“Eu n-am vazut niciodata marea. Cred ca asta ma doare cel mai tare, in ultimele mele ore de existenta. Ca o sa mor cu picioarele in nisipul asta fals, fara s-aflu niciodata ce le striga marea indragostitilor intr-o zi de iulie”.
Am doi ani si sunt cel mai frumos din zona. In ani de-ai vostri, nu stiu sa zic exact cati, dar multi, foarte multi. Pentru ca noi, brazii, ne nastem deja atotcunoscatori, preluam toata puterea, toata informatia, toata intelepciunea strabunilor, de cand s-a inventat lumea si pana acum. De fapt, noi copacii, nu doar brazii. Mai putin teii. Ei sunt cam prostanaci. La cat de frumos miros, nu-i de mirare ca nu i-a inzestrat natura si cu minte, dar, hei, eu nu sunt aici sa judec pe nimeni.
Nu am o relatie prea buna cu ai mei. Da, asa mare intelept ce sunt. Nu am. Ei nu sunt ca mine. Sau eu nu sunt ca ei. Uneori am senzatia ca m-am nascut in alta familie. Ei se indoaie la prima adiere de vant, isi pierd din crengi, mai mereu cu capul in pamant. Parca sunt niste gaini jumulite, pe cand eu stau drept in fata naturii, ma intind dimineata din tot rarunchii, vreau sa vad tot, sa controlez tot, sa nu ma vada nimeni cu capul plecat. Sa fiu cel ma frumos de pe aici.
– In padure, ca in viata, e mai bine sa nu fii fudul. Problema generatiei voastre, imi spunea mereu tata, e ca sunteti invatati ca puteti fi orice in viata asta, ca puteti muta munti, ca puteti schimba lumea si cand cadeti, nu stiti ce v-a lovit. Eu nu vreau sa fii cel mai frumos, cel mai destept, cel mai supererou, ca oamenii atat asteapta. Destinul nostru e altul pe Pamant.
N-are incredere in mine, imi ziceam, asta trebuie sa fie. Ma enervam si imi juram ca ii arat eu lui!
Pana azi.
Cand am cazut si n-am stiut ce m-a lovit.
Pana azi.
Sunt buimac si fara vlaga undeva intr-un soi de beci mucegait. N-am loc nici sa respir, suntem mai multi, plangem cu lacrimi de rasina pe ascuns, ca sa ascundem rusinea dintre noi. Cineva deschide portile si ma taraste prin zloata si printre paharele de plastic cu urme de vin fiert si resturi de kurtos kolaci, pana intr-o curte. Ma infinge intr-un stalp si da cu apa pe mine.
– Va rooog, nu pe ace am nevoie! Ci in radacini! Va rog mult de tot, mi-e sete, mi-e sufletul uscat, sunt un pui si eu, va rog, nu pe ace trebuie sa…
Oamenii incearca sa ma salveze, dar probabil nu stiu cum. Sigur asa e. Muncitorul asta pare si cam tantalau. O sa vina cineva care stie. Uite cata lume se aduna in curte, s-o gasi unul care stie ce face.
Trec zilele si noptile la fel. De dimineata pana noaptea suntem ca la expozitie, stropiti cu apa, dar stropii astia nu ajung sa ne hraneasca. Ma usuc de sete. Ma usuc! Ne imputinam pe zi ce trece in curtea asta. Oamenii vin, se uita la mine, se uita la pret si pleaca. Sunt cel mai inalt si cel mai frumos de aici. Doamne, ce-as da acum sa mai fiu langa mama, sa plec capul in fata vantului si sa las conurile sa zboare din mine, s-arat ca un pui golas de gaina, sa nu ma mai vrea nimeni ca exponat de targ. Doamne, ce prost am fost! Tata, ma ierti? Mama, ma auzi?
Dar nu aud nici ei.
E 24 decembrie si in sfarsit ma ia si pe mine cineva. La un pret de nimic, caci oamenii vor sa scape de mine si sa plece acasa la parintii lor, la puii lor. Ce fericiti sunt!
