Știi că faci ceva greșit. Nu în weekend. În viață.
Suntem într-un galop continuu. Dăm scroll cu viteza luminii. Alergam ca demenții după metrou. Trecem pe galben la semafor. Ne ferim de mașinile care trec prin bălți ca să luăm noi alte bălți. Alergăm mii de pixeli, bytzi, semafoare și tramvaie. Aruncăm cu inimi pe toți pereții Instagramului dintre 4 pereți goi de acasă.
Avem aplicații care să ne amintească să trăim. Pe bune, să trăim. Ne piuie ceva în telefon ca să ne trezim. Ca să ne culcăm. Ca să bem apă. Să bem apă, for God sake. Socializăm pe repede înainte, ba pe whatsapp, ba pe messenger, ba la telefon, ba sms, ba snapchat, ba comment, comment, comment pe Facebook, ba inimi pe Insta, în timp ce, normal, facem mii și mii de alte lucruri. Facem bani. Ne facem o viață. Un viitor!
Informațiile vin peste noi. Buluc. Informații. Știri. Eventuri. Oferte. Atentate. Reduceri. Totul e un reflex. Suntem obosiți. Rău. Eu sunt obosită. Rău. Și e luni. Luni. L U N I. Trăim într-o lume lipsită total de repere, norme și modele. Ba nu, le avem. Modelul nostru e modelul omului-care-nu-are-timp. El e cool, activ, face lucruri, e popular, e multifuncțional. El n-are timp și asta e atâââât de mișto. Nu e un muritor, un plictisit, un nimeni pe lume. El n-are timp să stea de pomană, ca toți fraierii. El face lucruri. El face bani. El face de toate și așa ar trebui să facem și noi.
E luni și m-am trezit obosită. E luni dimineață, e aiurea și as pune pe stop lumea, îmi cântă youtube-ul meu, cât mă spăl cu o mână pe dinți, cu cealaltă mai dau un scroll.
– Ești obosită, bravo ție!, mă felicită omul-care-nu-are-timp.
Îl ignor. Îmi dă un LIKE. Îl ignor. Îmi comenteaza. Îl ignor. Mă întreabă dacă am băut apă. Îl ignor, mă invită la cinci eventuri pe Facebook:“Măcar dă și tu interested, chiar dacă nu ajungi, să pară că faci lucruri”. Îl ignor. Îl ignor. Îl ignor. Nu că nu sunt de acord de el. Nu că nu e modelul meu. Ci pentru că nu am timp.
P.S. Se spune că viața e un roller coaster. Ăsta e al meu.
