim noi, nu societatea. Ăsta e. Morala publică o să ne tot arate cu degetul. Uiteee-l, uiteee-l ce-a făcut tăntălăul! Ce eșec! Ce prostie. Rolul societății ăsta e. Acum în 2018, rolul ei e să ne creeze modele de perfecțiune care nu pot fi atinse, dar care să ne țină captivi ca proștii.

Problema nu e perfecțiunea absolută. Că e ok și asta cumva. Toți trebuie să ne dorim să fim foarte-foarte bine, de exemplu. Problema e că dacă suntem doar bine (doar bine!) ni se pare că e o tragedie, că de fapt suntem ultimii proști nefericiți de pe planetă. Toate vrem să avem 50 de kilograme. Problema e că dacă avem 53 suntem foarte grase și adio încredere. Toată lumea zâmbește la poză pe Facebook. Problema e că, știi și tu, aia e dubla 53 de selfie. Toate cuplurile sunt fericite și urmează cursul vieții. Problema e că dacă stai acasă și gătești paste (mă rog, paste, ouă ochiuri!) cu omul tău, crezi că nu faci ceva suficient de interesant. Uite-i p-ăștia doi ce se distrează!

Așa că cel mai mare eșec e când te lași judecat. De ochii lumii, nu de ai tăi. Tu trebuie să te ierți, tu trebuie să repari, tu știi ce-ai de făcut. Tu cu tine ești în oglindă. Când sună alarma dimineața. Când e lună plină și e 3 dimineața. Viața e făcută din eșecuri mari și mici, dar pe care să le transformi în povești. Doare al dracu’ pe loc, dar mâine dimineața, vrei, nu vrei, o iei de la capăt. Te scuturi și apari unde ai de de apărut.

Ce dracului înseamnă regrete? Eșec pe viață? În afară de moarte (și de PSD la putere) totul e rezolvabil pe lumea asta. Bine, cred că și moartea 🙂 Pentru ce să te lași transformat de un eșec. Viața asta e o prostie, mâine nu mai ești. Nu că poate, nu că să vedem. Mâine nu mai ești. Pentru ce să nu faci azi ce simți, cu riscul unui “eșec”?

Despre asta este Fail’d din 7 iunie. Suntem o mână de oameni, dar normali la cap, adică așa, ca mine, ca tine, ca toată lumea. Nimeni nu știe ce face, vorba site-ului aici de față și asta e ok. E OK, SE AUDE? Nu suntem speakeri sau ceva, Doamne, ferește. Ultima oară când am vorbit eu în fața unei mulțimi aveam 8 ani și doamna Teodorescu pe care n-am iertat-o nicio acum m-a pus să fiu la serbare Toamna. Toamna! Cu mere, pere în panere, de mi-am băgat de atunci… picioarele în ele și am făcut un fiasco. Toamna!

Ideea s-a născut de la Cătălin Luchian. Nu-l știam atunci când a scris pe Facebook, intr-o postare: “M-am saturat sa merg la conferinte despre oameni care dau bine si despre cat de destepti sunt. As vrea un eveniment care sa fie doar despre buseli, pe care le avem cu totii, despre momentele alea in care we failed si despre cum a fost dupa. Despre a invata ceva din asta sau nu”.

L-am cunoscut apoi și am simțit că-l cunosc de o viață. M-am trezit spunându-i lucruri personale, deși îl văzusem de 5 minute. Și a spus și el. Și-am mai spus și eu. Și-am spus amândoi. Și mai departe povestește el tot pe Facebook:

“Au inceput share-uri si oameni care au inceput sa fie interesati de fail-uri normale. Pentru ca “vorbitorii” de la FAIL’D sunt oameni, inainte de a fi orice altceva. Nu sunt cei mai faimosi oameni, dar sunt oameni care au avut curaj sa vina si sa vorbeasca pentru 15 minute si 37 de secunde (asta a fost intelegere cand unii au zis ca 15 minute e destul de putin), despre partea aia din noi pe care nu o aratam. Aia care pare ca ne diferentiaza de altii. Dar care, de fapt, e aia care ne conecteaza cu toti oamenii din jurul nostru. Sunt oameni care vorbesc “pe bune”. Nu e o conferinta si nimic care sa ne sau te faca sa te iei prea in serios.

Nu stim ce va iesi din FAIL’D. Glumim toti astia de mai sus ca daca va iesi “a fail” vom zice ca “La ce va asteptati? E despre failing.” Dar fiecare din noi vrea sa iasa bine. Pentru ca e o tema prea misto ca sa nu fie respectata , ca sa nu fie pretuita si sincer, ca sa nu fie dusa mai departe, dincolo de evenimentul asta, whatever that means.

Cert e ca ce e foarte fain este ca, de cate ori ne vedem sau vorbim despre evenimentul asta, nu aratam cat de destepti si cat de buni suntem. Stim toti si fiecare dintre noi ca we failed at something si ca it’s time to talk about that. It’s time to be. Si asta ne face sa ne conectam, sa fim creativi si sa nu ne luam in serios. Si da, asta e…magic. Rar folosesc cuvantul asta, dar azi mi se pare ca l-am asezat correct pentru mine.

Iar eu nu pot fi altceva decat overwhelmed si grateful si humble pentru tot ce am spus mai sus si pentru toti oamenii care sunt parte din toata experienta asta.

Si daca tot e despre people joining, desi nu despre asta trebuia sa fie post-ul asta. Post-ul asta a inceput intre FAIL’D si filmul “The man in the orange shirt”. S-a dovedit a fi despre FAIL’D. I’m a bad post planner. Deal with it.

Revenind insa: Unteatru rulz, don’t get us wrong. Ne-am dat seama, temator, insa, ca avem prea multi oameni pentru cat poate duce sala lor.

E fain ca evenimentul asta a fost construit de oameni. Oameni pe bune. Simt ca ar trebui sa il numim: Fail’d – Talks about life’s 404 moments si sa semnam sub. “Posibil datorita oamenilor care, dincolo de orice, they fail. But they are way beyond that”.

• Evenimentul de pe Facebook e asta. Click pe poza, de fapt, ca i-am pus link. I’m that smart!
• Data este 7 iunie.
• Ora 17:00
• Locul nu stim, că făcurăm un mare fail cu estimările. Poate știti voi. Unteatru, cel mai frumos și cu povești loc din București, e prea mic pentru cât de mulți suntem. Suntem copleșiți. Eu deja. O să mă emoționez și o să leșin și o să fac un fail ca la Toamna cu mere, pere in panere. Abia aștept! Dacă știți voi un loc sau aveți voi un loc mai mare, nu știu să zic cât, 150 de oameni? 200? Hai, primiți-ne la voi. Așteptați-vă să fim și 5 speriați, că doar se numește Fail’d. Nu glumesc.
• Cine? Noi toți.