Gret.ro

Îmi sună Facebookul de ieri: “Hei, unde în Bonțida ești? Hai să ne vedem!”. Ăăăăăăăă, sunt în București. Deeee ceeee? Pentru că d-aiaaaa! Eu cu EC am avut doar o aventură acum doi ani și toată lumea a avut apoi senzația că sunt mare-mare fan Electric. Mare!

EC a fost primul meu festival (și cred că ultimul) de muzică internațională și fără versuri, la care m-am dus de dragul oamenilor cu care m-am dus, că aș putea să merg cu ei chiar și într-un sat uitat de lume, urât și plicticos și să mă simt bine. Bine, a fost un experiment simpatic, pe care l-aș repeta doar dacă se mai întoarce Elenul în țară ca să mergem împreună. Nimeni nu înțelege un festival ca Îmbrățică!

Nu, că e amuzant, stați că vă povestesc, vreți, nu vreți, d-aia mi-am făcut site.

Plecarea

Joi seară. Festivalul începea vineri, noi aveam în plan să dormim la Sighișoara o noapte (să mai vedem și noi ceva frumos, până ajungeam la mama naibii, la Bonțida). 5 oameni într-o mașină, toată lumea avea câte un rucsăcel, eu am coborât cu trollerul meu roz cu care plec în vacanțele de 2 săptămâni în lume. Nu mai fusesem la un festival cu trupe internaționale și fără versuri, așa că m-am pregătit. Ăștia au crezut că leșină când mă văd, abia-abia au făcut loc măgoaiei mele roz în portbagaj: “Dar ce-ai, fratele meu, acolo?!”.

Cum adică ce am? 3 echipamente de făcut jogging dimineața, placă de păr, foehn, vreo 20 de rochii, 3 feluri de încălțări, uleiuri, săpunuri, bule și bulișoare pentru spălat, cărți de citit vreo 6, niciodată nu știi de ce-ai chef când începe muzica aia urâtă și fără versuri. Plus două ghiozdane, că, heeellllooo, cum era să știu cu ce mă îmbrac când mă îmbrac? Also, multe mărgele, din aceleași considerente.

Pe drum, Mircea ne-a cântat nonstop, iar asta a fost cumva ok, că m-am pregătit de muzica cea îngrozitoare fără versuri. Purdel a citit o carte, ceea ce a fost perfect,  oamenii care tac sunt cei mai buni. Paveldanul a condus și a lucrat mult la răbdare, încercând să nu îl arunce pe Mircea din mașină (sau doar eu voiam asta?), iar Elenul a mâncat tot timpul și când făcea pauze de la mâncat se gândea la ce o să mâncăm când ajungem. Și când ne trezim. Și din nou la prânz. Și seara. Aaaa. Și ce gustări să fie între mese oare?

Sighișoara a fost minunată, as always, ne-am luat cizme de acolo, că citeam pe net despre potopul din Bonțida. Și despre potop, și despre bișnița cu cizme. Abia le-am înghesuit în mașină. Aha. Trollerul roz. Oscilam între tren înapoi spre București sau să-mi tai venele. Eu cu frigul și cu ploaia nu pot în viața asta.

Festivalul

Și totuși am putut, că m-am trezit în Bonțida, în ploaia de pe lume, în haosul muzical, între mulți oameni agitați, în nămol și în frig și am zis ploaie? Am zis. Era prima oară când era vreme urâtă la festival. Normal, de ce să-mi fie și mie bine? Am rezistat vreo 2 ore cu chiu cu vai și am plecat acasă, la cazare, să mă încălzesc naibii și să-mi caut tren spre București a doua zi. Ai mei se întorceau unul câte unul în casa în care mirosea a ulei de cocos, a portocale și a bețișoare parfumate, căci ce naibii era să fac toată seara? SPA. Am făcut SPA, mi-am întins părul, am pus rochiile pe umeraș, am citit, m-am dat cu creme, mno, ca la festival. Încă se face mișto de mine, merit.

A doua zi dimineața, eram cu trollerul făcut, trează de la 6, așteptam să facă ochi vreun șofer să mă ducă la gară. Nu știu cine m-a convins să rămân, faptul că s-a trezit și Îmbrățică (al cărei nume de Îmbrățică de acolo îi vine, după ce-am dormit… well, îmbrățică, 4 nopți la festival să ne încălzim. Plus că eu și miroseam frumos, o înțeleg) și-am băut cafeaua și m-a încurajat că nu mai plouă, că, uite, se îndreaptă vremea, am rămas. Fie. Încă o zi.

