Gret.ro

Chiar întreb pe bune, nu e o licență poetico-retorică. Am dat peste poza asta pe Old Footbal Pictures și mă urmărește. Nu mai zic c-am visat toată noaptea că trăiam în anii ăia în București, dar nu mă îmbrăcam ca doamna profesor-doctor Elena Ceaușescu, eram tot eu, cu blugi tăiați, tatuaje și breton și nimănui nu i se părea ciudat.

Pe mine d-asta mă enervează bagă în depresie moartea, că ne limitează la un timp random pe Pământ, în funcție de perioada în care ne-am trezit fiecare pe lumea asta. Îmi vine să-i iau p-ăia la bătaie (și sunteți mulți!) care îmi zic: “Vaai, de ce-ai vrea să trăiești veșnic? Ce boring ar fi! Fix ăsta e farmecul, că știi că se termină, bla bla bullshit”.

Da, sigur ar fi fost superplictisitor să mă plâng de oameni cu Vlad Țepeș, să mă îmbăt cu Caragiale, să fiu prietenă cu ai mei când golanul de tata se îndrăgostește de tocilara de mama, să-i scriu scrisori lungi lui Hitler: “Nu mai fi, mă, idiot!”, să văd Rapidul la înființare, că la desființare l-am prins deja, să bifez și anii 2000 cu Andre și Valahia, dar și 2040 și 2345 când vom merge pe Lună ca la cârciumă, dar și 3563 când lumea va arăta complet altfel, dar și 8934 și ați înțeles ideea. Și cred că și voi, dar vă las să vă păcăliți singuri. Până când o să vă bat.

Deci, fotografia asta. E făcută în 1974, la Craiova, înaintea unui meci cu Universitatea Jiul, așa cum frumos scrie la Afișierul Public. În 74 Craiova câștigă titlul, primul din istorie, la 1 punct în fața lui Dinamo. Se naște în perioada asta “campioana unei mari iubiri”, precursoarea Craiovei Maxima care începe cam prin ’80, cred, că mi-e lene să caut pe net. În caz că vă întrebați, campioana unei alte iubiri, adică a mea, Rapidul retrogradează cu pasiune și tradiție din nou.

Câteva zile mai târziu, pe 28 martie, Ceaușescu e ales președintele patriei. N-avea cum să rateze treaba asta, n-avea nevoie nici de algoritmii lui Mark sau ceva. A candidat singur, așa că, ce surpriză, trăiască tovarășul, ura, ura, ura!

Câteva zile și mai târziu, Dali (dada, acel Dali) trimite o telegramă la București în care face mișto de tovarăș, că și-a tras și el sceptru de conducător, fidel copiat după sceptrul regelui Ferdinand. Scânteia nu înțelege umorul, publică mesajul cu felicitările lui Dali ca fiind pe bune. Se făcea fake news de pe atunci, vedeți?

Tot în 74, Emil Palade aduce primul și singurul Nobel în România. Cel puțin până acum, că, dacă planul meu de-a mânca oricât fără să te îngrași va da roade, curând vom vedea al doilea Nobel câștigat de un român. Deocamdată, sunt doar în faza de experiment și veștile nu sunt îmbucurătoare, dar mesele da! Revenim, Palade a câștigat pentru medicină, dar nu știu să spun exact ce-a făcut, nici dacă citesc pe Wikipedia. Am recunoscut doar termenul proteină din toată lista aia lungă de onoruri și descoperiri și m-a dus cu gândul la o ceafă de porc cu murături. V-am zis. Experimente, experimente.

Gret.ro pentru premiul Nobel! Votați acum să mâncați cât vreți și să faceți pătrățele de la cartofii prăjiți cu mujdei și brânză rasă! URA, URA, URA!

Atât de la mine. În afară de ce-am visat azi noapte, nu îmi imaginez cum era viața în 1974. Stau și mă uit și-n poză oare ce cară domnul? Par nuci. Sau floricele de porumb. Pentru că, desigur, nucile și porumbul se fac în martie. Ah, ce stupidă.

Am mai găsit asta pe net, dar unii zic că domnul bate câmpii, alții că așa era în anii 70 în România. Eu zic că e simpatic, ca exercițiu de imaginație.

• În anii 70 erau în magazine, 10 -20 de feluri de salam, de brânza și de carne. Portocalele, Bananele, Merele, Perele, Cireșele (când era sezonul) și orice fel de alte fructe românești se găseau din abundență.
• Întreținerea la bloc (3 camere) era de 50 lei vara și în jur de 100-120 lei iarna. Salariul minim era de 1800 de lei, apoi s-a făcut 2000 de lei. Salariul mediu era de 2500 de lei NET: impozitul pe salariu și orice altă taxă au fost scoase.
• Venea stomatologul la școala și îi consulta pe copii și ii programa pe copii la cabinetul dentar.
• La televizor se transmiteau în anii 70 aproape toate competițiile sportive TENIS, FOTBAL, RUGBY, ATLETISM, OLIMPIADE etc. Erau filme americane și englezești câte vrei: seriale, foiletoane, cinematecă. Programul începea la 10-11 dimineața și mergea pana la 24 sau la 1 noapte. Reducerea programului s-a petrecut treptat după anii ’80.
• Meciurile lui Ilie Năstase de la Turneul Campionilor erau transmise în direct noaptea la 1, 2, 3 dimineața. Ca și notele de 1.00 (nu era loc pe afișaj) ale Nadiei Comăneci, de la Olimpiada de la Montreal. Când juca Dobrin, doar un simplu meci în campionat, străzile se goleau și mergeam să-l vedem. Ce să mai spun de Craiova lui Balaci sau de Steaua?
• Siguranța, noaptea pe străzi, era maximă, te-ntâlneai cu un milițian, dacă nu la prima străduță, atunci la a doua. Te scria în carnețel să ştie cine a trecut pe-acolo în caz că se-ntâmpla ceva.
• Cinematografele, ștrandurile, terasele, cofetăriile toate aveau prețuri modice: o prăjitură costa 2.50 – 3 lei. Erau și cu 1.50 dar și mai bune și mai mari cu 4-5 lei. Savarinele îmi plăceau cel mai mult și nu erau scumpe. Și Doboșurile erau bune sau Indienele.

Și mai citiți voi dacă vreți mai multe. Eu chiar întreb acum. Așa arăta România în ’74? Că eu când am citit că erau filme americane și englezești pe TV, de dimineață până seară, am exclamat un “Asta-i bună!”, cum scrie la Afișier în poza alăturată.

Cu drag,
Viitorul vostru câștigător de Nobel, Gret, un om c-un vis: să refacă imaginea proastă a carbohidraților în lume și să se mute la mare, dar cred că pentru asta nu te premiază nimeni, deși ar trebui, parcă și văd anunțul de la Afișier a doua zi: “Cu ce talent extraordinar bea Martini de dimineața până seara pe veranda casei de pe plajă. Ce ambiție să se bronzeze până se face tuci la soare! Uitați, un om care știe cum se face istoria! Cu 3 măsline în pahar și Netflix!”