Dumnezeu există și e guest star pe gret.ro

Mă uit în gol de ceva vreme și nu mai am niciun chef de atâta neant. Mă mut dintr-o galaxie în alta și rad ca prostu’. Îmi vine în cap bancul ăla cu mutatul și farmacia și râd cu atâta poftă, că se zguduie toate pietroaiele astea plutitoare. Labil si eu.

Dar e râs din ăla isteric, de disperare, când nu îți mai funcționează capul. Îl știti. Râsul ăla de 6 dimineața din Expirat, după un weekend fără cazare în Vamă. Oboseală e și la mine, dar e oboseală de atâta abis. Blank. Negru. Pustiu.

Și, când nu stau ca prostu’, râd ca prostu’. Să mai treacă timpul. De la bancuri care n-au fost inventate încă, dar eu le știu, că Dumnezeu le știe pe toate. Numai sa gateasca nu prea. Adica știu, dar n-am chef. Știu, așa e când o arzi fără scop prin Univers, lumea zice că ai timp și chef, că, na, altceva mai bun ce să faci? Eeee, să stau. Uite, să stau. Cu orele, cu anii, cu ce naiba măsurători de timp știu eu. Aia e, nu îmi place neam să mă complic cu d-ale gătitului, dar de mâncat imi place. BIO. E totul bio aici. Poate c-aș și găti, dacă aș mai avea un suflet p-aci. Altfel îți vine să tai un morcov, să fierbi o zeamă, c-un pahar de vin în față și cu o vorbă bună. Mai pui o muzică, mai filozofezi despre nimic, mai pui un pahar… Dar așa, de unul singur, e boring.

Iubito, it’s not you, it’s planul Domnului!

Știu. Vă întrebați de ce nu îmi fac un partener de gătit, că, vai, Doamne, eu pot. Că nu știu. D-aia! Nu știu dacă sunt pregătit. La mine nu e ca la voi. Eu chiar trebuie să îmi petrec toată viața cu ea. TOATĂ VIAȚA. Că nu pot să îi zic: “Iubito, m-am plictisit, vezi tu ce faci cu viața ta, că eu vreau să fiu golan o perioadă. Ceva nu mai merge!”.
Cum dracului să nu meargă, că eu sunt Dumnezeu, toata lumea se așteaptă să meargă! Sau că mi-am gasit pe alta. Unde naibii să-ți găsești, Doamne iartă-mă, pe alta? Doar să îmi fac alta. Și tot așa. În fine, e o poveste lungă, m-am gândit la asta, m-am gândit bine-bine. Am și încercat ceva de genul. Mă rog, mai vorbim, că e o poveste delicată și lungă și nici nu vă cunosc atât de bine incât să-mi pun sufletul pe tavă, așa, de la prima postare.

Băi, labil mai sunt. Și cât vorbesc! Da-mi trec atâtea gânduri prin cap, să mor!, zici că e un continuu carusel de idei, fețe și cuvinte. Eeeei, carusel. Roller Coaster. Șoc, Thriller și Groază. Roller Coaster de cuvinte. Toate cuvintele. Și câteva care n-au fost încă inventate. Toate, că Dumnezeu le știe pe toate. O să scriu o carte. Ia că o scriu. Gata. Am tot zis, de o veșnicie de când zic, dar daca n-ar fi atâta lene pe capul meu. Dar nu, gata, c-o scriu. Ceva-ceva o ieși. Măcar așa, de fun. Să mă citesc înainte de culcare. La început a fost Cuvântul. Cand o să-mi scriu memoriile, așa o să încep. Bine, memoriile e mult spus. SF-urile. Fabule, Roller Coastere și alte Grozăvii. By Dumnezeu. Deja vad coperta. Neagră. Complet neagră. Ca abisul ăsta. Nu, că mă apuc. Mai întâi să mânânc ceva. Și îmi fac lista. Pe capitole, că altfel nu mă organizez. Sunt prea haotic. O iau ușor și spun tot. De dragoste, de relații, de geneză, de străbuni și de marțieni cu luminițe în cap. Hahaha!

3, 2, 1 și… uite-mă la buruieni. Măcar atâta satisfacție să am. Că mă teleportez oriunde. Bine, bine, fabulez. De fapt, ca tot omul, merg normal. Doar că, atunci când ai o veșnicie în spate, ți se pare că te teleportezi și când faci un drum de 30 de… cum le numiți voi? P-alea care le pierdeți ca fraierii cu lucruri care nu vă plac, în joburi de compromis și în relații comode, pe care abia la final le regretați? Ore? Nu! Ani.

GENEZA. CUM A APĂRUT VIAȚA!

Habar n-am! Nu știu ce-a fost înainte de mine, că sigur ceva a fost. N-oi fi eu miezul. Și dacă voi sunteți făcuți după chipul și asemănarea mea, înseamna c-am avut și eu, ca tot omul, o copilărie. Un tată, o mamă, o față de broscoi când eram mic, coșuri si poate chiar și un câine. Nu îmi aduc aminte, dar sigur-sigur am avut. Nu de alta, dar la câte rase mișto am inventat pe lumea asta, trebuie să fie vreo explicație. Cu urechi lungi și ochi din ăia blânzi. Așa îmi imaginez copilăria. Poate așa se simte și un copil care rămâne singur pe lume. Trec anii și, ca și mine, uită efectiv ce-a fost înainte. Să se ducă la dracu’ singurătatea asta! El chiar o merită.

Probabil că n-am avut frați, că nu prea știu să împart. Scuze, dar așa e. Dumnezeu nu știe să împartă (d-aia sunteți și voi așa, unii mai rău, unii mai bine), pentru că tot ce-am făcut, am făcut din egoism. Mi-am făcut mări și ape, din plictiseală. Mi-am ridicat munți, să mă apăr de caldură. Mi-am facut mii și mii de animale, ca să mă țină ocupat. Mi-am facut oameni, ca să ma distreze.

Deci, nu stiu. M-am trezit deja mare – sau cam așa ceva. E totul vag și neclar de ce-a fost înainte. Recunosc gesturi și mirosuri, imagini și gusturi care încă n-au fost inventate. Sunt ca un făt în burta mamei. Știu sigur c-a existat perioada aia și pentru mine, dar nu îmi aduc aminte. Sigur m-am jucat și eu cu niste bețe când eram mic. Sigur m-a mângâiat cineva pe cap, când m-a tras curentul printre galaxii. Siguuur m-am îndragostit ca boul în adolescență. Și am făcut tâmpenii. Am rănit. Am fost idiot. Încă mai sunt. Dar am timp să învăț din ele.

Aici ne asemănam cel mai mult.
Eu îmi permit să fac greșeli, s-o iau de la capăt, să fac ce am chef, când am chef, că oricum nu contează.
Și nici la voi.
La mine nu contează pentru că mă așteaptă o eternitate în față să fiu.
La voi nu contează pentru că vă așteaptă o eternitate în față să nu fiți.

~To be continued~

Eu sunt atee.
Sau agnostica.
Sau supercredincioasa când plec la mare și se anunță ploaie “Dă, Doamne, să fie cald și să mă bronzez fără bretele, hai, te rog eu, Doamne!”.
Sau toate la un loc.