Gret.ro

M-am trezit cu dor de mare, dar marea aia de luni dimineață din Vamă. Singura mare care există pentru mine. Nu Vama. Luni dimineața.

Când e puțină lume și chiar o auzi. Când revezi tot weekendul în minte și-ți aduci aminte să bei apă. Băi, ce ne-am amețit sâmbătă! Când dansezi singur cu căștile în urechi, destul de tare să sari fără noimă, destul de încet să-ți mai cânte și marea.

Când seara te aduni la povești, în 3-4 oameni, ăia buni, care știu că duminica seară nu se pleacă de la mare, ce-am înnebunit, vreți să ne apuce depresia de pe Autostradă? Când nimeni nu urlă, nimeni nu bubuie muzica. Când înalți un zmeu (mă rog, tu încerci). Și vorbești despre viață și ziua de mâine când ajungi la birou direct de pe plajă, cu nisip în teniși. Despre relații și kilograme în plus, despre părinți și despre fiecare ce vis are, spus așa, cu jumătate de gură, încet de tot, să-l acopere marea, pentru că dorințele nu se spun cu voce tare. Ți le spui doar ție. Mi-e dor de mare.

Dacă liniștea ar fi o zi, ar fi o zi de luni în Vamă.
Dacă ar fi o melodie, ar fi Coma – Cel mai frumos loc de pe pământ
Dacă ar fi un miros, ar fi mare cu porumb copt
Dacă ar fi un film, ar fi un scurtmetraj, să nu te țină cu ochii în telefon. Unul de 20 de secunde.
Dacă ar fi o poveste, aș fi eu cu tine spunându-ne visele încet de tot, să le acopere marea, pentru că dorințele nu se spun cu voce tare