Înțeleg c-a murit Danerys și asta mă întristează. Pentru cine se uită la GoT, dar ca și mine nu îi știe p-ăștia după nume, Danerys e mama dragonilor, omg, chiar ea. A murit. Se pare. Că așa scriu prietenii mei de pe Facebook, care nu mai au prieteni de azi, pentru c-au făcut spoilerul ăsta. Ori e glumă pe care n-o înțeleg eu, se poate și asta, că nu e prima dată, ori chiar a murit mama dragonilor și au rămas ăștia singuri pe lume. Și dragonii, și prietenii mei.
Eu sunt fană GoT, mă rog, fană, mă uit și eu ca tot fanul, pentru că acțiune, sf, sex, niște umor, melodia aia de început, lupul ăla drăguț și dragonii. Dar în afară de John Snow nu îi știu după nume, că-s și mulți, și agitați. D-aia n-am putut să citesc nici “Un veac de singurătate”, că mulțimea de oameni nu îmi face bine. Mai bine s-ar numi “Un veac de făcut cunoștință cu un miliard de oameni”, că tot sinonime sunt.
So, personajele mele din GoT:
- John Snow, cel mai drăguț băiat din Univers, prea băiat însă. Nu e genul Tom Hardy, dar încearcă și el. Plus că are lupul ăla cute. Și-a murit, și-a înviat și știți că asta te face cool și te pomenește lumea. Amin.
- Mama dragonilor și dragonii. Ciudățică ea, e genul de om pe care mi-aș face-o prietenă doar pentru treaba cu dragonii. Și oamenii ăia din film, la fel.
- Mai e ăla mic, bețiv și superfunny. Care face sex mult. Care, de fapt, e preferatul meu. Mai e, nu? Nu mai știu în ultimul sezon ce făcea cu viața lui, nu prea l-au băgat ăștia în seamă. Ultima amintire cu el e când l-am lăsat pe o barcă. Parcă. Pe o barcuță cu omul ăla care o iubea pe mama dragonilor, dar ea nu-l iubea înapoi și c’est la vie.
- Ba nu. Aia mică e preferata mea. Care a orbit și apoi n-a mai fost oarbă și s-a întors la activitatea ei favorită: să omoare oamenii cu sabia. Te înțeleg, micuțo, te înțeleg, asta aș trece și eu în CV la hobby-uri.
- Mai e regina tunsă scurt, urâtă rău acum, care e exemplul clasic de femeie care se duce la coafor să-și ia vârfurile și pleacă de acolo cu un bross pierdut la spate și cu depresie.
- Mai e copilul ăla bun, cu ciorile. Care nu poate să meargă. E așa simpatic și el, ne aduce aminte că viața e de $%&^*, pentru că întodeauna, dar întotdeauna, mizerille supreme
lini se întâmplă oamenilor buni. - Mai e femeia aia mare și forțoasă care cred că e îndrăgostită de fratele-amant al Reginei Bross. Nu mi se pare, nu? Chiar e ceva între ei.
- Mai sunt zombălăii ăia, care sunt mulți și la fel, merg cu turma. Poveste din care învățăm că dacă ești la fel ca turma nu te ține nimeni minte, nici după nume, după mers, după dâra de organe și degete pe care le lași în urma ta.
- Era să uit. Mai e una, pe care nu o omoară nimeni, deși sper că din sezonul ăsta scăpăm de ea. Mulatra aia slăbănoagă, creață și cu față perfectă. Te rog, domnule scriitor, fă-i felul, că mă bagă în depresie cu frumusețea ai. Sau nu. Îngraș-o! Dă-i cu celulită și colăcei, cu covrigi și merdenele, c-am văzut eu ce mese de bogați fac ăia în film.
Morala. Ce ne învață GoT.
- Fii diferit, psihopat, frate-amant sau exagerat de bun, învie și tunde-te bross, dar fă ceva să te țină lumea minte.
- Coafezele cu imaginație sunt moartea.
- Oamenii cu animăluțe sunt ❤❤❤. Dragoni sau lupi, ok? Ați remarcat și voi că nu sunt pisici în filmul ăsta.
- Viața e scurtă. Poți să mori oricând i se năzare Scriitorului. Mai puțin dacă ești slăbănoagă, superfrumoasă și cu păr creț. Tu o să trăiești mult, dar fără prieteni, că toți vor să te vadă cu celulită și burtă.
- Hai, Rapidu’! Că mi se păreau prea puține concluziile, dar nu mai am altele.
