Mai întâi o poveste de la mamaie, c-o uit pe urmă. Am un haos în cap, mă duc să mă spăl pe dinți și uit de ce-am ajuns în baie. Nu știu dacă sunt doar eu sau așa suntem toate femeile, dar asta e o boală foarte grea. Nu să uiți, da’ să fii femeie.
Long story short, eu cred că oamenii n-ar trebui să facă mai mult de un copil. La primul sunt entuziasmați, cel puțin până vine, cadouri, mii de discuții despre nume, botez, pozele din ziua 1, 2, 3… 1567, un cont de Facebook deja, scrisori în fiecare zi, inimioare și ursitoare and so on. La al doilea sunt ușor plictisiți și fără chef de el. Al treilea e “ce dracu’ a fost în capul nostru, cu ăsta ce mai facem acum?!”.
De exemplu, mamaia. Studiu de caz. Primul băiat, fratele ei mai mare adică, a avut numele Ferdinand. I know, right? Străbunica și străbunicul, oameni simpli de la țară, au ținut enorm ca băiatul lor s-aibă un nume strong, cu rezonanță. Ferdinand! Apoi a venit mamaia pe lume. Nici cu ea n-au greșit-o. Zoe. I knoooow, riteee? Se cruceau sătenii când auzeau că pe-a lui Cocoș au botezat-o ZOE. Și apoi a venit al treilea. Unde s-a scurtcircuitat ceva. BAM! L-au numit, uhm, Petrică! Cum, cum ajungi de la Ferdinand și Zoe la… PETRICĂ?!
La mine a fost și mai rău. Ai mei s-au plictisit de la Mirela, știu că pare c-am un nume special, ales cu grijă de ai mei, după lungi dezbateri, dar ha. Hă-hă-hă!
- În primul rând, după toate semnele, trebuia să fiu băiat. Am avut tot arsenalul albastru de băiețel când am venit pe lume, ai mei nu și-au pus problema că aș fi fată și nicio babă din sat, semnele erau clare. Numele avea să-mi fie PETRICĂ MARIUS, ca să am două nume sfinți, ca și Mirela Maria Nicoleta, dar și ca să nu fac sex niciodată în viața asta, când mă voi fi prezentat eu fetelor PETRICĂ.
- La Greta s-a ajuns din panică, fără nicio logică clară. Pe nașa o cheamă Maria în buletin (soția lui Petrică), dar mama ei îi spunea Greta pentru că o iubea pe Greta Garbo. Maria era luat de Mirela, așa că Greta it is și e un nume chiar frumos, oricum mult mai bun decât Petrică.
- Doar că, după un timp (un timp în care doar Mirela primea 7 cadouri pe an de la toate rudele și eu nada, zero, nimic) s-a prins mama c-a ratat un pic treaba cu sfinții. Și al doilea e Corina, de la moșica, nici ăsta cu cruce roșie în calendar.
- Din clasa 1 a fost cel mai nasol, că mai aveam o problemă. Sunt născută când se termină școala, deci nici l-aia de naștere nu apuc să duc bomboane copiilor. Și nu de fondante mi-era mie, dar absolut toată lumea primea aplauze de ziua lor, eu nada, zero, nimic.
- Așa că mama a inventat o zi de nume, fix când trebuie, acum toamna, ca să ne sărbătorim împreună. Pentru că, evident, Greta vine de la Gavril. Am dus bomboane până într-a șaptea, an de an, pe 8 octombrie, până mi-a fost cam jenă, că se prinseseră și ăștia, copiii, că mă omor după aplauze, nu după logică.
- De atunci, nu mă mai serbez musai pe 8 noiembrie (deși Purdel mă urează în fiecare an, că primeam amândouă aplauze, dar pe ea chiar o mai cheamă și Gabriela, la mulți ani, love!), dar primesc cadouri și mă sărbătoresc ai mei de Florii și de Sfântul Ion an de an.
Cum adică care e legătura?
Greta de la Margareta și Corina de la Ion.
Aplauze.
*În poză, eu și Mirela, doi copii fericiți că mama lor are aparat nou de fotografiat.
