Ăsta va fi un post care se va indexa bine în Google, că-i pe trend feminismul. Sper doar să nu-l citească nimeni, ca să nu mor de tânără, în condiții suspecte pe peron la metrou, într-o dimineață.
So. Citeam tâmpenii politică, filozofie și istorie pe net și am dat peste un articol luuuuung despre șah, dar tare shareuit în bula mea (dovadă că suntem măcar citiți, deși unul nu știe șah), pe care l-am citit (ca o adevărată regină, pe diagonală). Și-am rămas în cap cu o idee, cum a ajuns regina să fie cea mai puternică piesă de pe tablă.
Puternică în sensul că face ce-are chef, e singura care se poate mișca pe verticală, orizontală, diagonală câte pătrățele vrea. Pentru că, wait for it, întârzia prea mult și îi enerva pe toți treaba asta. O damă care întârzie, pe bune? Nooo, nu poate fi adevărat!
Se pare că, pe la începuturile șahului (secolul 16 parcă, dar s-ar putea să spun prostii, nu rețin neam cifre, îmi ocup mintea cu chestii mult mai importante, cum ar fi versuri de melodii și nume de radiouri obscure din toată lumea), regina avea voie să se miște doar pe diagonală și doar câte o pătrățică. Ha. Ha-ha! Iar treaba asta îngreuna foarte tare jocul, oamenii se enervau și iată cum regina, ca orice femeie care se respectă, îi făcea cu capul pe toți, că nu degeaba e un sport al minții. Așa c-au decis oamenii să lase reginele să facă ce vor, pe orizontală, diagonală și verticală, că și așa au suficient de multe motive să fie nefericite. Pe bune, după ce că le-ați îmbrăcat la fel și le-ați pus gulerul ăla în volane, de parcă mai sunt la modă. În plus, biata damă de alb, o avea ea voie să mute prima, dar uite ce durdulie pare lângă dama de negru. Once you go black, you know.
Și încă una care mi-a plăcut mult. Mai ziceau oamenii care chiar se pricep la șah că regina a făcut ce-a făcut și a ajuns să combine, deci, mutările nebunului (noooo, nu cred așa ceva!) și ale turnului (ăla care e superșmecher pentru că poate ține în bătaie până la 4 piese ale adversarului cu o condiție: să fie în centrul atenției tablei de joc).
Mă rog, se pare că există o variantă și istorică și filozofică, gen, c-au început femeile să se emancipeze, să fie reginele și în real life mai bad-ass, mai puternice, mai forțoase. Și au zis bărbații atunci, mânați de egalite-fraternite-ne-iubim-femeile:
– Băi, hai să fim politically correct și să le dăm puterea cuvenită femeilor și pe tabla de șah!
Și toată lumea a avut parte de sex în ziua aia.
The end.