E atât de mult plastic (și) în primăvara asta, că azi pentru prima oară în viața mea m-am superbucurat că era gerul dracului pe afară și că sunt săracă freelancer și nu trebuie să mă văd cu nimeni, nu chinui niciun bărbat cu flori moarte, broșe urâte și plastic, peste tot plastic. Am uitat complet c-am intrat în martie, am primit de dimineață o păpușă-ish mărțișorată când am mers să mă pensez, dar a fost suportabil, nici nu știam cum o cheamă pe tipa de la recepție, nu a trebuit să mă minunez de cât de oaaau, ce drăguț, vrei să-mi prinzi tu șnurul, mulțumesc, hai să te pup, pe buneeee, pe buneeeee e hand-made?!?
Mai mereu de 1 martie îmi luam liber, când nu eram săracă freelancer, ca să evit treaba asta. Doamne. Doamne! Primăvara e ATÂT DE FRUMOASĂ și noi suntem atât de hidoși s-o îmbrăcăm în plastic, broșe shinny, țiplă și flori incredibil de moarte și de scumpe.
Asta cu florile nu am înțeles-o niciodată. NICIODATĂ cu caps. De ce, de ce, de ce ne place să dăm nesimțit de mulți bani pe niște flori pe care le omorâm, să le punem într-o vază, să miroasă urât după 2 zile, să stai să cureți, să le duci la ghenă, să cadă bucăți din ele, să bagi aspiratorul și să-ți bagi )(^*&.
Mi-e greu spre imposibil să înțeleg de ce plăcerea asta bolnavă (și arogantă – uite, dragă, am primit flori, bețivul tău ce fel de buchet ți-a adus?), de a ne bucura de lucruri moarte, împachetate frumos în țiplă și, știu că mă repet, nesimțit de scumpe.
Și e de mult asta, nu pot să dau vina pe feministele astea extremiste de acum, e de când eram eu mică, de când era mama mică și mama lui mama mică și mama lui mama lui mama mică. E o tradiție, din moși-străbuni. Îmi și imaginez cât de importante au fost florile – de pe vremea dacilor și a romanilor, printre feministele vremii:
– I-auzi, dragă, ne atacă iar needucații ăștia de turci și bețivii ăștia ai noștri pârjolesc din nou ogoarele. Smulge și tu trandafirii, că n-om merge ca proastele în munți, fără sa facem și noi ceva rău. Împachetează și o vază!
Cel mai frumos mărțișor e cu totul altul. CC optmartie.
- un Whatsapp amuzant
- un pahar de vin dat din partea casei de la omul ăsta drăguț din cafenea
- o cutie de Coldrex de la colegul ăla, că te știe răcită
- o discuție cu sens, cu viață, cu poveste
- o beție
- o cafea a doua zi (mno, după beție)
- mănușile lui când te vede că tu ai piedut 3 degete în ger
- un mesaj în care te întreabă dacă ai mâncat
- un telefon la bunica
- un plan de Grecia la vară. Vamă. Bali. Oriunde e mare. Și oriunde ne putem pupa la mare (kiss spot, kiss sport!)
- un reminder să bei apă la beția aia de mai sus
- un “fac eu ppt-ul, știu că tu le urăști din toți ficații”
- 35 de grade în casă / la birou pentru că suntem nebune și ne trage curentul, ne e frig la 25 de grade și ni se pare că răcim instant dacă cineva deschide ușa și iese căldura
- un like pe Facebook (știți că sunt superficială și mă hrănesc din prostii din astea mici)
- un “o să te mutăm, mă, o să te ajutăm noi cu hostingul, doar că n-am avut timp luna asta!*!)
*au trecut 5 luni
* Saalut, Marius! - un mesaj de la mama dacă mai am șnițele
- încă o beție
- și un concert imposibil, dar la care clar ajungem, chit că ne legăm cu lanțuri de TNB, ok?