Intr-o casa fericita ajung si eu. Mare-mare, dar tot nu incap in livingul lor. Imi mai pierd juma’ de metru din mine si simt lama asta de topor atat de rece, ca imi vine sa urlu. Si asta va spune un brad crescut la munte. In frig. Nu ma incalzesc nici luminitele astea, nici beteala. Mai rau imi fac, imi iau si ultima farama de viata pe care o mai am. De orgoliu nu mai zic. L-am pierdut de mult. Sunt bagat intr-o galeata mare plina cu nisip. Doamne, daca asa se simte marea, ce prost am fost sa vreau s-o vad! Sa cred c-o sa pot supravietui acolo macar o zi! Cum radeau toti de mine cand le spuneam ca intr-o zi eu sa ajung la ea, sa ne spunem secretele din strabuni ca, si ea, ca si mine, stim atatea!
Trec inimaginabil de greu zilele si noptile, dar mai ales noptile, cand ma ard becurile astea. ARD!
– Va rog, duceti-ma inapoi la mama si tata. Ei vor sti ce sa faca, va rog mult de tot, mi-e sete!
Nu ma aude nimeni si incep sa accept ca asta imi va fi sfarsitul. Aici, in casa asta atat de vesela. Ce ironie. Ce urlet am in mine in toata bucuria asta si nimeni nu banuieste macar. Si par oameni atat de buni, atat de calzi. Au doua fetite si se uita la ele ca la niste minuni, asa cum se uita orice parinte la puiul lor. Asa cum se uita si tata la mine si eu credeam ca prostul ca ma uraste.
Si nu inteleg.
Nu inteleg.
Nu inteleg.
In bucatarie mai vad un brad, ca mine, doar ca e de plastic.
E intolit frumos, de ce m-au mai vrut si pe mine? Doar pentru miros? Sa miroasa a brad in casa? Ca numai asta aud de cand am venit:
– Ce frumos miroase a brad!
– Va rog, mi-e sete, asta nu e mirosul Craciunului, e mirosul mortii mele…
Vine si Anul Nou si stiu ca pentru mine e sfarsitul. Artificiile astea sunt lumanarile mele. E casa plina ochi si mai incerc o data, cu ultima putere:
– Va implor, duceti-ma la mama si la tata. Nu ma mai pot salva, dar vreau sa mor langa ei. Va rog mult de tot, va rog!
Oamenii nu m-asculta. Imi baga alte lumini in ochi, de parca nu imi ajungeau ale mele. O sa raman o amintire pe o poza: Revelion 2018. Dimineata pe 1 ei isi pun dorinte, asa sa le mearga tot anul. Eu sunt carat la gunoi, cu tot cu nisipul asta turnat in picioare. De peretii ghenei, se aud sticlele de sampanie cum se lovesc si imi imaginez ca e marea, care se izbeste noaptea de stanci, unde indragostitii fac dragoste. Inchid ochii si imi doresc sa mor cu imaginea asta in cap. A unor oameni care se iubesc la mare, se alearga pe plaja si arunca inapoi in apa guvizii esuati. Imaginea unor oameni buni.
Poate ca oamenii nu sunt rai. Poate ca orasul ii face asa. Goana. Metroul. Traficul. Competitia. Cine are bradul mai mare. Si poate ca nici teii nu sunt atat de prostanaci. Ei stiu sa infloreasca doar primavara, pentru ca atunci se indragostesc oamenii intre ei. Iar indragostitii, macar la inceput, cand sunt stangaci intre ei, stiti si voi, ca macar atunci, ei nu stiu sa fie rai.
Cu drag,
Puiul de brad Revelion 2018
Bradulet, bradut, bradut, pe Pinterest nu pareai asa greut!
– 5 decembrie 2016, cand am facut bradul la Purdel, alaturi de Elenul. Ba chiar a iesit un bradulet, bradut, bradut chiar reusit pana la urma si pana la ultima sticla de vin