Mă rog, pe scurt, festivalul a decurs în felul următor pentru mine (și Îmbrăți):

• dimineața făceam jogging pe dealuri pe acolo. Oamenii se întorceau amețiți la cazare, eu la 7 băgam sprinturi. Am și o poveste cu un polițist care a crezut c-am pățit ceva, că mi s-a furat ceva poate? “Sunt în al doilea an de festival, credeam că le-am văzut pe toate, dar jogging în Bonțida nu”. Voila!
• am mers la vreo 3 concerte, pentru că era un tip suuuuuuperdrăăăăguț, mamă ce drăguț era!!! Pe care îl remarcase Îmbrățică și, na, a trebuit să-l stalkuim și actually să stăm la concertele unde era și el
• băi, ce drăăăguț era. Și eu nu zic asta niciodată despre băieți, dar ăsta a meritat vreo 10 minute de concert (că mai mult nu rezistam nici noi, cât era el de drăguț. Eu nu puteam fără versuri, Îmbrăți nu putea fără mâncare)
• am jucat treasure hunt și, deși nu ne băteam cu nimeni, am pus ochii pe un grup de copii care se juca la fel ca și noi și ne-am superactivat să-i facem pe nemernici. Suntem în misiune, ne ziceam, și ne mai opream după câte un Prosecco, dar și ăla unul împărțit la amândouă, că nu ne permiteam să pierdem timp la coadă pentru două pahare.
• ai noștri în continuare se bucurau de festival, cică ziua era ceva chill, cu hamace, cu stat și socializat, noi alergam bezmetice pe acolo, mai ales că premiul cel  mare era un tricou cu EC, un tricou! Plus garantat ochelari de soare și tatuaje cu bufniță. Cu bufniță, omg! 
• ca să înțelegeți ce dedicate eram, la un moment dat am primit un mesaj de la un amic care suna așa: “Băi Gret, am vrut să te salut, dar erai cățărată pe un zid, urlai la un copac cu telefonul în mână”. Daaaaaaa, eu eram și mai bine că nu m-ai salutat, Robert, asta îmi mai lipsea să fiu nevoită să zic și eu “bună înapoi” și să pierdem timp prețios. Și tatuajele cu bufniță. Repet, cu bufniță.
• aveam mereu în ghiozdan ceva de mâncare, un cornuleț, o slană, o ceafă de porc, că, așa cum fac oamenii rău la băutură, așa face rău Îmbrăți când îi e foame. O dată chiar nu mai aveam ce să îi iau și am dres-o cu un colț de pâine. Nu l-a refuzat.
• ușor plictisite, ne schimbam de 3-4 ori pe zi, deci, da, cele 20 de rochii n-au fost de pomană, băi!
• miroseam frumos, a cocos și a migdale, că n-aveai nevoie să ne suni ca să știi unde suntem
• am dansat – sau cam așa ceva în paiele alea la scena raggae. Mă rog, dansat. Am sărit isteric pentru că șerpi în paie. Nu am văzut niciunul, dar niciodată nu poți ști.
• ne-am ales cu cea mai sexy poză cu noi două, asta de mai jos, pe care o tot folosim pe Facebook la zile de naștere, de nume și de pomană, doar ca să ne lăudăm

Rugăăăăminte❤❤❤

So, ce voiam eu să zic, de fapt, cu postul ăsta. SHARE MASIV pentru băiatul cel drăguț, poate dați voi peste el anul ăsta. Sunteți cu mine, da? E înalt, se îmbracă în alb (mereu tricou alb, mereu!) şi principala lui calitate: Doamne, ce drăguț era!

Glumesc, nu d-asta am scris, dar dacă e să citești, dragă băiatul cel drăăăguț, să știi că Îmbrăți e minunată, smart și frumoasă, înaltă și superfunny, dar ea s-a mutat în Australia, offf, ce păcat, ştiu, te înțeleg, e dureros pentru toți, şi mie îmi plânge inima. În țară, îmi plânge inima în țară! ☹

P.S. Eu făcând ce știu cel mai bine și în Bonțida. Să îmi iau câmpii.