comment 0

Nu mai daţi cu pietre în Don Juan

O tot țin din decembrie că vreau să mă îndrăgostesc, că n-are cum să mă prindă primăvară neîndrăgostită și uite că aseară am comis-o. Să vă povestesc.

Dacă ar exista proba obsesiilor la Jocurile Olimpice, aș ieși o dată la 4 ani campioană. Simt că pentru asta mă antrenez de-o viață. Azi, despre obsesia pentru teatru. Unteatru.

Știți momentul ăla când te uiți la cineva și știi că o să-l iubești forever and ever, că e the one și că de acum înainte așa va arăta viața ta? Probabil că nu-l știți și bine faceți, că nu e sănătos la cap. Dar eu așa fac. Cu o melodie, cu un om, cu unteatru, un actor, un film sau o mâncare orez cu lapte. Sunt loială ca un fan de fotbal și vorba aia clasică: iubiții mi-i tot schimb, dar obsesiile astea mari niciodată. Mno. Viața.

La unteatru (Doamne, trebuie să mergeți la unteatru) am văzut tot ce se putea și nu se putea. Unele de 3-4 ori, altele de 10 ori (cc Sunset Limited), iar pentru Liviu Pintileasa și Richard Bovnockzi simt că aș putea să mă apuc de manele, dacă mâine decid să-și facă trupă. Liviu Clarinet și Richie de Aur, oricum se vor numi. Aș fi acolo în primul rând, aruncând cu dolari în ei. Cu versuri Andreea și Andrei Grosu, nimic nu ne-ar mai sta în cale. Ra ta ta ta ta ra ta ta taaa!

Așa că aseară am mers după Liviu la Comedie, să-l vad în Don Juan, tot în regia celor doi. Stați că-mi trec atâtea obsesii prin cap, că simt nevoia să mă organizez pe puncte:

  1. Dacă viața mea ar fi un film, aș vrea să fie regizat de Andreea și Andrei. Oamenii ăștia doi fac din 3 metri pătrați o scenă uriașă, pe care o umplu cu 2 scaune și un felinar și restul emoție. Actori geniali, cum sunt cei de la unteatru. Cu ceva numai al lor, habar n-am cu ce. Sunt sigură că dacă s-ar urca în tramvaiul 19, între Policolor și Nerva Traian ar face din el Orient Express, cu ce găsesc pe drum, prin gențile călătorilor.
  2. Liviu e GALACTIC (și) în Don Juan. Și nu doar pentru că ține cu Real, ci pentru că așa l-a trimis pe el Universul pe Pământ. Băi, du-te să fii galactic, ca nimeni altul!, i-a zis Universul. Și a venit. Iar în Don Juan joacă multe, dar multe roluri, că la final dai câte un rând de aplauze x 10 pentru fiecare. Dacă n-am fi grăbiți să prindem metroul, aplauzele ar trebui să țină cam o oră.
  3. Așa și pentru Dragoș Huluba și Bogdan Cotleț. E foarte tare că joacă 3 bărbați în Don Juan și nicio femeie. Dar asta nu înseamnă că nu sunt femeile lui Don Juan pe scenă. Ba chiar la un moment dat se îndrăgostește și de cineva din public. Moliere ar fi aplaudat și ar fi fluierat ca pe stadion, dacă era aseară și el

Băi, și cum e Don Juan gândită. Mă tot gândesc de aseară (ba chiar l-am și visat, eram eu) de ce e văzut ca un personaj negativ. Că singura greșeală e că se însoară cu ele, dar nici asta nu e capăt de țară. E doar bătaie de cap. Divorț, ia inelul, dă inelul, d-astea. Dar al meu se îndrăgostește sincer de fiecare dată și uită de femeia de lângă el. Al meu îți spune vorbe dulci și frumoase, dar nu sunt mincinoase. Pentru că în momentul ăla, el chiar crede în ele. Pentru că în momentul ăla inima lui chiar a luat-o razna. Și-a mea la fel, că am rezonat tare cu inima lui. Aseară m-am îndrăgostit până si eu de Don Juan.

  • Poate că unii iubim doar o dată în viață. Și pe urmă ne umplem singurătățile
  • Poate că ne îndrăgostim ca Don Juan din 3 în 3 săptămâni. Whatever works să ne ne simțim vii, să fim bine.
  • Poate că nu iubim niciodată cu adevărat și ne păcălim că o facem, îndrăgostiți de idee
  • Poate c-o fi o calitate să fim loiali, dar nu e o obligație. Obligația e să fim fericiți. Și e obligație față de noi
  • Poate că, poate că, poate că, poate că.

Nu mai judecați, nimic nu e mai rău. Și nu când vine vorba de iubire Nu, de fapt, niciodată. Ah, aș da cu un camion peste oamenii care judecă. Mi se pare că greșelile pe care le facem sunt necesare în viață, dar mai ales în dragoste. Suntem obligați să fim fericiți, încercând orice pe lumea asta, călcând uneori chiar și pe principii, pe drumuri întunecate, pe alte inimi, pe cioburi pe plajă în Vamă la cinci. De oricâte ori e nevoie. Așa, cum mi-a arătat mie Don Juan aseară. Că e în regulă. Că, vorba site-ului aici de față, nimeni nu știe ce face și asta e complet în regulă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *