Gret.ro

Azi nu e ziua ei. Poate. Sau o să fie curând, atunci când toată lumea o să fie ocupată cu sarmalele și urările în rime, yay. Poate. Nu că ei îi pasă sau îi pare rău că Iisus îi ia fața, dar mie da. Ea e Alina și azi nu e ziua ei. Sau poate. Dar nici mie nu îmi pasă. De când n-avem voie să nu ne urăm vinerea, marțea sau whenever ni se pune pata?

2004. Alina Buzatu. E în prima grupă, nu cu mine. Ce bine, aud că e supersmart, lasă, să fie în grupa ei, am destul de multe muieri aici cu care să mă bat (nici eu nu știu pentru ce!), dar mă bat!

Astea din prima bancă ale mele sunt cu mâna pe sus, ca în clasa a 4-a, la cursuri. După ore, se duc la profesori și cer lecturi suplimentare. Dude, facem Facultatea de Litere, studiem deja toate lecturile suplimentare, de unde dracului să ne mai trimită ăștia și alte cărți? Ca să mai găsim și altele de citit, trebuie să se apuce de scris unele noi! Jur. În rest, noi, noi le studiem pe toate! 4-5 și în latina veche, 8 în chineză și 2 în hindusă. TOT.

Le ignor și mă concentrez pe cele 2-3 fete chiar mișto din grupa mea. Alina Buzatu este ca o amenințare constantă, toată lumea vorbește despre ea. Mă enervează, la final de primul an, suntem acolo, amândouă cu bursă. Mno, mă consolez că sigur e din aia cu mâna pe sus și cu autografe de la profi, după cursuri. Iar eu sunt mult mai cool de atât. Mă îmbăt cu Ralu, colega din grupa de după mine și colega de apartament în fiecare seară în casa de la Gara de Nord și ne bucurăm de facultate, libertate, frate!

Eu mă angajez la Gazetă, ea pleacă să studieze în străinătățuri. Penibil. Oricine poate să facă asta, dar să știe când  e ofsaid? Bravo, Greta! Fetele de la Litere sigur sunt impresionate de limbajul tău de pe stadion și că știi că o accidentare e gravă când se ajunge la RMN. Mai trece un an, cu ea plecată, cu mine cu Rapidul și Romeo Stancu pe cap, terminăm iar amândouă cu bursă. Mă enervează fata asta.

Viața ne aduce împreună, ne intersectăm la cursuri, pe hol, pe afară. Nu e ca celelalte. E așa cumva, e deșteaptă fără să se chinuie. Mă face să râd, deși îmi jurasem că n-o las pe fraieră să mă seducă. Mă face să-i povestesc despre mine, despre viață, despre mare, despre oameni și despre visuri și planurile de-a schimba? Nunu, de-a salva lumea. M-apuc să-i zâmbesc când o văd. Uneoori ne luăm în brațe, what’s wrong with you, Greta?

Viața la Gazetă îmi ocupă, well, toată viața. Nu mai ajung la cursuri. Îi cer Alinei când vine sesiunea. Ea nu bagă din alea, vaaai, dar n-am scris, eu le am în cap! Vaaai, dar le am date! Vaaai, dar le-am uitat la mama, eu acolo învăț pentru sesiune! Alina mi le dă așa cum le are și ea, ba scrise de ea (oribil scris ai, femeie!), ba împrumutate de la cine-a apucat și ea.

Înainte de licență, pe care mă hotărăsc să o dau cu 4 zile înainte, o sun și o rog să-mi zică și mie ce să citesc mai repede. Îmi turuie vreo 30 de autori!

-Așa, acum următorul capitol…
-Alinule, fă-mi un rezumat, dracului, am 4 zile și Rapidul meu e în plin campionat, nu sunt chiar dedicată acestei provocări din viața noastră!

Stă cu mine la telefon și îmi face un rezumat. Nu de autori, ci de concepte, idei cheie, din astea basic, ca pentru idioți. Închid telefonul, mai studiez, mai dau peste ceva ce nu înțeleg neam. Nu concepte. Cuvinte! Jur, cuvinte de nici DEX-ul nu le recunoaște. O sun, o rog să-mi explice ca la proști, ca unei femei care se uită la Real – Barca mai degrabă decât să citească Schopen-haur, Kant, Palton, ăștia. Cum-necum, iau licența și cu notă mare.

Terminăm facultatea, ne facem promisiuni între noi, cu toatele, că rămânem prietene, că ne vedem, că vai, viața ne-a adus c-un scop împreuna. Mai puțin cu fetele-mâini-pe-sus. Ele nu cred în viață și în felul în care răsare soarele în Vamă pe Bolero. Ele cred în lecturi suplimentare și viața la sacou.

2017. Alina a rămas. Fără să tragem una de alta. Fără să ne propunem. Fără să ne chinuim.

Ne vedem random în Vamă.
Sau planificat.
La cafea la Energiea.
Sau când mă doare pe mine sufletul.
Țopăim (ăla nu se numește dans, Alinule!) în față la Expirat.
Sau pe nisip.
Vorbim lucruri mișto.
Și nimicuri. Face mișto de mine, dar nu râde niciodată.
E sarcastică, dar nu răutăcioasă.
Îi place iarna și ăsta e marele ei defect.
Îmi place vara și se bucură pentru mine când mă vede în Vamă, fericită la 50 de grade la umbră și plângându-mă că se putea un pic și mai călduț.
Urăște pozele și selfie-urile, așa că uite o poză din Vamă.
Poză cu Vama, nu cu noi, respiră, dragoste!

Mie îmi ești dragă și azi,
și de ziua ta,
printre sarmale și #fiecauri,
dar mai ales în Vamă,
în pătratul ăla de pe plajă al nostru, din pufuleți,
în care sărim fără nicio noimă
până când răsare soarele pe Bolero,
fără snooze.

Cu dragoste și cu ho-ho-o-să-te-apuce-nervii-c-am-scris-despre-tine,
Greta